Fost primar din Alba chemat în judecată pentru cheltuirea ilegală a peste 200.000 de lei din fonduri publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul primar al comunei Meteş din Alba, Traian Ursaleş, a fost acţionat în judecată de primărie care vrea să recupereze de la acesta 203.000 lei. Suma respectivă a fost identificată de Curtea de Conturi ca fiind cheltuită ilegal în perioada în care acesta a condus instituţia.

Acţiunea civilă a administraţiei locale se bazează pe un raport al Curţii de Conturi, care a constatat încălcarea legii atunci când fostul primar a realizat plăţi din fonduri financiare alocate de către Ministerul Dezvoltării Regionale. În plus, primăria mai solicită de la fostul primar plata unor dobânzi şi penalităţi în sumă de 32.672 de lei.

Povestea acestui caz începe în aprilie 2009, când a fost adoptată Hotărârea Consiliului Local Meteş prin care s-a constatat că investiţia “Modernizare drum comunal DC 68 – DN 74 Lunca Meteşului, de la kilometrul 7+100 la kilometrul 12+560” este legală şi oportună şi s-a aprobat studiul de fezabilitate pentru această lucrare şi valoarea investiţiei, în cuantum de 3.106.321 de lei. Sursa de finanţare era un program naţional privind modernizarea unor drumuri de interes local, aprobat printr-o hotărâre de guvern din anul 1997. Ulterior, Consiliul Judeţean Alba a transmis Primăriei Meteş faptul că valoarea alocată prin program, pentru anul 2009, era de 650.000 de lei, solicitându-i să demareze, în regim de urgenţă, procedurile de achiziţie a serviciilor de proiectare şi de lucrări.

”La data de 30 iunie 2009 s-a încheiat cu Brădet Import Export BM SRL contractul de lucrări numărul 2307. Nu a existat o hotărâre a consiliului local care să împuternicească, să mandateze în vreun fel primarul comunei Meteş pentru semnarea contractului, a documentelor aferente sau care ar fi decurs din acesta. Această stare de fapt a dus, printre altele, la o eroare gravă: achizitor a fost desemnat Consiliul Local Meteş, care nu are personaliate juridică şi care nu putea fi reprezentat prin primarul Ursaleş Traian Nicolae, în special în lipsa unui mandat expres”, se afirmă în acţiunea civilă a Primăriei Meteş. 

Plăţi nelegale din bugetul local

În martie 2012, fostul primar a solicitat Consiliului judeţean suplimentarea fondurilor pentru realizarea lucrării. ”În pofida tuturor precizărilor, lămuririlor şi interdicţiilor, în lipsa oricărui acord al Consiliului Local Meteş şi în condiţii de nelegalitate enunţate de către Instituţia Prefectului Judeţului Aba, s-au încheiat nu mai puţin de trei contracte de cesiune şi care nici măcar nu vizau societatea propusă iniţial. În baza articolului 18.2 al contractului iniţial, încheiat între Consiliul Local Meteş (autoritate contractantă) şi Brădet Import Export BM” SRL (executant), aceasta din urmă a emis o serie de facturi fiscale, reprezentând actualizare la indicele de inflaţie, cu o valoare totală de 163.002 lei. Cu toate avertismentele instituţiilor judeţene (Instituţia Prefectului Judeţului Alba, Consiliul Judeţean Alba), plata acestor facturi s-a făcut, iar sursa de plată a fost, în mod nelegal, din sumele acordate pentru investiţii şi provenite de la Ministerul Dezvoltării Regionale”, se mai susţine în plângerea înregistrată de Primăria Meteş la Tribunalul Alba.

traian ursales

În septembrie 2013, Curtea de Conturi a constatat că aceste plăţi s-au realizat ilegal. Pentru a acoperi această situaţie complicată, în 2015, Consiliul Local Meteş a rectificat bugetul local precizând în hotărârea adoptată că ”suma de 220 mii lei reprezintă indicele de inflaţie aferent lucrării, plus dobânzile şi penalităţile aferente stabilite conform Deciziei nr. 51/2013 emisă de către Camera de Conturi Alba”. Astfel, au fost încadrate la capitolul ”indice de inflaţie” sumele de 163.002 lei, 20.277 lei şi 19.909 lei, care au fost transferate din bugetul local către Ministerul Dezvoltării. În 2016, Curtea de Conturi a constatat din nou că “au fost efectuate plăţi nelegale din bugetul local în sumă de 203.189 de lei prin acoperirea unui prejudiciu creat bugetului de stat, prin decontarea unor situaţii de lucrări actualizate” pentru obiectivul de investiţii menţionat.

Reacţia fostului primar

Traian Ursaleş consideră că a acţionat legal şi că întreaga situaţie are şi un caracter politic, după ce a părăsit PNL. ”Era normal să se actualizeze valoarea contractului cu indicele de inflaţie, având în vedere că finanţarea a fost întreruptă pentru mai mult de 1 an de zile. Firma ne-a dat în judecată şi a câştigat procesul. Suma cheltuită pentru modernizarea unui kilometru de drum a  fost de numai 300.000 de lei.

După controlul Curţii de Conturi din 2013, am dat o hotărâre a consiliului local prin care am returnat Ministerului Dezvoltării sumele plătite anterior. Nu eu am decis acest lucru, ci consiliul local. Voi chema consilierii locali care au votat hotărârea în garanţie, patru dintre aceştia fiind de la PNL”, afirmă Traian Ursaleş. În prezent, acesta este consilier judeţean şi membru PMP.

Citiţi şi:

Care sunt obligaţiile poliţistului rutier faţă de şoferul oprit. „Agentul constatator nu este obligat să prezinte vreun act“

Grătarul la purtător, invenţia unui IT-ist din Alba Iulia. Are 300 de grame şi costă mai puţin de 30 de lei

FOTO Curiozităţile comunei din România cu cele mai multe sate: garduri din piatră, crama naturală în pământ, case din lemn

FOTO Cât de frumos este acum la Roşia Montană. La trei ani după scandalul aurului, a devenit aproape în întregime „monument istoric“

Satul-fantomă din Apuseni în care nu mai locuieşte nimeni. O singură dată pe an, sute de oameni readuc locul la viaţă

 

Cum spiona CIA uzina de armament din Cugir şi unităţile militare din Alba Iulia

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite