Alba Iulia: Adevărul la minut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un proiect cultural iniţiat de Consiliul local Alba Iulia, campania de amenzi derulată de Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului şi acţiunea Asociaţiei SM SPEROMAX sunt alte ştiri din Adevărul de seară de astăzi.

Colaborare culturală Alba Iulia - Japonia
Consiliul local Alba Iulia a aprobat astăzi participarea Primăriei la programul „Grant Assistance for Cultural Grassroots Projects”, finanţat de ambasada Japoniei în România. Prin acest program sunt finanţate proiecte privind încurajarea culturii şi educaţiei şi colaborarea culturală dintre cele două ţări. Valoarea maximă a finanţării este de 90.000 de dolari.

Amenzi de la Protecţia Consumatorului
Angajaţii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Alba au verificat în cursul lunii iunie 30 de societăţi care comercializează plante medicinale şi medicamente. Au fost descoperite produse cu termenul de valabilitate depăşit şi cu informaţii fără traducere în limba română. Cantitatea produselor oprite temporar de la comercializare a fost de 437,62 kg. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 29.400 lei.

Rampe pentru persoanele cu handicap

Asociaţia SM SPEROMAX ALBA lansează miercuri 1 iulie 2009, Campania „Alba Iulia un oraş accesibil?!” prin care se doreşte conştientizarea şi sensiblizarea cetăţenilor şi a autorităţilor faţă problemele persoanelor cu handicap. Doar 10 la sută din instituţiile administraţiei locale, policlinicile şi magazinele din Alba Iulia au rampe de acces pentru persoanele cu handicap.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite