Roxana Ciuhulescu: „Am avut puterea s-o luăm de la capăt“
0Roxana Ciuhulescu şi Mihai Ivănescu s-au aflat, pe parcursul anului trecut, la un pas de divorţ. Acum, însă, se gândesc la al doilea copil. Pagini realizate de redacţia OK !
Ea e vedetă ProTV, el director general Jaguar/Land Rover. Ea iubeşte sporturile extreme, el e extrem de echilibrat. Calm, raţional, responsabil. Dar şi hotărât. Aşa pare. Şi aşa trebuie să fie un om cu o carieră ca a sa în spate. Şi atunci, dacă contrastele se atrag, Roxana Ciuhulescu şi Mihai Ivănescu sunt ilustrarea perfectă a acestei vorbe şi poate tocmai de aceea au reuşit să contrazică frumos şi discret o altă vorbă celebră, cea cu dragostea care durează trei ani.
„OK!": Cum vă împărţiţi timpul între joburi şi fiica voastră, Ana?
Roxana Ciuhulescu: Ne-am dorit mult un copil, chiar dinainte de a ne căsători. Dumnezeu a fost bun cu noi şi ne-a dăruit-o pe Ana chiar după cununie. Tocmai de aceea încercăm să-i acordăm timp în mod egal. De obicei, copiii sunt mai ataşaţi de părintele de sex opus, însă Ana e lipită de mine pentru că probabil eu sunt cea care o înţelege cel mai bine. Discutăm ca de la „femeie la femeie" (râde), mergem la cumpărături, avem secretele noastre. Recunosc, mă face puţin geloasă când îl ia pe Mihai de gât şi-i spune cât de mult îl iubeşte.
Mihai Ivănescu: Evident, nu întotdeauna poţi oferi cât ai dori, dar, dacă la sfârşitul zilei ai realizat că ai fost aproape de echilibru, înseamnă că n-a fost o zi pierdută. În plus, avem şi o bonă foarte ataşată de Ana, care se străduieşte să-i facă toate capriciile, fără s-o răsfeţe.
Ce a moştenit Ana de la voi în comportament - atât cât se vede până la această vârstă?
R.C.: Ca personalitate, seamănă în totalitate cu Mihai şi sper să rămână aşa. Îmi place că e tenace ca el. Nu mi-ar plăcea să moştenească înclinaţiile mele către sporturile extreme. Abia acum înţeleg prin ce trecea şi încă trece biata mea mamă...
M.I.: Multă lume spune că Ana mi-a moştenit mersul şi gesturile, în general. Cred cumva că şi simţul umorului. Îi place să înveţe şi să ajute în casă, ceea ce e foarte important, fiindcă ne dorim un copil responsabil.
R.C.: Da, Mihai se distrează cu Ana când se duc la piaţă, iar Ana îi arată mereu de unde trebuie să cumpere fiecare lucru. Lista de cumpărături e sfântă, iar Ana o ţine bine în mână. Uneori se întâmplă s-o mai piardă, însă are o memorie fantastică, mai ales dacă-i vorba şi de dulciuri.
Cum se înţelege Ana cu fiul lui Mihai din căsnicia lui anterioară?
R.C.: Copiii se iubesc foarte mult, chiar dacă nu se văd în fiecare zi. Iulian locuieşte cu mama lui, însă ne vizitează destul de des, iar Ana e foarte bucuroasă. Chiar dacă diferenţa de vârstă dintre ei este de şase ani, Iulian e un băieţel inteligent şi se adaptează jocurilor Anei.
Anul trecut aţi fost la un pas de divorţ. Ce s-a întâmplat?
R.C.: În fiecare relaţie apar şi probleme, nu poate fi numai lapte şi miere. Unii însă nu pot trece peste ele sau, dacă au trecut, nu recunosc. Noi ne-am confruntat cu astfel de probleme şi recunosc că, dacă amândoi am fi fost la fel de încăpăţânaţi, n-am fi reuşit să le depăşim. Pentru că Mihai e mai matur şi mai abil, a găsit drumul către liniştea relaţiei noastre şi a reuşit s-o scoată la lumină.
Ana Cleopatra (4 ani), alături de Iulian (10 ani), fiul lui Mihai din căsătoria anterioară
M.I.: N-aş vrea să discutăm din nou acest subiect. Dacă evaluezi corect sentimental ce reprezintă celălalt pentru tine şi ce dovezi îţi dă în schimbul afecţiunii, nu ai cum să ratezi o căsnicie. Din punctul meu de vedere, Roxana mi-a oferit şi înainte, şi după, foarte mult. Doar un exemplu, care mi-a venit pe moment: anul trecut, la început de noiembrie, a pus pe toată lumea dintr-un club din Sibiu să-mi cânte „La mulţi ani!".
Totuşi ce v-a împins spre divorţ? Din afară, prima dată te gândeşti că a călcat cineva strâmb.
R.C.: N-am să vorbesc niciodată despre asta. Problemele astea ne privesc pe noi. Am avut aceleaşi motive pentru care foarte multe cupluri se despart. Fiecare se poate gândi la orice, dar eu îţi spun că din cauza stresului care ne copleşise, provocat de joburi, n-am avut timp pentru noi, n-am mai comunicat şi ne certam des.
Cum aţi depăşit criza?
R.C.: Mihai m-a provocat la o discuţie matură, în care amândoi am analizat ce simţim fiecare pentru celălalt. Important e că fiecare a recunoscut unde a greşit şi am avut puterea s-o luăm de la capăt. Cu siguranţă, dacă nu există dragoste adevărată de ambele părţi, nu se poate merge mai departe.
Mihai, experienţa ta s-a văzut în această relaţie. Dar tu ce ai învăţat de la Roxana?
M.I.: Gustul de aventură şi dorinţa de-a vedea lucruri şi peisaje noi mi s-au potrivit mănuşă.
Şi ai preluat de la ea pasiunea pentu sporturi extreme?
R.C.: A preluat de la mine scufundările. A devenit şi el scafandru, a făcut şcoala şi a luat prima licenţă de scafandru. Eu sunt nivelul trei, dar mergem împreună la scufundări. În vara asta am încercat să-l fac să înveţe şi schi nautic, dar tocmai atunci s-a pornit o furtună (râde). Norocul lui!
Care e, până acum, cel mai frumos moment trăit împreună?
R.C.: E greu să aleg doar unul, pentru că au fost multe, însă cel mai emoţionant a fost atunci când i-am spus că sunt gravidă. S-a uitat cu ochii umezi la mine, apoi mi-a pus mâna pe burtică... Şi a mai fost cel cu al doilea inel de logodnă. Primul pe care mi l-a oferit era mai ciudăţel, dar calul de dar nu se caută la dinţi (râde). Recunosc acum că nu mi-a plăcut foarte tare. Şi s-a întâmplat să-l pierd la un eveniment. Trei săptămâni n-am avut curajul să-i spun, în speranţa că-l voi găsi. Până când a observat el că lipseşte şi m-a întrebat. Aşa că i-am spus adevărul. Şi mi-a făcut cadou un alt inel.
M.I.: Tot răul spre bine, fiindcă i-am luat altul mult mai frumos.
R.C.: Din platină, cu briliante şi safire. Şi am zis: „Ah, ce bine că l-am pierdut pe celălalt!" (râde).
"Dacă amândoi am fi fost la fel de încăpăţânaţi, n-am fi reuşit să depăşim problemele.''
Roxana Ciuhulescu vedetă TV
"Roxana mi-a oferit şi înainte, şi după, foarte mult.''
Mihai Ivănescu manager
Roxana ar recurge chiar şi la o inseminare
Subiectul „intervenţii estetice". L-ai bifat. Ce spune soţul despre asta?
R.C.: N-am abuzat niciodată. Am preferat să-mi lucrez corpul mai mult prin sport. Însă am avut curaj, de exemplu, să-mi măresc buzele, chiar de două ori, şi la sfatul medicilor, cu substanţe de efect temporar. Soţul meu e suficient de deschis la minte ca să înţeleagă şi să sprijine micile mele excentricităţi (râde spre el).
Ştiu că aveţi al doilea copil în plan, dar citeam că se lasă aşteptat.
R.C.: Într-adevăr. Şi asta din cauza răcelilor repetate destul de severe pe care le-am suferit, filmând foarte mult afară. Îţi dai seama, de 11 ani şi jumătate de când fac „ProMotor", eu am stat 50% din timp afară, pentru că o emisiune auto se înregistrează pe străzi. Şi am ceva probleme cărora încerc să le găsesc un leac, împreună cu doctorul meu, Nicu Poiană. El încearcă să mă ajute să găsim o rezolvare, pentru că altfel va trebui să recurg la o inseminare, ceea ce nu mi-aş dori. Dar dacă asta e ultima soluţie, o să apelez şi la ea, pentru că îmi doresc mult al doilea copil.
Iar profesional nu-ţi doreşti ceva mai mult? Altceva decât „ProMotor"?
R.C.: Mereu am dorit să evoluez profesional şi în cadrul grupului Pro, de care sunt ataşată si căruia îi datorez foarte mult. Şi uite că derulez deja alte proiecte din toamna asta, pe lângă „ProMotor": sunt reporter special la „Happy Hour" şi la „PoveŞtirile adevărate", de la Acasă TV.
Luna trecută ai împlinit 33 de ani. Ţi-e teamă de trecerea timpului? L-ai fenta, apelând la estetician?
R.C.: Nu mi-e frică de ceva ce afectează pe absolut toată lumea. Acum, uitându-mă la mine, nu cred că am nevoie de ceva anume în următoarea perioadă. Dar e greu să anticipez ce soluţii se pot aplica în 6-7 ani de acum încolo şi cum mă voi reevalua atunci.
"Am avut curaj să-mi măresc buzele, chiar de două ori.''
Roxana Ciuhulescu vedetă