FOTO VIDEO Cartierul terorizat de urşi. Un nou atac la Pâclişa, lângă Alba Iulia. Jandarmii au tras focuri de armă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ursul surprins pe stradă în cartierul Pâclişa. Foto: ziarulunirea.ro
Ursul surprins pe stradă în cartierul Pâclişa. Foto: ziarulunirea.ro

Un urs care terorizează de mai multe zile un cartier al oraşului lângă Alba Iulia şi-a făcut din nou apariţia, în noaptea de marţi spre miercuri, pe străzi. Animalul a intrat într-o gospodărie şi a fost alungat, în final, de jandarmi cu focuri de armă. Cuşca amplasată pentru prinderea acestuia este ”vizitată” de câini.

Ursul din Pâclişa a atacat din nou, în noaptea de marţi spre miercuri. Animalul sălbatic a intrat în curtea unor localnici şi a atacat un porc şi a omorât un câine.  Ursul a fost filmat de mai mulţi locuitori, fie în curte fie plimbându-se pe străzi.

Oamenii au sunat la 112, iar echipajul de jandarmi sosiţi la faţa locului au tras cinci focuri de armă pentru a-l îndepărta. În final, ursul a plecat în pădure, dar se aşteaptă un nou atac având în vedere că a terminat de mâncat porcul pe care l-a ucis în urmă cu aproape o săptămână.

   

În zona cartierului au fost văzuţi doi urşi, unul de dimansiuni mari şi altul mai mic. Locuitorii satului, care este în componenţa administartivă a municipiului Alba Iulia, sunt îngroziţi de posibilitatea de a se întâlni cu urşii pe stradă şi acuză autorităţile că nu fac nimic pentru îndepărtarea definitivă a animalelor sălbatice.

O cuşcă pentru capturarea urşilor a fost pregătită şi armată, luni seara, pentru a atrage animalul. Au fost folosite bucăţi de carne, cu care au fost unse grilajele. Autorităţile au ordin de capturare şi relocare. Cei care se ocupă de pregătirea cuştii sunt reprezentanţi ai unui ONG – Fauna & Flora International. Procedura nu a putut fi demarată până acum, deoarece era aşteptat ordinul pentru a acţiona în acest caz. 

Acţiunea de capturare se dovedeşte a fi, cel puţin deocamdată, un eşec. Carnea pusă în cuşcă atrage câinii, care intră în capcană, iar aceasta se declanşează. Marţi, capcana a fost activată de două ori, iar în cuşcă au fost prinşi doi câini, la interval de câteva ore.

urs paclisa alba

Reprezentantul ONG-ului spune că acţiunea de capturare este îngreunată şi de localnicii care merg frecvent prin locul în care se află capcana.

Imagine indisponibilă

Câine prins în cuşca amplasată pentru capturarea ursului. Foto: alba24.ro

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite