„Omniprezenţa sexualităţii produce frustrări. Însă disfuncţiile sexuale există de când lumea“

De formaţie urolog şi cu competenţă în ecografie abdominală, medicul Nicolae Calomfirescu îşi asumă cu toată răspunderea supraspecializarea în disfuncţii sexuale, pentru care nutreşte un interes deosebit încă de dinainte de a-şi lua patalamaua de sexolog.

Pentru fiecare jurnalist, sunt zile în care îşi iubeşte mai mult decât în altele profesia. Aşa a fost şi ziua în care l-am cunoscut pe profesorul Calomfirescu, cu ocazia acestui interviu, o zi în care ne-am simţit foarte norocoşi. Ne-am întâlnit cu interlocutorul nostru la o clinică particulară, unde dumnealui acordă consultaţii de urologie şi de sexologie. Discuţia noastră a durat aproape două ore.

Nici nu ne-am dat seama când au trecut în compania poveştilor medicale şi de viaţă depănate cu şarm neaoş şi cu discreţie de cel care le-a primit din gura pacienţilor săi vreme de peste 30 de ani. Însă, dincolo de talentul oratoric pentru care şi Creangă ar fi fost invidios, am descoperit în profesorul Calomfirescu un profesionist care ştie ce zice şi un medic care nu uită că trebuie să fie şi om cu pacienţii săi. De la întâlnirea cu dumnealui ne-am întors cu răspunsuri mai bogate decât speram, dar, chiar şi aşa, o nouă incursiune în tainele dificultăţilor cu care se poate confrunta fiecare persoană activă sexual din lumea asta ar fi oricând binevenită. Iar dacă este să fie ceva sigur pe Pământ, am înţeles un lucru: „Sexualitatea nu e aşa simplă cum crede lumea, domnule!".

„Weekend Adevărul": De câţi ani aveţi supraspecializare în disfuncţii sexuale?
Nicolae Calomfirescu: Cu diplomă, de opt ani, iar ca domeniu preocupaţional, este mult mai veche, eu fiind ales, de întâmplare şi de soartă, să vorbesc în 1998, la lansarea Viagra în România.

De ce spuneţi că a fost o întâmplare?
Nu ştiu, aşa a fost. De fapt, este un drum foarte lung şi greu. Educaţional, în urologia noastră, aşa cum am făcut-o eu în secolul trecut, înainte de Revoluţie, la Clinica Fundeni, cu domnul profesor Proca, în cadrul algoritmului decizional, ceea ce înseamnă diagnostic-tratament, nu ţin minte să se fi pomenit vreodată de impactul negativ sau pozitiv asupra sexualităţii individului. Ceea ce, din păcate, persistă şi astăzi, chiar dacă Ghidurile de practică medicală europeană, americană şi românească mai spun câte ceva.

Despre impactul sexualităţii asupra vieţii ce să mai spunem...
Problema sexualităţii este o problemă profund umană. Nu este o problemă vitală, dar poate strica viaţa. Toată lumea are potenţial negativ în ceea ce priveşte sexualitatea. Dacă, de exemplu, el munceşte în ture şi munceşte aiurea şi ea, segmentul acela de convergenţă care să ducă la sexualitate pozitivă se diminuează, se îngustează. Dacă ai o problemă la serviciu, păi nu-ţi mai vine, că serviciul ală te presează. Sexualitatea este o chestiune prea complicată ca să fie simplă. Nu e doar o chestiune anatomică, ci mai complicată de atât. Ceea ce contează, de fapt, este creierul, principalul organ sexual. Funcţia cognitiv-relaţională, funcţia psiho-neuroendocrină. Păi, dacă n-ai hormonii la zi şi stai prost cu cutiuţa de formol şi cu ace, brice şi arşice, nu iese.

Cum s-a schimbat mentalitatea celor care v-au călcat pragul cabinetului de-a lungul anilor?
Adevărul este că suntem într-o societate aflată în depresie socio-administrativ-cotidiană permanentă, prezentă, totul ne apasă. Toţi oftăm... că nu se face mai repede verde la semafor, că nu avem autostrăzi, oftăm că e plin de gropi. Avem foarte multe probleme, iar mentalitatea nu s-a schimbat. Dar un progres există. Nu ştiu dacă progresul e în cazul meu, pentru că lumea ştie despre mine că mai am habar despre ce vorbesc. Nu am blog, nu sunt pe Facebook, sunt un brand-name, Calomfirescu! Sunt recunoscut pentru faptul că la mine ce-i în guşă şi-n căpuşă, nu în cătuşe!
(zâmbeşte). Oamenii ştiu că am răbdare, că le fac o analiză şi că pot să spun: „Nu ştiu, să întrebăm pe altcineva" sau „Părerea mea este următoarea, fă aşa şi vino la control, să vedem ce-ai obţinut!". E o chestie de atitudine şi de disponibilitate a medicului.

Câtă disponibilitate aveţi dumneavoastră pentru pacienţi?
La mine la cabinet, asistenta întreabă: „Ce fel de consultaţie doriţi, de urologie sau de andrologie?". Apoi li se explică: „Urologia înseamnă prostată, urinare cu sânge, iar andrologia înseamnă infertilitate, disfuncţii sexuale sau aveţi o problemă de cuplu?". De obicei, se răspunde: „De urologie!". Apoi vine, se aşază ca un ghiocel pe scaun, iar eu îl întreb: „Ce problemă aveţi, cu ce aş putea să vă ajut?". „Ştiţi, am o problemă mai veche...". Numai că el a cerut o consultaţie de urologie, iar problema mai veche se numeşte sexologie sau andrologie şi, ca timp, i se alocă la mine la cabinet 40 de minute, pentru că trebuie să-l înţeleg, să-l ascult, să cercetez.

Odată vine cineva la mine, un tip bine, pe la 38-40 de ani... ceas scump la mână, parfum ca lumea. El avea o chestie de bâlbâială. Fusese la un distins coleg de-al meu, confrate, la o întreprindere privată. Îmi zice: „Domnule doctor, n-am înţeles nimic!". M-a întrebat: „Ce aveţi?". Eu i-am zis: „Cred că am aşa...". „Da, sunteţi sigur?". „Da?". De plată şi gata. Cât credeţi că a durat toată consultaţia? 35 de secunde! Dacă la o întreprindere privată din centrul Capitalei, un distins domn doctor îl ia pe om şi-i dă o reţetă fără ca măcar să-i explice despre ce e vorba înseamnă că avem o problemă. E foarte important să ştii ce vrea pacientul. O disfuncţie sexuală se poate rezolva dacă ştii ce vrea pacientul.

Erecţia şi visurile...   

Cum vi se adresează cei care vin la cabinet?
Sunt şi bărbaţi care vin şi-mi spun că nu mai au erecţie. Şi atunci îi întreb: „Când?". „Nu ştiu", zice unul. „Păi cum adică nu ştii? Ţi-ai început viaţa sexuală, ai o parteneră sau ai altă orientare?". „Nu", zice. Păi ca să vorbim de sexualitate, trebuie să vorbim de o echipă: ea cu el, el cu el, ea cu ea... cu ceva, cu o chestie, cu o fiinţă parteneră, cu sau fără coarne, ca la bicicletă.

Vine altul la mine şi zice: „Domnule, vreau să-mi puneţi o proteză, pentru că eu am nu ştiu ce problemă şi nu pot să nu fiu sigur că o să am erecţie şi nu vreau să mă duc să mă fac de râs". Păi, stai un pic, problema se pune invers: întâi te duci la mândre, constaţi că ai o problemă şi apoi te duci la medic să faci evaluarea. Nu se poate aşa ceva! Una-i una, alta-i alta. Zice: „Lasă, că am văzut eu pe internet". „Foarte bine, să-ţi pună ăla de pe internet!"

... şi visurile cumpărate de la magazin
Acuma vine la mine un coleg: „Domnu' doctor, ce-i faceţi la unul care şi-a tăiat penisul?". „Ce să-i fac, nimic! N-am ce face. Dar cum şi-a tăiat-o?" Este un botanist (n.r. - consumator de etnobotanice), unul care, într-un puseu de aşa, şi-a tăiat penisul. N-a apărut în presă că a rămas în tăcere. Păi, ce să-i fac, nu-i fac nimic, pentru că penis identic nu i se poate face, transplant de penis nu se face şi orice i-ai pune acolo nu înseamnă că va fi ceea ce-şi doreşte el.

Ridicaţi-vă, a venit Revoluţia Albastră!

Apropo de minunea albastră...
Minunea albastră este un medicament revoluţionar. Punct! În primul rând, nu este un medicament pentru erecţie, ci unul pentru artere, pentru vasele de sânge, deoarece enzima prin care acţionează, ea şi tot neamul de medicamente care au apărut după aceea, se găseşte şi în creier, şi în nas, şi în piele, şi în ochi şi peste tot. Şi produce vasodilataţie. Pe de altă parte, clasa inaugurată de pastila albastră este folosită foarte bine, în alte concentraţii, la copii, la femei şi la bărbaţi care au o boală numită hipertensiune pulmonară malignă. Deci, pastila albastră nu este pentru erecţie, este pentru artere şi pentru viaţă. Este o întreagă filozofie cu clasa asta de medicamente, este una dintre cele mai revoluţionare clase de medicamente. (Deja în America s-a aprobat un astfel de medicament pentru tratamentul simptomelor urinare ale bărbatului, fără nicio legătură cu erecţia. De ce? Pentru că în cazul nevrozei urinare intră şi ischemia, în cadrul urinării cu sânge intră şi ischemia, care se tratează cu un vasodilatator.)

Poveste...
Vine la mine un domn pe la 70 şi ceva de ani şi-mi spune: „Domnule doctor, doresc să nu mă fac de cacao. Am şi eu patru momente intime pe lună..., dar nu-mi place cacaua". Îi spun: „Perfect, putem să rezolvăm!". Îl întreb: „Ce culoare are? ". „Ce, cacaua?" „Nu, chestia aia". „Am auzit că e culoarea aia care dă nu ştiu ce. Pot să iau şi eu?" Un savuros, este un om foarte fin, rafinat, care se respectă: „Uitaţi-vă la mine, sunt ca o balenă, dar micile plăceri... ".

Ce le-aţi spune bărbaţilor care iau Viagra aşa, de la sine putere?
Există tot felul de produse de potenţă şi există medicamentul. La produsele de potenţă avem o mare problemă, nu ştim ce conţin. Multe dintre produsele de potenţă au strecurate în ele substanţe active, iar concentraţia diferă. Un prieten de-al meu profesional de la Istanbul povestea o istorie că, la un moment dat, a fost o epidemie de accidente hipotensive la bărbaţi. Şi au început ăştia să caute: „Da' de ce, mă, băieţi, vă cade vouă tensiunea?!". Păi, băieţii ăştia luaseră pastile de putut. Şi s-a constatat că luaseră Viagra în doză de şase ori mai mare decât doza recomandată. Este o mare loterie în chestia asta, este un fel de ruletă rusească să o cumperi de pe internet sau de la colţul străzii.

CV: Este, la bază, medic urolog

Numele: Nicolae Calomfirescu
Studiile şi cariera:
- Absolvent al Facultăţii de Medicină „Carol Davila", Bucureşti
- Medic primar urolog, cu competenţe în ecografie abdominală
- Supraspecializare sexologie
- Şeful secţiei de Urologie, Spitalul „Prof. Dimitrie Gerota" între 1997- 2003
- Premiul „Iuliu Haţieganu" al Academiei Române în anul 2003
- Fondator şi Preşedinte la „Asociaţia pentru Medicina Sexualităţii din România (AMSR)
- Membru al Comitetului ştiinţific ESSM (Societatea Europeană de Medicina Sexualităţii)
- Preşedinte al primului Simpozion Naţional de Disfuncţie Erectilă, 2001
- Autor, coautor şi redactor a zece cărţi medicale
- Profesor asociat la Universitatea „Titu Maiorescu", Facultatea de Medicină
- Urolog consultant şi administrator - URO-ANDRO-MED S.R.L.
Locuieşte în: Bucureşti

"Problema sexualităţii este o problemă profund umană. Nu este o problemă vitală, dar poate strica viaţa. Toată lumea are potenţial negativ în ceea ce priveşte sexualitatea."

"Dacă, de exemplu, el munceşte în ture şi munceşte aiurea şi ea, segmentul acela de convergenţă care să ducă la sexualitate pozitivă se diminuează, se îngustează. "

"Este o mare loterie în chestia asta cu Viagra, este un fel de ruletă rusească să o cumperi de pe internet sau de la colţul străzii."

 „Problema este câţi medici îşi asumă, la câţi scrie pe parafă «sexolog»"

Profesorul Calomfirescu face parte din organizaţii de medicină a sexualităţii încă de dinainte de anii 2000. Foto: Eduard Enea

Căror medici ar trebui să ne adresăm pentru probleme de natură sexuală?
Problema se pune astfel: ce tratăm, tratăm oameni sau boli? Iar dacă tratăm oameni, ce le facem: ce ştim să le facem ori ce au ei nevoie să le facem? Or, din păcate, atâta vreme cât există în Bucureşti 130 de urologi care dau din coadă şi există oraşe şi judeţe fără urologi înseamnă că avem o problemă socială, culturală, existenţială şi aşa mai departe.

Şi femeile, şi bărbaţii se duc să întrebe despre disfuncţie sexuală dacă vor, dacă îi interesează şi dacă au de ce. Şi ginecologul poate fi întrebat: „D-le doctor, ştiţi, eu când mă..., am o mâncărime, o usturime, n-am orgasm, nu-mi place". Şi medicii aceştia fac cursuri (n. r. - de sexologie), că nu le scrie pe parafă şi că nu-şi asumă asta este problema medicului.

Vă referiţi la medicii ginecologi?
Nu numai la medicii ginecologi. Medicii care au dreptul să facă sexologie sunt: endocrinologi, ginecologi, urologi, psihiatri şi medicii de familie. Deci sunt cinci specialităţi medicale care au din partea Ministerului aprobarea să acceadă la această supraspecializare. Problema este câţi medici îşi asumă asta, la câţi scrie pe parafă „sexolog".

Din păcate, ginecologii nu se ocupă de această latură funcţională-relaţională aşa cum trebuie. Pentru că lumea medicală ar avea ocazia ca prin această armată de ginecologi să poată observa şi drege anumite disfuncţionalităţi care există. Spre deosebire de bărbaţi, femeile au o altă grijă faţă de propria sănătate. Înainte de a ajunge la depresie, ele se mai interesează de unele, altele. Iar ginecologul ar putea fi un factor de diag­nostic şi de transmitere a informaţiei.

De ce ar fi o problemă să-şi asume?
Pentru că şi medicii sunt oameni! Eu te întreb aşa: „Unde sunt medicii ăia care să se uite în ochii pacientului şi să spună: «Mă, nene, ia spune matale care-i treaba?»". Dacă nu este plătit, nimeni nu vrea să facă ceva. Păi, cine să-l plătească? Casa de Asigurări? Tu ştii că o clismă costă mai mult decât o consultaţie?! De unde se vede că un c...t este mai important decât un doctor!

Problema este că una discutăm la nivelul lumii ştiinţifice şi alta e în viaţa reală. Multe dintre discuţii se învârt în jurul întrebării: „Cine ar trebui să facă diagnosticul disfuncţiei sexuale?". Păi, dacă pacientul meu are diabet sau are guşă care îi ajunge în izmene sau are o boală cardiacă sau are o depresie, o schizofrenie... el ia nişte pastile. Medicul curant, care dă pastile, care face evaluarea, ar trebui să spună aşa: „Uite, pastilele astea dau şi chestia asta. Dacă ţi se întâmplă o alterare a funcţiei sexuale, spune, ca să rafinăm tratamentul." Flit! Pentru că vin la mine tot felul de năpăstuiţi de ăştia. Au venit la mine doi copii, de vreo 27-30 de ani, schizofrenici. Nu cuplu, separat. Eu nu am dreptul, ca sexolog şi urolog, să umblu la medicaţia de psihiatrie. N-am dreptul... A trebuit să scriu un bilet: „Stimate coleg, rog ajustarea medicaţiei". Pentru că e foarte important ca ei să aibă erecţie, ca expresie a masculinităţii. Fără erecţie, ei se consideră mai puţin bărbaţi.

"Din păcate, atâta vreme cât există în Bucureşti 130 de urologi care dau din coadă şi există oraşe şi judeţe fără urologi înseamnă că avem o problemă socială, culturală, existenţială şi aşa mai departe."

"Sunt cinci specialităţi medicale care au din partea Ministerului aprobarea să acceadă la această supraspecializare. Problema este câţi medici îşi asumă asta, la câţi scrie pe parafă sexologi."

„Diversitatea vieţii poate genera disfuncţii sexuale"

„Weekend Adevărul": Care este cel întâlnit factor de disfuncţie sexuală, potrivit experienţei dumneavoastră?
Nicolae Calomfirescu: Prostia. Disfuncţia sexuală apare în primul rând din lipsa de informaţie, din lipsa de educaţie sexuală. Un factor de disfuncţie sexuală şi la bărbaţi, şi la femei este şi diferenţa pe care o impune presa colorată. Din păcate, foarte mulţi dintre cei care ne înconjoară şi care par normali trăiesc într-o mare diferenţă între ceea ce visează şi ceea ce pot. Ca dovadă, are Porsche Cayenne şi trăieşte într-o garsonieră. Asta e adicţia la formă, la strasuri, la fake-uri (n. r. - falsuri). Asta este problema, de fapt, dacă ăla face, de ce să nu fac şi eu? Păi, fă! Trăim într-o perioadă în care există o presiune a modelelor, a mondenităţii. Omniprezenţa sexualităţii produce frustrări. Însă asta nu înseamnă că disfuncţiile sexuale sunt o chestie a momentului. Nu, ele există de când lumea, de când există fiinţă vie.

Statisticile şi capra vecinului

Ce spun statisticile?
Prostii! Vine un pacient şi mă întreabă: „Câte contacte sexuale e normal să am?". Îi zic: „Depinde de fiecare ce are în creier".

Şi de apetitul cu care l-a înzestrat natura...
Nu, nu, şi apetitul este educaţional. Dacă vii dintr-o familie victoriană, în care n-ai voie să faci nimic, apetitul este zero sau dacă ai ghinionul să ai o mamă de aia cloşcă, care să te ţină de hăţ: „Nu te duce cu aia că e urâtă, nu te duce cu aialaltă că are unghiile vopsite...". Şi după aceea, când ăla ajunge homosexual, se întreabă: „Da' de ce?". Păi, din cauza ei, că nu i-a tăiat cordonul ombilical şi nu l-a lăsat să-şi trăiască viaţa. Am întâlnit şi de astea... Aşa că diversitatea vieţii, în toate manifestările ei, poate genera disfuncţii sexuale.

Asta arată că sexualitatea nu este ceea ce cred oamenii, adică o chestie automată, care trebuie să meargă la randament sută la sută sau o sută cinci la sută tot timpul. Din păcate, pacienţii mei au o percepţie eronată asupra felului în care noi, oamenii, funcţionăm şi sexual.

Problemele erectile şi „poveştile" de fond

Ce tipuri de disfuncţii sexuale există?
De pildă, în disfuncţia erectilă, fosta impotenţă, fosta neputinţă, adică faptul că pacientul nu mai poate avea erecţie de calitate sau că nu mai poate obţine erecţie, există la ora actuală nişte conferinţe internaţionale care statuează un anumit algoritm. Există o conferinţă internaţională, cunoscută de cardiologi, de diabetologi, de sexologi sub numele de „Consensul de Princeton", care spune clar că atunci când un bărbat de peste 40 de ani vine şi-ţi spune: „Domnule doctor, ştiţi, eu am probleme de erecţie, dar n-am nimic, nicio problemă de sănătate", ei bine, acel om trebuie căutat. Pentru că la fiecare decadă de vârstă, disfuncţia erectilă este un herald (n.r. - mesager) al stării de sănătate şi poate vesti o problemă vasculară importantă, o problemă metabolică, o problemă endocriniană sau... altceva (bate în birou).

Altceva?
Un cancer de prostată sau o boală hematologică sau o boală neurologică sau altceva. Apropo de asta, am o poveste cu un tânăr de vreo 28 de ani, foarte simpatic, aşa, cu ochi frumoşi, cu privire frumoasă şi care a venit la mine la spital când era la „Gerotă" (n. r. - Spitalul „Dimitrie Gerota") şi-mi spune: „Domnule doctor, eu am o disfuncţie erectilă. Am perioade în care nu am erecţie pur şi simplu. Eu am o parteneră cu care sunt de mai mult timp şi nu avem probleme, ne înţelegem foarte bine. Am fost la un coleg de-al dumneavoastră şi mi-a dat nişte pastile". „Şi ţi-a apărut erecţia?" „Nu!", zice. „Şi în rest erecţia este normală?", întreb. „Da!". Zic: „Nu ştiu... Fă şi tu un control neurologic". „Am făcut şi n-am nimic." „Sigur?"

Peste câteva luni, vine şi îmi spune: „Ştiţi, eu sunt tânărul...". „Aşa, ce-ai făcut?"
Zice: „Ştiţi, am scleroză multiplă şi problema mea de erecţie corespunde momentelor de puseu al bolii". Aşa că, pe de o parte, pacientul trebuie crezut, pe de altă parte, trebuie evaluat, nu fuşerit şi trimis pe uşă afară în 35 de secunde, pe de altă parte, trebuie chemat la control şi urmărit în timp. Dincolo de disfuncţiile sexuale, se poate afla orice. Şi la ea, şi la el.

Există o poveste în spate...
Există! Vine o femeie şi spune: „Ştiţi, eu am o infecţie urinară". Iar eu, ca sexolog cu acte în regulă, îmi permit să o întreb: „Stimată doamnă (o femeie pe la 35-40 de ani, părea întreagă), infecţia asta urinară nu vă deranjează sexual? Sau nu există o legătură între sexualitatea dumneavoastră şi cistită?". Dintr-o dată i s-a schimbat privirea: „Domnule doctor, eu nu am viaţă sexuală". Afară venise însoţită de cineva, fata ei. O întreb: „Păi şi copilul?" „Este urmarea unui viol!".

Ale tinereţii valuri

Sau vine un tânăr de douăzeci şi ceva de ani: „Ştiţi, eu nu îndrăznesc să mă duc la fete". „Cum aşa?" „Ai încercat?" „Nu." „Da' de ce?" „Pentru că tatăl meu m-a văzut când eram cu o prietenă în prima clasă de liceu şi m-a bătut de am ajuns la spital". Şi atunci, ce să-i faci ăstuia? E bolnav? Simptomul sexual este o fereastră către necunoscut. Comportamentul sexual este o chestie de reglaj fin şi este, în primul rând, o potrivire între partea psiho-neuro-endocrin-relaţională a doi indivizi şi după aceea este o parte anatomică exclusivă.

Care este cel mai tânăr pacient pe care l-aţi avut cu genul ăsta de probleme?
16 ani.

Şi ce problemă avea?
Anxietatea, teama că nu va reuşi, obsesia pentru performanţă, relaţionarea psiho-emoţională... Există foarte multe posibile probleme.

Iar cel mai în vârstă?
83.

Apropo de faptul că spuneaţi că este vorba de o potrivire, cum e cu sexul la prima întâlnire?
Sexul la prima întâlnire depinde de ce se întâmplă, pentru că sexul la prima întâlnire este generator de anxietate şi de stres. Practic, se întâlnesc doi oameni la lift, se uită unul la altul şi zic: „Hai să ne-o punem!". Or, asta este un mare challenge (n. r. - provocare), pentru că există riscul mare să nu iasă sau să iasă prost. Şi atunci, existând riscul să iasă prost, el va genera o cascadă de negativităţi. Iar chestia aia că graba strică treaba se potriveşte. Dar nici boală lungă, moarte sigură!

Cum poate o persoană, în toată complexitatea şi diversitatea fenomenului sexualitate, să-şi dea seama că are o problemă?
Anxioşii sunt cei mai vulnerabili. Sunt pacienţi care au avut o dată un accident sau care la un moment dat au o problemă şi nu sunt mulţumiţi de expresia lor sexuală. Pentru că viaţa este compusă din acte, tracte, accidente, incidente şi aşa mai departe. Şi atunci, dau fuga la doctor şi dau să se caute, ca nu cumva să fie o problemă medicală. Or, când cineva vine şi îţi spune; „Domnule doctor, am venit pentru că am o problemă şi vreau să mă conving că nu este o problemă medicală", de fapt e o problemă de anxietate. Nu este o motivaţie medicală, ci una psiho-relaţională sau de cuplu. Iar ceea ce se vede la aceste cupluri este deficienţa în a se adresa psihologului.

Pentru că foarte mulţi dintre pacienţii noştri au probleme de comunicare cu ei înşişi, cu problema, cu viaţa sau cu persoana de lângă ei. Şi dovedesc o deficienţă în a-şi stabili nişte priorităţi, în a-şi analiza viaţa şi în a găsi drumul care să le aducă un pic de bine, un pic de pozitiv. După cum sunt oameni care vin la o anumită vârstă pentru că au o disfuncţie sexuală şi aceşti oameni trebuie căutaţi, trebuie să facă analize. Unii spun: „Domnule, eu n-am nimic, nu mă doare nimic". Păi, tocmai de aia trebuie să te cauţi, pentru că disfuncţia sexuală este o problemă care nu doare propriu-zis.

Dacă individul sesizează o schimbare în expresia lui sexuală, nu în comportament, şi vine la mine şi spune: „Domnule, mie mi se pare că... ", deja e o chestie de închipuire. Dacă vine şi spune: „Am observat că... ", deja ne apropiem de realitate. Orice sexolog sau medic ştie că acest simptom este la nivel de istorisire, nu la nivel de real-life, real-time.

Da, până la urmă e şi chestie de percepţie, pentru că se poate exagera...
Exact!

„Nu trebuie să ne fie nici frică, nici ruşine de o anumită deficienţă"

Disfuncţiile sexuale există şi la bărbat, şi la femeie, şi la cuplu. Pot exista la orice vârstă. Iar cei care au grijă de ei, în momentul în care observă o defecţiune sau li se pare ceva în domeniul sexualităţii, ca pentru orice altă chestie care le poate afecta echilibrul personal, trebuie să întrebe. Asta dacă vor să fie întregi. Nimeni nu este ferit de un eşec, de o decepţie, de o problemă de sexualitate. Iar această problemă nu trebuie să devină dureroasă şi irecuperabilă. Mesajul meu este că nu trebuie să ne fie nici frică, nici ruşine de o anumită deficienţă în sexualitatea noastră.

"Trăim într-o perioadă în care există o presiune a modelelor, a mondenităţii. Omniprezenţa sexualităţii produce frustrări. Însă asta nu înseamnă că disfuncţiile sexuale sunt o chestie a momentului. Nu, ele există de când lumea, de când există fiinţă vie."

"Sexualitatea nu este ceea ce cred oamenii, adică o chestie automată, care trebuie să meargă la randament sută la sută sau o sută cinci la sută tot timpul."

"E foarte important să ştii ce vrea pacientul. O disfuncţie sexuală se poate rezolva dacă ştii ce vrea pacientul."

„Oamenii sunt tot mai singuri, partenerial şi inclusiv sexual"

Vin şi cupluri la dumneavoastră pentru consultaţie?
Într-o zi, vine la mine la cabinet o doamnă elegantă, dă elegantă, o tipă care nu era mişto, dar era echilibrată şi bine. Şi un tip, rufos, răpciugos, fără dinţi în gură, vai de mama lui! Ceruseră o consultaţie de cuplu. Ceea ce se cere rar, pentru că înseamnă o asumare. Nu e o consultaţie uşoară, dar se face dacă ai răbdare şi tehnică. El a luat loc, ea a rămas în picioare, aşa, ca o cariatidă. O femeie pe la 40 de ani, el tot pe acolo. Spune: „Domnule doctor, el este viitorul fost soţ al meu. Noi suntem în divorţ, dar nu pentru că vreau, ci pentru că trebuie, pentru că el are o problemă pe care de 13 ani îl rog să o rezolve.

Şi în aceşti 13 ani nu s-a adresat niciunui medic ca să vadă cum e cu problema lui. Şi pentru că am aşteptat 13 ani, m-am hotărât şi am intentat acţiune de divorţ. Sunt aici pentru că îi doresc binele şi pentru că încă mai ţin la el. Dar nu pot să mai aştept încă 13 ani ca să-şi rezolve el problema. Şi acuma îl las pe el să vă spună, eu mă retrag, vă mulţumesc. Am venit cu el ca să fiu sigură că vine la consultaţie, ca să-şi rezolve problema care i-a marcat viaţa şi i-o va marca dacă nu face nimic". Ce-ţi spun acum e o sinteză. Ce-avea omul? Avea ejaculare precoce, care într-adevăr reprezintă o pacoste şi care trebuie diagnosticată, nu trebuie să ajungi la 40 şi ceva de ani ca să devii depresiv şi beţiv. Aşa încât disfuncţia sexuală reprezintă, din păcate, o problemă care de multe ori este băgată sub preş... „Mă înţelege, noi doi vorbim de toate". „Lasă, Gigele, merge şi aşa, data viitoare o să fie poate mai bine. Eşti obosit. De ce să ne murdărim?" etc.

Sunt foarte mulţi oameni care suferă în tăcere, în solitudine. Această solitudine este tot mai întâlnită, oamenii sunt tot mai singuri, partenerial şi inclusiv sexual. Celibatul este o stare de fapt şi problema sexuală nu mai este atât de interesantă. Ca şi copiii, ca şi procreerea. Sunt cupluri care vor să aibă copii şi care află nişte lucruri care îi dau peste cap şi care îi fac dintr-un cuplu aparent funcţional, într-unul nefuncţional, infertilitatea devenind apăsătoare.

"Disfuncţia sexuală reprezintă, din păcate, o problemă care de multe ori este băgată sub preş."