Alba Iulia: EXCLUSIV Unirea de la 1918 valorează exact doi lei!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: <b>EXCLUSIV</b> Unirea de la 1918 valorează exact doi lei!
Alba Iulia: <b>EXCLUSIV</b> Unirea de la 1918 valorează exact doi lei!

Imobilele în care funcţionează Muzeul Naţional al Unirii şi Sala Unirii din Alba Iulia nu valorează mai mult de 1 leu, fiecare. Din 1990 şi până în prezent, la conducerea instituţiei s-au perindat mai multe persoane, dar nimeni nu s-a gândit să reevalueze cele două clădiri. Până în decembrie 2007 instituţia a fost subordonată direct Ministerului Culturii.

Până în decembrie 2007 instituţia a fost subordonată direct Ministerului Culturii. Ulterior, a trecut în subordinea şi administrarea Consiliului Judeţean Alba.

Reevaluare de nevoie

Poate că nici acum nu ar fi reprezentat o problemă valoarea de inventar de 1 leu, dacă reprezentanţii instituţiei nu ar fi dorit să obţină finanţare din fonduri europene pentru derularea unor lucrări de investiţii pentru repararea spaţiilor de la subsol şi pentru refacerea drenului de scurgere a apelor pluviale. „Am iniţiat un proiect pentru repararea spaţiilor de la subsol şi pentru refacerea drenului de scurgere a apelor pluviale. În momentul în care am decis să lucrăm la proiectul acesta de accesare de fonduri structurale ne trebuia analiza cost-beneficii, iar în urma ei ar fi rezultat niste discrepanţe foarte mari dacă această clădire rămânea evaluată la un leu. Aşa că ne-am regăsit în postura în care trebuie să facem o evaluare corectă a clădirii şi să se stabilească care e preţul construcţiei”, a spus directorul adjunct al Muzeului, Constantin Inel. Reprezentantul instituţiei a completat că nu există un document în arhiva Muzeului care să ateste această valoare de inventar, dar că au aflat acest lucru atunci când s-au interesat la Direcţia de Finanţe.

Asigurări doar pentru piesele care pleacă


Cu toate că asigurarea colecţiilor expuse se face distinct de cea a clădirilor, la momentul de faţă Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia nu beneficiază de astfel de asigurări. „Dacă o luăm punctual, în momentul expoziţiilor temporare sau itinerante, piesele sunt asigurate pe grup sau, individual, pe piesele care pleacă. Asigurarea se face pe baza unei expertize realizate de persoane acreditate de Ministerul Culturii”, a mai spus Constantin Inel. Asigurătorii spun că asigurarea colecţiilor şi a imobilelor depinde şi de fondurile financiare existente. „Asigurarea pentru colecţii se poate face indiferent dacă imobilul este sau nu asigurat. În cea mai mare parte depinde de managementul instituţiei respective şi mai ales de fondurile de care aceasta dispune. Asigurările vor deveni obligatorii din ianuarie 2010”, a declarat Mircea Rapcea, director adjunct al sucursalei judeţene BT Asigurări Alba. Evaluatorii independenţi apreciază valoarea de inventar a celor două clădiri la o sumă ce poate ajunge la 10 milioane de euro.

Locuinţe şi casino pentru ofiţeri


La ora actuală Muzeul Naţional al Unirii are în patrimoniu peste 300.000 de piese de tezaur şi fond, colecţii de arheologie, sculpturale sau artă romană, piese din metale preţioase sau colecţii numismatice cu peste 40.000 de monede. Imobilul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia fost ridicat în 1853 şi a fost folosit, iniţial, ca şi locuinţă pentru ofiţeri ai armatei austro-ungare. Sala Unirii are aproximativ 3.500 de metri pătraţi şi a fost construită în 1900 ca şi loc de distracţie pentru ofiţeri.

Cornel Suciu, evaluator: „La o primă vedere clădirea Muzeului Unirii ar putea fi evalută la cel puţin 7 milioane de euro. Pentru Sala Unirii nu cred că o evaluare corectă ar oferi o sumă mai mică de 3 milioane de euro”.

Constantin Inel, directorul adjunct al Muzeului Naţional al Unirii: „Conform legislaţiei de patrimoniu clădirea trebuia să fie asigurată atât ca şi imobil, cât şi pentru colecţiile pe care la adăposteşte. După ce se va face evaluarea corectă a acesteia vom relua procedura de asigurare a imobilului”.

Dan Popescu, directorul Direcţiei Tehnice din cadrul Consiliului Judeţean Alba: „Muzeul Unirii nu are valoare pentru că nu se va vinde niciodată. Are doar o valoare scriptică. Este forţat spus că valoarea clădirii Muzeului Unirii este de 1 leu. Muzeul trebuie, însă, să aibă o valoare de inventar pentru astfel de aplicaţii pe fonduri europene”.


Mai multe amănunte, mâine dimineaţă în Adevărul Literar&Artistic

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite