Revizuirea Constituţiei, haltă la CCR

CCR a adus obiecţii serioase de neconstituţionalitate proiectului de revizuire venit de la Cotroceni. Să vedem cum reacţionează preşedintele şi experţii din Comisia dumisale.

Nu mă aşteptam ca revizuirea Constituţiei să treacă uşor prin sitele obligatorii pentru a ajunge în faza referendumului, ba chiar nu mă aşteptam să treacă, dată fiind situaţia câmpului politic, dar nici nu credeam să se împiedice aşa de tare la CCR. Bănuiam o obedienţă politică sporită a instituţiei, cum adesea s-a dovedit până acum. Deocamdată, preşedintele n-a făcut declaraţii legate de decizia CCR. A făcut însă premierul, poate în virtutea faptului că, în timpul liber, este profesor de drept constituţional. Nu chiar toate declaraţiile şi actele dumisale dovedesc acest lucru, dar aceasta este altă poveste. Sigur, decizia Curţii este consultativă, iar iniţiatorul poate să ţină seamă de observaţiile de acolo sau poate trimite proiectul iniţial direct în Parlament. Practica ne învaţă că e mai bine ca observaţiile să fie luate în seamă, măcar pentru că simplifică dezbaterile parlamentare, dar nu pot şti cum va proceda un preşedinte aşa de jucător.

Cea mai importantă obiecţie a Curţii se referă la abrogarea articolului referitor la averea dobândită licit, iar instanţa constituţională are dreptate. Garantarea proprietăţii, statuarea caracterului licit al averii şi prezumţia de nevinovăţie sunt piloni esenţiali ai funcţionării statutului de drept de factură democrat-liberală. Nu cetăţeanul trebuie să dovedească statutul licit al averii sale, ci statul, prin instituţiile specializate şi printr-o decizie a Justiţiei, trebuie să dovedească eventualul caracter ilicit. Premierul a declarat că respingerea acestei modificări ar împiedica pedepsirea „bandiţilor" şi, mai ales, recuperarea averilor ilicite, ceea ce e o minciunică. Pedepsirea celor vinovaţi este posibilă în actualul cadru constituţional, problema este funcţionarea Justiţiei! Cât priveşte statutul averilor ilicite, mă mir că premierul n-a auzit de „recuperarea prejudiciului". Sigur, pentru asta, Parchetul trebuie să-l dovedească, iar instanţele să-l consacre prin sentinţă definitivă şi irevocabilă. Pare laborios, dar aşa funcţionează democraţia şi o Justiţie democratică. Nu e eficient? Justiţia comunistă era foarte eficientă, era destul să sune telefonul de la partid sau Securitate şi se făcea „dreptate", fără probe, fără martori credibili, fără respectarea legalităţii, fie ea şi comunistă!

Curtea are dreptate şi când respinge pretenţia ca actele administrative privind politicile financiare şi bugetare să iasă de sub controlul instanţelor. Dincolo de abuzurile guvernamentale posibile permise de această măsură, este îngrădit dreptul cetăţenilor de a-şi căuta dreptate în Justiţie, ceea ce nu e permis într-un stat de drept. În schimb, Curtea exagerează în privinţa protecţiei parlamentarilor şi a miniştrilor. În ţările normale, imunitatea se referă exclusiv la declaraţiile politice; la noi, fără avizul Parlamentului, organele penale nu pot percheziţiona sau aresta preventiv un parlamentar nici prins în flagrant de crimă, mare corupţie etc. Cred că imunitatea trebuie „ajustată" după practicile curente din democraţiile evoluate.

În ce priveşte reducerea raportului dintre magistraţi şi „civici" în CSM, cred că e iarăşi vorba despre o exagerare a CCR. În fapt, şi până acum existau „civici" în CSM, iar propunerea de modificare nu schimbă raportul, ci doar îl reduce. Atentă la cifre, CCR n-a sesizat problema adevărată - în fapt, „civicii" sunt numiţi de instituţii şi instanţe politice! Prin urmare, ar trebui găsit un mecanism prin care societatea civilă ca atare să-şi poată trimite reprezentanţii în CCR.

Fără a le constata explicit neconstituţionalitatea, Curtea a adus obiecţii, cerând revenirea asupra lor, şi altor articole din proiectul de revizuire. Importantă mi se pare dorinţa de neimplicare a Curţii într-un proces eminamente politic, cum este cel privind suspendarea preşedintelui. E interesant, CCR i se pune pâinea şi cuţitul în mână, într-o chestiune politică majoră, iar aceasta refuză!