Înşălăciune la Bucureşti cu victimă din Alba. Un fost poliţist comunitar şi un fost consilier local, condamnaţi cu executare
0Un bărbat din Blaj, înşelat de un fost poliţist comunitar şi un fost consilier local din sectorul 6 Bucureşti, aşteaptă de aproape 3 ani să îşi recupereze peste 4.000 de euro plătiţi celor doi cu scopul de a-i facilita angajarea nepoţilor la jandarmerie. După ce a dat banii, bărbatul i-a denunţat la poliţie pe cei doi care nu şi-au respectat promisiunea.
Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat în luna septembrie, pe inculpaţi la pedepse cu închisoare, cu executare, pentru înşelăciune. Păgubitul nu îşi poate recupera banii decât la finalul procesului, după recursul la Înalta Curte de Casaţie. Infracţiunea a avut loc în 2010. Constantin Mailat din Blaj dorea să îşi angajeze nepoţii la jandarmerie, motiv pentru care a apelat la poliţistul comunitar Constantin Simion şi la consilierul local Aurel Bejan, ambii din sectorul 6 Bucureşti. Cei doi i-au solicitat bărbatului din Blaj, prin intermediul unui agenta de pază de la o firmă din Blaj (Constantin Vitan), suma de 4.000 de euro ca să îi angajeze pe nepoţii acestuia în Jandarmerie.
Ulterior, încadrarea în Jandarmerie nu s-a mai întâmplat Simon motivând recentele evenimente din cadrul Ministerului de Interne. Atunci, denunţătorul şi-a cerut banii înapoi. Simon a spus că nu îi mai are, motiv pentru care s-a angajat în scris că îi va returna. Discuţia dintre cei doi a fost monitorizată de ofiţerii DGA. După ce a fost parafată înţelegerea între cei doi, poliţiştii l-au săltat pe Constantin Simion şi pe Aurel Bejan, care au primit la momentul respective mandate de arestare. Ulterior au fost eliberaţi din arest. În 17 septembrie 2013, cei trei au fost condamnaţi la Curtea de Apel Bucureşti la închisoare cu executare pentru înşelăciune prin folosire de nume sau calităţi mincionoase: Constantin Simion a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare, iar ceilalţi doi, Aurel Bejan şi Constantin Vitan, au primit câte 3 ani de închisoare.
Pe lângă suma de 4.000 de euro, Constantin Mailat a fost nevoit să facă o mulţime de alte cheltuieli cu masă, cazare, transport, în special pentru intermediar, Constantin Vitan. “Cei trei m-au înşelat pretinzându-mi suma de 4.000 de euro, 10 milioane de lei vechi şi cheltuieli cu mese bogate, transport, hotel şi consumaţie la cele mai scumpe restaurante din Bucureşti, toate acestea în valoare de 7.000 de euro”, afirmă păgubitul. Din declaraţia acestuia reiese că cei trei au procedat şi la uzurpare de calităţi oficiale. Astfel, Mailat afirmă că era de multe ori „convocat“ la Bucureşti de către consilierul Aurel Bejan, care se dădea drept senator şi de Constantin Simion, care se dădea drept şef al Jandarmeriei Române.