Pagina de Facebook: „Hi-Q este prima trupă românească pe Facebook“
0Florin Grozea spune că trupa sa este prezentă pe pagina de socializare din 2006. Află ce răspunsuri a dat artistul la Chestionarul lui Zuckerberg.
1 Cum ai ajuns pe Facebook?
Am descoperit Facebook acum mulţi ani, la nişte prieteni din Statele Unite. Practic am fost printre primii români acolo, pe site-ul de socializare, iar Hi-Q este (conform agenţiei Facebrands) a doua pagină românească oficială pe Facebook - din toamna anului 2006. Şi prima trupă românească acolo!
2 Cu ce ţi-a schimbat viaţa această reţea?
Ar fi prea mult să spun că mi-a schimbat viaţa...
3 Cât timp petreci zilnic pe Facebook?
În luna ianuarie, cât am fost în vacanţă, cred că am stat 60 de minute în 30 de zile. În general petrec o jumătate de oră pe zi.
4 Cum arată o zi perfectă pe Facebook?
Ziua în care descopăr artişti noi cu conturi pe Facebook şi ascult muzica lor acolo.
5 Câţi prieteni (fani) ai în listă? Dar în realitate?
Am foarte puţini prieteni, pentru că încerc să folosesc Facebook aşa cum a fost gândit la început: un loc unde să comunici cu prietenii şi familia. Pe pagina oficială însă, www.facebook.com/floringrozeapage, am peste 4.000 de fani.
6 Cum ai vrea să fii perceput de prietenii tăi virtuali?
Aş vrea să fiu văzut exact cum sunt în viaţa reală şi e atât de uşor de când există reţelele sociale! Înainte de această democratizare a informaţiei, o persoană publică avea o imagine foarte diferită de Omul din spatele măştii. Uneori asta era bine, dar personal cred că sunt un om mai complex decât ce ştie lumea din videoclipurile trupei. Nu neapărat mai bun, dar cu siguranţă un pic altfel.
7 Ai în listă vreun membru al familiei?
Sunt toţi prezenţi.
8 Cum şi de ce te cenzurezi pe Facebook?
Uneori mă gândesc de două ori înainte să pun o fotografie, fiind conştient că ea poate fi preluată de bloguri şi de ziare.
9 Cu ce ocazie ai primit cele mai multe like-uri?
Când scriu ceva care este aproape de preocupările celor care mă urmăresc. Foarte puţine like-uri când vorbesc despre industrie muzicală şi drepturi de autor, subiecte care mă pasionează, dar care nu sunt foarte accesibile.
10 La ce oră intri pe Facebook de ziua ta? Câte mesaje ai primit ultima oară?
Cine le-a mai numărat?!
15 ani de Hi-Q
Numele: Florin Grozea
Data şi locul naşterii: 24 noiembrie 1979, Braşov
Starea civilă: căsătorit
Studiile şi cariera:
- a făcut Facultatea de Calculatoare în Bucureşti
- în 1996 a înfiinţat, împreună cu Mihai Sturzu, trupa pop Hi-Q, anul trecut sărbătorind 15 ani de activitate muzicală
Locuieşte în: Bucureşti