Omul care tratează cărţile vechi de boala trecerii timpului: lucrează în Cetatea Alba Carolina
0Restaurarea şi conservarea cărţilor rămâne o artă rezervată cunoscătorilor avizaţi. Alexandru Ştirban este unul dintre ei. Prin mâinile sale au trecut mii de volume de manuscrise, cărţi şi documente valoroase.
Unul dintre locurile de referinţă la nivel naţional, unde se „vindecă“ manuscrise şi cărţi rare este la Alba Iulia, judeţul Alba, la Centrul naţional de restaurare şi conservare de carte veche, din cadrul Muzeului Naţional al Unirii. „Locul unde lucrăm noi se aseamănă cu un spital, un «mic spital» al cărţii“ , aşa îşi prezintă activitatea Alexandru Ştirban în faţa celor care trec pragul Centrului, amenajat în aripa de sud a Sălii Unirii.
Mă îndeamnă să trec pragul atelierului de lucru, unde se simte un miros aparte de hârtie. Îmi face cunoştinţă cu un „Tratat despre căsătorie“ din anii 1400, una dintre cele mai interesante piese restaurate de echipa sa. Manuscrisul, în limba latină, face parte dintr-un lot de carte veche deţinut de Biserica Evanghelică Cisnădie, care a fost restaurat la Alba Iulia. „Scoarţe din lemn, învelitori din piele tăbăcită vegetal ornamentate cu motive vegetale şi geometrice, cusătură continuă, cu aţă de bumbac, hârtie suport produsă manual, cerneleală ferogalică“, descrie manuscrisul Alexandru Ştirban.
Manuscrisele, cum este şi cel de faţă, şi tipăriturile medievale aveau ca „îmbrăcăminte“ tăbliţe din brad, tei, stejar învelite în piele şi erau comandate, în general, de domni, boieri sau de oameni ai Bisericii. De altfel, legătura de carte a fost în directă relaţie cu Biserica, întrucât de cele mai multe ori textele cărţilor erau religioase.
Cum decurge procesul de restaurare
„Cartea ajunge la noi bolnavă. Misiunea noastră este să încercăm să o facem bine. Ca la orice boală, trebuie să-i stabilim un diagnostic, apoi trecem la aplicarea tratamentului. La sfârşit, cu convingerea că am însănătoşit-o, o lăsăm generaţiilor care vin după noi“, spune Alexandru Ştirban. Pentru stabilirea dignosticului, dar şi a schemei de tratament, cei cinci specialişti ai Centrului se ajută de un adevărat „arsenal“: etuvă (aparatul în care se face dezinsecţia), PH-metru electronic, sticluţe cu iod în iodură de potasiu, cu timol (substanţa folosită pentru stoparea atacului biologic activ), cu soluţie de carboximetil celuloză şi cu apă distilată. Nu lipseşte nici bisturiul, de care restauratorii se folosesc pentru ca îndepărta surplusul de hârtie japoneză şi de văl japonez cu care se consolidează zonele fragilizate; ghergheful (suportul pe care se coase cartea); hârtia groasă folosită pentru legarea blocului de foi de scoarţe (forzaţ); panglica lată care se aplică pe cotor (capitalband).
Ca într-un veritabil spital, cărţile „bolnave“ intră, pentru început, în camera de carantină. Înainte de a fi „purecată“ la mână, cartea este pusă într-un aparat metalic numit etuvă, unde cu ajutorul unei substanţe speciale este stopat atacul biologic activ. Aşa aflăm că substanţa folosită pentru dezinfecţie nu se alege la întâmplare. Trebuie să fie compatibilă cu toate materialele care intră în structura tipăriturii, să nu fie toxică pentru om, să nu atace cerneleala ferogalică, în cazul de faţă. Cu ce „boli“ a intrat „Tratatul despre căsătorie“ în Centrul naţional de restaurare şi conservare de carte veche din Alba Iulia? Restauratorul începe un adevărat ritual pentru a-i prezenta problemele de sănătate. Întrucât legătura este deterioarată, manuscrisul trebuie descusut filă cu filă. Fiecare filă a cărţii este luată la mână, pentru a vedea ce deteriorări are, este numerotată, documentată foto.
Urmează un set de analize de specialitate, ce includ teste de solubilitate, măsurarea PH-ului, a grosimii hârtiei. Primul, spre exemplu, îi ajută pe restauratori să afle adacă au de-a face sau nu cu o cerneală stabilă. Dacă răspunsul este afirmativ, atunci filele cărţii pot fi spălate cu apă distilată. Operaţiunea ajută atât la curăţarea fizică, cât şi la revigorarea fibrelor. După spălare, fiecare filă este pusă la uscare, pe un rastel. Ulterior, pentru a se uniformiza, filele vor sta o perioadă la presă. Restauratorul spune că responsabile de fragilizarea hârtiei purtătoare de text şi de desprinderea filelor la o simplă atingere au fost bacteriile. Şi insectele au contribuit la deteriorarea manuscrisului. Şi corpul lucrării a avut de suferit, în timp: file desprinse din cusătură, ca urmare a degradării acesteia. O analiză din scoarţă-n scoarţă ne arată că toate filele au colţul de jos deterioarat, ca urmare a răsfoirilor repetate.
Operaţie reuşită, pacient în stare bună
Amplul proces de restaurare implică tratamente umede şi uscate, îndreptarea pliurilor, reconsolidarea suportului de text, completarea lacunelor cu hârtie japoneză. După ce restauratorii constată că filele au stat suficient la presă, trec la refacerea legăturii manuscrisului, a scoarţelor, a învelitorilor, pentru a fi adus la forma iniţială. Totul se face manual. Echipa lui Alexandru Ştirban a reuşit salvarea învelitorilor, aşa că manuscrisul „Tratat de căsătorie“ se întoarce la Biserica din Cisnădie cu „îmbrăcămintea“ originală. Tratamentul este unul personalizat şi se aplică până când specialiştii Centrului sunt convinşi că lucrarea este „însănătoşită“ şi poate fi lăsată moştenire generaţiilor viitoare. Manuscrisul părăseşte „spitalul“ într-o cutie de protecţie, care să-l ferească de intemperii. De acum înainte, e treaba cercetătorilor, istoricilor să dezlege tainele „Tratatului de căsătorie“, scris în limba latină.
Costurile activităţii de restaurare
Ceea ce mi-a explicat mie într-o jumătate de oră despre „bolile“ şi „vindecarea“ manuscrisului de secol XV înseamnă două luni de muncă pentru Alexandru Ştirban şi echipa sa, formată din cinci specialişti. Pe parcursul procesului de restaurare s-au respectat o serie de principii de bază: intervenţie minima şi menţinerea fiecărui element ce poate fi păstrat din textul manuscrisului, compatibilitatea materialelor folosite, dar şi a intervenţiilor. Restauratorul plasează „Tratatul despre căsătorie“ la categoria „importanţă deosebită“, atât prin conţinut, aspect şi vechime, dar şi prin complexitatea fluxului tehnologic al restaurarii. Manuscrisul a fost trecut prin toate etapele unei restaurări ştiinţifice, atât în ceea ce priveşte corpul cărţii, cât şi legătura de epocă. „Problematica legată de metodologia şi tehnica restaurarii a fost foarte amplă în acest caz, deoarece a fost necesară păstrarea tuturor elementelor originale, alegerea tratamentului adecvat fiind esenţială“, motivează Alexandru Ştirban.
Un om al Cetăţii
Alexandru Ştirban şi-a petrecut ultimii 30 de ani în sânul cetăţii, aşa că a avut privilegiul să-i vadă „metamorfozarea“. „Am copilărit în umbră zidurilor cetăţii. De la ceea ce presupunea imaginea cetăţii acum câteva zeci de ani, până la cea de acum este o transformare spectaculoasă. Mă simt mândru că sunt parte a acestui complex, unul în care oamenii circulă şi se bucură de ceea ce văd“.
Restauratorul face referire la transformările pe care le-a suferit Cetatea Alba Iulia în ultimul deceniu, care o fac tot mai vizibilă pe harta turistică a Europei. În paralel cu lucrările de restaurare, cofinanţate din fonduri europene, s-a avut în vedere si valorificarea patrimoniului său cultural de excepţie. Cu un calendar al evenimentelor tot mai bogat de la un an la altul, Alba Iulia s-a transformat în oraşul cu cea mai mare scenă şi cel mai mare decor din România, desfăşurate între zidurile celei mai mari Cetăţi din România. Fortificaţia este locul de desfăşurare a unui repertoriu cultural unic în peisajul oraşelor din România. Este locul în care se organizează expoziţii, se proiectează filme, au loc festivaluri de rock, folk, jazz, se aud orchestre celebre.
Cartea ajunge la noi bolnavă. Misiunea noastră este să încercăm să o facem bine. Ca la orice boală, trebuie să-i stabilim un diagnostic, apoi trecem la aplicarea tratamentului. La sfârşit, cu convingerea că am însănătoşit-o, o lăsăm generaţiilor care vin după noi, Alexandru Ştirban, restaurator cărţi
Cărţi rare „vindicate“ la Alba Iulia
„Tratatul despre căsătorie“ este doar una dintre comenzile care vin din toată ţara. Pe masa de lucru a lui Alexandru Ştirban mai este şi un alt manuscris, mai „tânăr“, de secol XVIII, care urmează să parcurgă etapele complexe ale restaurării. Prin mâinile lui Alexandru Ştirban au trecut mii de volume cu manuscrise, cărţi rare, diplome, hărţi valorose. Restaurarea unei cărţi începe de la câteva sute de lei şi poate ajunge până la 2.000 euro. Banii ajung în bugetul Muzeului Naţional al Unirii, de care aparţine Centrul. Materialele şi timpul alocat restaurării dau preţul. Un proces de restaurare poate dura de la câteva săptămâni la două luni. Au fost şi cazuri în care s-a lucrat zece luni pentru „vindecarea“ unui manuscris de secol XVIII, care a ajuns pe mâna restauratorilor rupt în mii de bucăţele.
O carte ruptă a fost citită des
Pentru un restaurator, provocarea este cu atât mai mare cu cât cartea este mai veche şi mai deteriorată. Până la urmă, există şi un semn bun în această poveste: înseamnă că acea carte a fost răsfoită, citită, nu doar a stat în bibliotecă.
În „spitalul“ cărţilor din Alba Iulia au fost restaurate mii de volume cu manuscrise şi documente valoroase. Alexandru Ştirban a prezentat o listă lungă, din care enumerăm: „Cazania lui Varlaam (1643); „Noul Testament de la Bălgrad“ (1648); Sicriul de aur (1683); Minei, manuscris românesc de secol XVI; „Molitvenic” (1689); Kiriacodromion” şi „Bucoavna“ (1699); „Diplomă de înnobilare pe pergament“ emisă de Prinicipele Gabriel Bethlen (1624); „Albumul omagial dedicate Regelui Ferdinand şi Reginei Maria (1923); „Diplomă de înnobilare pe pergament, emisă de Regele Ferdinand I şi secretarul său Nicolaus Olahus (1551); Diplome pe pergament deţinute de Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia (1428, 1538); exemplarul unic al „Hărţii cu privire la pretenţiile teritoriale ale României la Congresul de pace de la Paris“, Acuarela originală reprezentând Adunarea de la Blaj, din 3-15 mai 1848, ziare unicat cum este „Golgota“ din 6 mai 1894; Afişe de teatru ale trupelor lui Pascaly şi M.Millo, cu ocazia turneelor de la Arad (1868, 1870).
Cărţile „vindicate“ la Alba Iulia provin de la Muzeul Naţional de Artă Bucuresti, Muzeul Cotoceni, Muzeul Naţional al Unirii, Consistoriul Bisericii Evanghelice Sibiu, Biblioteci judetene, Episcopia Romano-Catolică Alba Iulia, Biserica Evanghelică Braşov, Biserica Unitariană Cluj, dar şi de la persoane fizice.
De ce la Alba Iulia
Centrul de la Alba Iulia a prins contur în 1996. Argumentaţia pentru înfiinţarea unui centru de restaurare a cărţilor vechi în fosta capitală a Ardealului era solidă şi întemeiată: aici există deţinători notabili de carte veche, precum Episcopia Romano-Catolică şi Arhiepiscopia Ortodoxă. Numai ultima deţinea la acea vreme peste 2.500 de volume de carte veche. Cum vede Alexandru Ştirban viitorul legătoriei de carte? Va pierde în lupta cu cartea virtuală?
„Cartea fizică nu va dispărea, va exista atâta timp cât vor fi oameni care să aprecieze o lucrare legată frumos, să iubească, până la urmă, cartea. În ceea ce mă priveşte, îmi place atât forma, cât şi conţinutul cărţii. Nici nu aş fi rezistat 30 de ani în universul restaurării de carte, dacă nu ar fi fost la mijloc pasiunea pentru aşa ceva“, argumentează restauratorul.
Dacă vreţi să-l întâlniţi pe Alexandru Ştirban şi echipa sa, trebuie să vizitaţi „spitalul“ cărţilor, deschis de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-16.00. Aveţi acces gratuit în baza biletului plătit la Muzeul Naţional al Unirii. Un bilet de intrare costă 8 lei pentru un adult, respectiv 4 lei pentru copii, elevi, studenţi şi persoane peste 65 de ani. Plata se face numai în numerar. (Text scris de NICU NEAG)
Se încarcă comentariile...
