Somaţii de plată pentru asigurări de sănătate pe numele unor minori. Sute de oameni au cerut explicaţii la AFP Alba

Somaţii de plată pentru asigurări de sănătate pe numele unor minori. Sute de oameni au cerut explicaţii la AFP Alba

Persoanele numulţumite au cerut explicaţii la sediul finanţelor şi au depus contestaţii

Zeci de persoane s-au prezentat marţi, 6 ianuarie 2015, la sediul Administraţiei Finanţelor Publice Alba pentru a solicita explicaţii în legătură cu somaţii de plată primite acasă pe numele unor copii minori. Finanţele solicită plata sumei de 468 de lei, care ar reprezenta contribuţii de asigurări de sănătate aferente anului 2012, care nu ar fi fost achitate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Surse neoficiale susţin că astfel de somaţii au fost transmise pe numele a sute de copii minori, unii fiind la grădiniţă sau chiar mai mici de atât la momentul respectiv. Prin toate aceste somaţii se cere achitarea sumei de 468 de lei care reprezintă CASS neplătit în anul 2012.  ”Somaţia de plată este legată de neplata contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate aferente unor venituri din investiţii (dobânzi la conturi deschise la bănci). Mai explicit: fiecare minor posesor al unui cont la orice bancă a realizat un profit din dobândă, profit al cărui impozit a ajuns la ANAF. Acesta a verificat dacă pentru aceste câştiguri impozitate sunt plătite asigurările de sănătate şi surpriza pentru minori: nimeni nu plăteşte aceste sume pe CNP de minor! Drept urmare, ANAF a trimis solicitarea la plată calculată conform unui salariu minim brut pe economie”, afirmă o persoană care a primit o astfel de somaţie. 
 
“Din lămuririle funcţionarilor administraţiei financiare, nu există excepţie de la plata datoriilor specificate în somaţii. Singura modalitate este depunerea de contestaţii din partea celor vizaţi (sau mai degraba a părinţilor acestora). În caz contrar, obligaţia de a plăti rămâne în vigoare, mergându-se până la executarea silită. Plăteşti sau conteşti şi vei fi contactat în 60 de zile pentru comunicarea rezultatului contestaţiei. Va fi aşadar un tsunami de contestaţii la fisc”, afirmă un alt contribuabil care a cerut explicaţii funcţionarilor de la administraţia finaniciară. Astfel de somaţii au primit şi persoane fizice care nu au fost în evidenţa AFP Alba cu venituri pentru care s-ar fi plătit asigurări de sănătate în anul 2012. Finanţele publice au transmis somaţii şi către mai mulţi poliţişti care s-ar încadra în categoria prezentată anterior.  
 
Reprezentanţi ai AFP Alba au precizat că persoanele nemulţumite au posibilitatea de formula contestaţie, instituţia urmând să analizeze şi să corecteze eventualele erori. Potrivit acestora, somaţiile de plată au fost transmise pentru persoane care apar în bazele de date ca având venituri în anul 2012, pentru care nu s-a plătit asigurări de sănătate. În cazul minorilor este vorba despre situaţii în care alocaţiile s-au primit în conturi bancare deschise pe numele acestora. O altă situaţie este reprezentată de conturi bancare deschise pe numele copiilor şi în care au fost depuse diferite sume de bani. Valoarea CASS-ului s-a stabilit raportat la salariul minim pe economie, de 700 lei pe lună, respectiv 8.400 lei pe an, ceea ce a făcut ca totată lumea să primească somaţii cu aceeaşi sumă de plată: 468 lei.
 
Impozit pentru depozitul din bancă
 
Silvia Mătrăiescu din Alba Iulia a primit somaţie de plată pentru că a realizat „un profit” din dobânzi la un cont deschis în bancă, în anul 2012. Deşi este casnică şi nu are niciun venit, totuşi ar avea de plată, contribuţie la CASS, 468 de lei, sumă inexplicabilă pentru dânsa, care susţine că nu ar avea cum să fie atât, având în vedere că la vremea respectivă avea doar 300 de lei în cont. „Nemulţumirea mea este că nu am venitul atât cât mi-a socotit pe fiecare lună. Mi-a pus venit 80 de milioane pe an şi eu nu am atât. Să-mi calculeze pe ce am luat eu, nu pe suma pe care nu am primit-o. Eu nu lucrez, sunt casnică, nu am de unde da banii ăştia. M-a găsit cu contul deschis în bancă şi ce am luat dobândă. Sunt coasigurat cu soţul. Eu nu am lucrat nicăieri, nu am beneficiat de niciun venit. Nu e corectă legea asta”, a declarat Silvia Mătrăiescu pentru ziarulunirea.ro.
 
Aflată în vizită de sărbători la părinţi, Mihaela Cergădean din Galtiu „s-a trezit” şi ea în poştă cu o somaţie de plată de la ANAF de 468 de lei. Angajaţii AJFP Alba i-au spus că somaţia de plată i-ar fi venit pentru un cupon depus în anul 1995 la PECO. „Sunt în vizită la părinţi şi m-am trezit astăzi cu această somaţie de plată de la ANAF. Nu am nicio afacere. Ce noroc că sunt aici. Sâmbătă plec în Italia, că de luni încep serviciul. Părinţii mei sunt bătrâni, dacă vedeau aşa ceva se speriau. Nu am niciun venit, nicio afacere în România. Din 95 sunt în Italia. Am cetăţenie italiană şi acolo plătesc toate taxele, aici vin doar în vizită. Nu ştiu ce mi-a venit. O sumă de 468 de lei, dar de plătit, nu plătesc. Voi face contestaţie”, a declarat Mihaela Cergădean din Galtiu, care a venit să-şi petreacă Crăciunul cu părinţii, după 7 ani.
 
Aproape 50.000 de decizii în tot judeţul
 
Potrivit purtătorului de cuvânt al AJFP Alba, ec. Iulia Mireştean, la nivelul judeţului Alba au fost emise aproape 48.000 de decizii de impunere pentru contribuţii de asigurări de sănătate. În municipiul Alba Iulia sunt puţin peste 16.000 de decizii. ”Acestea nu au fost emise salariaţilor sau pensionarilor cu pensii mai mici de 740 de lei, care prin lege sunt asiguraţi şi li se reţine CASS la locul de muncă sau prin pensie. Au fost emise pentru categorii de venituri prevăzute la art. 296 din Legea 571 – Codul de procedură fiscală. Aceste venituri sunt de tipul: investiţii financiare – pentru dobânzile bancare sau dividende acordate de SIF-uri. Chiar dacă SIF-urile nu comunică de obicei sumele nici personalor în cauză, le aduc la cunoştinţa organelor fiscale teritoriale. S-au mai emis decizii pentru premii şi câştiguri la jocuri de noroc, care sunt declarate de organizatori la Fisc. Categoriile vulnerabile care am înţeles că au primit astfel de decizii, în judeţ, identificate de instituţia noastră, sunt tineri aflaţi la studii, până la vârsta de 25 de ani sau chiar sub 18 ani, unele categorii speciale cum sunt militarii, ale căror salarii nu se comunică la organul fiscal; se adaugă cei ce au obţinut dividende şi cei cu sume foarte mici, pensionari sau persoane fără venituri. Aceste categorii de persoane, care se consideră nedreptăţite, dar şi cei în cazul cărora organele fiscale nu au avut posibilitatea să-i identifice, cum sunt militarii, ei nefiind în baza de date a Finanţelor, pot face contestaţii în termen de 30 de zile de la primirea deciziei”, a declarat Iulia Mireştean, citată de ziarulunirea.ro.
 

 

citeste totul despre: