Prin ce metode putem scăpa de toxine
0Detoxifierea se poate face extern, prin stimularea punctelor ce corespund unor organe, dar şi intern, prin cure speciale.
Indiferent de metoda aleasă, detoxifierea îmbunătăţeşte funcţionarea fiecărui organ în parte şi favorizează acţiunea sistemului imunitar împotriva bolilor. Mai mult, stimulează procesele metabolice, inclusiv procesul de slăbire, îmbunătăţeşte aspectul pielii şi contribuie la tratarea insomniilor. O metodă de curăţare a organismului, care durează doar 30 de minute, constă în terapia spa cu apă salină. Într-un aparat special, prevăzut cu o cuvă pentru picioare, se pun apă călduţă şi sare marină. În această soluţie se scufundă tălpile.
Electroliză prin pielea picioarelor
„La nivelul tălpilor se află reprezentate, din punct de vedere energetic, toate organele interne, iar în timpul şedinţelor de terapie, dacă apa se colorează în verde sau în galben este o dovadă a detoxifierii rinichilor şi tractului urinar, în timp ce culorile maro şi negru semnalează purificarea ficatului şi vezicii biliare", explică Anca Golovei, specialist în relaţii publice la Keiko Slim Spa din Bucureşti. Potrivit reprezentantei Keiko, detoxifierea cu apă salină realizată cu ajutorul aparatului Detox Spa este recomandată în cazul în care se doreşte o îmbunătăţire a funcţiilor ficatului şi rinichilor, precum şi în caz de insomnie.
Aparatul acţionează prin microimpulsuri electrice transmise către cele peste două sute de puncte de reflexoterapie de la nivelul tălpilor, ce rezonează cu toate organele vitale. Pe lângă eliminarea toxinelor, efectul Detox Spa constă în echilibrarea bioenergetică, în îmbunătăţirea metabolismului şi în întărirea sistemului imunitar. Pentru efecte optime este recomandat să se realizeze aproximativ 14 şedinte, de trei ori pe saptămână. Durata unei şedinte este de o jumătate de oră. Deoarece metoda Detox Spa presupune electroliza, este contraindicată în cazul persoanelor care au varice, epilepsie, diabet de tip I cu răni deschise la nivelul tălpilor, afecţiuni de tip malign, precum şi femeilor gravide.
Drenajul limfatic stimulează circulaţia
Sistemul limfatic, foarte asemănător cu sistemul sangvin, are rolul de a prelua deşeurile de la nivelul ţesuturilor, precum toxinele şi bacteriile, păstrând în acest fel buna funcţionare a organelor şi prevenind instalarea bolilor. În acelaşi timp, sistemul limfatic transportă celulele imunitare în zonele unde este nevoie de ele. Din acest motiv, drenajul limfatic îmbunătăţeşte reacţia sistemului imunitar în faţa bolilor şi grăbeşte capacitatea de vindecare a organismului.
Drenajul limfatic se face cu aparate speciale, disponibile în clinicile de recuperare medicală, dar şi în cele de înfrumuseţare. „Tratamentul propriu-zis poartă denumirea de program de drenaj venolimfatic. Procedura constă în aplicarea unor manşete circulare care cuprind întreg membrul inferior şi chiar pelvisul (bazinul), precum şi întreg membrul superior", explică medicul primar specialist în balneofizioterapie şi recuperare medicală Georgiana Tache de la Clinica Medical Care din Bucureşti.
Potrivit specialistului, manşetele sunt multicompartimentate şi fiecare compartiment se umple la rândul său cu aer, realizând presiune în puncte succesive. Umplerea cu aer a compartimentelor se face de jos în sus, în sensul circulaţiei de întoarcere venolimfatică, astfel încât să se faciliteze drenajul din zonele gambelor şi ale braţelor.
„O şedinţă de drenaj venolimfatic durează 20-30 de minute şi se recomandă 15-20 de şedinte, efectuate cu o frecvenţă de două-trei şedinte săptămânal", mai spune specialistul Georgiana Tache. Procedeul este indicat şi persoanelor care suferă de insuficienţă venoasă cronică, iar efectele pe termen lung ale drenajului limfatic includ reducerea durerilor şi oboselii cronice, combaterea insomniilor şi relaxarea întregului organism. Un alt beneficiu constă în reducerea celulitei de la nivelul coapselor, fiindcă drenajul limfatic favorizează eliminarea acumulărilor de lichid şi de grăsimi din corp.
Acupunctura, adjuvant în dezintoxicare
Cunoscută pentru efectele benefice în tratarea durerii, acupunctura este folosită inclusiv în curele de dezintoxicare după abuzul de substanţe toxice (tutun, alcool, aditivi alimentari). Mai mult, folosirea acupuncturii tratează şi dependenţele de substanţe, arată unele studii realizate în Statele Unite. Primul program de dezintoxicare cu acupunctură din lume s-a desfăşurat la Clinica Lincoln din New York City începând cu anul 1974. Programul continuă şi în prezent, fiind integrat în terapiile de tratare a dependenţelor de substanţe precum drogurile şi alcoolul. În prezent, acupunctura dă rezultate mulţumitoare în ceea ce priveşte dezintoxicarea în cazul a peste 250 de substanţe.
Procedeul constă în a înfige ace speciale de acupunctură în anumite puncte de la nivelul urechii. Scopul este dublu: pe de o parte să stimuleze organismul să elimine toxinele şi, pe de altă parte, să limiteze efectele negative date de sevraj. Datele arată că recidivele în cazul persoanelor care au făcut dezintoxicare prin acupunctură sunt de 18% în primul an după finalizarea terapiei, în timp ce în cazul persoanelor care fac tratamente de dezintoxicare clasică, recidivele sunt de peste 80% în primul an de după externare.
Semnale de alarmă
Transpiraţia şi respiraţia sunt metode prin care eliminăm toxinele. De aceea, acumularea de toxine poate fi anunţată de modificarea mirosului acestora.
Hidromasajul aduce şi relaxare
Masajul cu jeturi de apă sau hidromasajul este o metodă tot mai populară de inducere a relaxării, dar şi de purificare a organismului, care se poate realiza la spa-uri sau în staţiunile balneare. Masajul cu apă caldă favorizează circulaţia sangvină şi pe cea limfatică (ce colectează deşeurile din organism) şi produce detensionare musculară. În egală măsură, hidromasajul favorizează detoxifierea prin faptul că acţionează şi asupra depozitelor de grăsime de la nivelul coapselor şi abdomenului, grăbind arderile şi stimulând organismul să topească kilogramele în plus.
Remedii naturale, pentru purificare
Semnale că avem nevoie de o cură detoxifiantă pot fi şi oboseala accentuată, trezirea dificilă dimineaţa, nervozitatea şi lipsa puterii de concentrare. Colonul, ficatul, vezica biliară şi rinichii sunt organe direct implicate în procesul de eliminare a toxinelor, motiv pentru care orice cură de detoxifiere trebuie să includă şi o cură internă.
„Detoxifierea organismului presupune accelerarea eliminării toxinelor la nivel sangvin, hepatic şi renal. Este bine să efectuăm periodic aceste cure, foarte benefice fiind mai ales cele urmate primăvara şi toamna, la schimbarea de sezon", ne spune medicul Ruxandra Constantina, medic de familie cu competenţe în apifitoterapie şi în reflexoterapie la clinica Medas din Capitală.
Mătasea de porumb spală rinichii
Ceaiurile diuretice şi depurative contribuie la eliminarea „deşeurilor" cu ajutorul rinichilor. Medicul recomandă în acest sens urzica, mătasea de porumb, brusturele, coada-şoricelului, nalba şi cozile de cireşe. Infuzia de mătase de porumb se prepară din două linguriţe de plantă uscată, ţinută la infuzat în 300 ml de apă clocotită, timp de zece minute. Cura se ţine zece zile, timp în care se beau câte două-trei căni pe zi.
Păpădie, pentru „bila leneşă"
Păpădia ajută la eliminarea toxinelor, acţionând mai ales la nivelul ficatului şi al vezicii biliare. Se prepară sub formă de decoct, din două linguriţe de frunze uscate şi de rădăcină de plantă care se fierb 10 minute în 150 ml de apă. Se beau câte două căni pe zi, timp de zece zile. Păpădia intră în categoria tonicelor amare, plante care favorizează secreţia de bilă şi eliminarea acesteia în duoden, stimulând deci digestia şi tranzitul intestinal. Alte tonice amare sunt feniculul, pelinul, cicoarea şi anghinarea. Ele sunt utile şi în caz de constipaţie provocată de insuficienţă hepatobiliară.
Gălbenelele protejează ficatul
Alte remedii care echilibrează ficatul şi îl ajută să elimine toxinele sunt gălbenelele, armurariul, salvia, coada-şoricelului şi rozmarinul. În plus, „pe durata curei este bine să eliminăm din alimentaţie carnea grasă, afumăturile, mezelurile şi conservele, produsele de patiserie şi dulciurile", după cum ne recomandă medicul Ruxandra Constantina.
Stimulează tranzitul intestinal cu psyllium
Detoxifierea organismului nu este completă fără echilibrarea colonului. Cele mai eficiente în acest scop sunt seminţele de psyllium, cu un conţinut ridicat în fibre solubile. Aceste fibre formează o structură sub formă de gel la nivelul tubului digestiv, care „sechestrează" toxinele, favorizând eliminarea lor. Şi sucul de aloe vera are efecte depurative digestive şi sangvine şi ajută la menţinerea florei normale la nivelul colonului. Acesta este unul dintre mecanismele prin care acţionează benefic în procesul de scădere în greutate.
Ceaiul verde, rezervor de antioxidanţi
În loc de cafea, consumă zilnic două-trei căni de ceai verde. Reprezintă o sursă importantă de antioxidanţi, substanţe care ne ajută să combatem radicalii liberi de oxigen din organism. Poluarea, stresul şi fumatul, precum şi alimentaţia bogată în substanţe artificiale contribuie la formarea acestor toxine. Consumul de ceai verde ajută la purificarea organismului şi datorită efectului diuretic. Nu îl consuma după ora 17, pentru că îţi poate provoca insomnie.
Medicul răspunde: „Cum pot şterge nişte pete de pe piele?"
Dr. Ruxandra Constantina
medic de familie, competenţă în apifitoterapie
„De o perioadă, pe dosul palmei îmi apar nişte pete mici de culoare albă. Nu mă supără deloc, nu am mâncărimi, ceea ce mă deranjează este aspectul. Am consultat un medic dermatolog şi acesta mi-a spus că ar putea fi vitiligo. Ce tratamente naturiste îmi puteţi recomanda? Şi aş mai vrea să vă întreb şi care sunt cele mai bune remedii pentru o micoză la degetele de la picior." Întrebare de la Nicolae Diaconescu, din Craiova
Este dificil de pus un diagnostic în absenţă, dar cel mai probabil este vorba de o micoză cutanată, atât la nivelul palmei, cât şi la cel al piciorului. Ca reguli generale pentru creşterea imunităţii organismului, vă recomand un tratament cu echinacea, pe o perioadă de 21-30 zile, sub formă de capsule, câte două-trei pe zi, sau de tinctură, câte 30 de picături de trei ori pe zi. De asemenea, este indicată o cură de 14 zile cu tinctură de propolis (câte 30 de picături de două-trei ori pe zi). Local, puteţi folosi un unguent cu gălbenele, flori de muşeţel, gel de aloe vera, ulei de sunătoare, ulei de jojoba şi migdale dulci şi ulei esenţial de levănţică. Este necesar să menţineţi o igienă locală riguroasă. Dacă simptomele nu dispar, adresaţi-vă medicului şi respectaţi-i recomandările.
Aşteptăm întrebările voastre la adresa de e-mail:sanatate@adevarul.ro