Închisoare cu suspendare la Curtea de Apel Alba Iulia pentru un şofer şi un agent comercial acuzaţi de trafic de minori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat sentinţa definitivă într-un dosar în care un şofer şi un agent comercial de la două firme de transport călători, au fost judecaţi pentru trafic de minori. Instanţa a decis condamnarea celor doi inculpaţi la pedeapsa de 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani.

Dumitrescu Romulus din Vâlcea şi Uveges Mihail Claudiu din Braşov au fost trimişi în judecată în mai 2013 pentru de trafic de minori. La Tribunalul Alba, cei doi au primit câte 2 ani de închisoare cu suspendare, dar, în apel, pedeapsa a fost mărită cu încă un an. Curtea de Apel a anulat schimbarea încadrării juridice, a menţinut fapta de trafic de minori şi a stabilit că în cazul acestora legea penală mai favorabilă este legea veche, respectiv dispoziţiile Legii nr. 678/2001 şi ale Codului penal din 1969.

Inculpaţii au recunoscut faptele şi au beneficiat de reducerea pedepsei. În dosarul iniţial sunt judecate în continuare Magheru Petruţa Luminiţa, care se ocupa cu recutarea şi plasarea minorelor, precum şi mama acesteia, Vieru Victoria, din Galaţi, de 72 de ani, la locuinţa căreia erau cazate tinerele înainte de a fi scoase din ţară. Una dintre minore a fost surprinsă de poliţişti şi procurori într-un autocar pe teritoriul judeţului Hunedoara. În total în dosar sunt patru victime, părţi vătămate. Cei patru au fost identificaţi în luna martie 2013, când au şi fost arestaţi preventiv. Vieru Victoria a fost eliberată la recurs, iar Dumitrescu Romulus şi Uveges Mihail Claudiu în iunie 2013. Magheru Petruţa Luminiţa a stat în arest preventiv până în februarie 2014.

Viorica Vieru mai are o condamnare pentru trafic de droguri de mare risc. Femeia de 72 de ani a primit trei ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de cocaină în 2013, la Curtea de Apel Galaţi. Şi fiica acesteia este recidivistă. Petruţa Luminiţa Magheru este condamnată tot la trei ani de închisoare cu suspendare pe o perioadă de cinci ani, tot pentru trafic de minori. 

Avocata din Alba Iulia injectată cu venin de viperă în loc de botox, vedetă în presa internaţională

Ucigaşul unui homosexual din Alba Iulia, condamnat definitiv la 14 ani de închisoare

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite