FOTO Berlin, oraşul hipster al Europei
0
E oraşul care musteşte de galerii de artă, în care fenomenul cultural nu e bizarerie şi în care te pierzi încercând să urmăreşti evenimentele artistice şi sutele de petreceri pe weekend. Pe străzile unde persistă o atmosferă vie şi mişcătoare, lipsită de orice griji, ai sentimentul că ţi-ar plăcea să laşi totul, să te muţi în capitala germană şi să te bucuri de tinereţe. Măcar pentru o vreme.
Într-un materal video realizat de Kronos Media – care se vede în lumea largă a internetului – sunt surprinse imagini de arhivă fascinante din Berlin, după capitularea Germaniei în cel de-Al Doilea Război Mondial. E o întoarcere emoţionantă în luna iulie a anului 1945, când capitala germană rămăsese doar cu rămăşiţele celor mai frumoase clădiri ale sale, iar oamenii-şi regăseau speranţele în bucurii simple: de exemplu, faptul că puteau merge, din nou, cu tramvaiul.
Am mers pentru prima dată în Berlin în luna iulie, dar la o distanţă de peste 60 de ani de la oraşul în ruină şi într-o vreme în care oamenii parcă nu se mai mint că fericirea le stă în lucruri mici. Abia se încheiase Campionatul European de Fotbal, iar nemţilor le trecuse supărarea după înfrângerea cu Franţa din semifinală. Rămân totuşi liderii fotbalişti ai lumii, încă e bine! Aşa-zisul puci din Turcia avea să eşueze, iar imigranţii turci, destul de numeroşi din cartierul Kreuzberg, îşi fluturau ostentativ steagurile ţării la geamurile maşinilor luxoase, ca microbiştii care se îndreaptă către un derby. Era mijlocul verii, extrem de cald la noi, iar pe metropola de pe râul Spree, săptămâna se încheia cu o vreme rece şi ploioasă. Dar până şi norii dramatici care se plimbau deasupra capului, parcă desenaţi în Photoshop, aveau ceva fermecător, ceva care aparţine locului, care te îndeamnă să priveşti cerul şi chiar să-l fotografiezi.
Cu ochii după fiecare colţişor istoric al oraşului, având în minte anul „zero“ din documentarul video după război, am fotografiat clădirile, podurile, oamenii, făcând comparaţii din imaginaţie între atunci şi acum. Am descoperit un loc viu şi efervescent, nonconformist, un oraş al locurilor alternative, improvizate, al punkerilor, activiştilor, hipsterilor, unde libertatea pluteşte în aer. În Berlin, ai sentimentul că poţi fi cine vrei. Aşa că, sub influenţa patriei de oameni cool care se bucură de oraşul lor, mi-am suflecat mânecile şi jeanşii şi am pornit la drum.
Toate drumurile duc la Alexanderplatz
Situat în nord-estul Germaniei, Berlinul are în jur de 3 milioane şi jumătate de locuitori, fără să punem la socoteală turiştii. Oraşul e tot timpul plin de turişti, chiar şi în anotimpurile foarte reci. De multe ori, însă, nu-i recunoşti pe stradă, nu-i vezi bulucindu-se în jurul marilor obiective turistice – cum se întâmplă, de pildă, în superba Roma. Oraşul e destul de „aerisit“, încât, indiferent de sezon sau de ziua din săptămână, nu te simţi sufocat şi înghiţit de marele oraş cosmopolit. O explicaţie ar fi faptul că cele 138 de muzee şi mai bine de 400 de galerii de artă sunt împrăştiate în tot oraşul, la o distanţă mare între ele, aşa că turiştii sunt nevoiţi să meargă cu trenurile S-Bahn (de suprafaţă) şi U-Bahn (subteran) şi, astfel, să se amestece printre berlinezi. Liniile sunt multe şi întortocheate, staţiile – dese, iar orarul respectat întocmai. Nemţeşte!
Berlinul, văzut de pe podul Oberbaum, după o furtună. În depărtare, turnul de televiziune redegist
În Berlin n-ai cum să te rătăceşti – e suficient să cauţi cu privirea în depărtare Berliner Fernsehturm, turnul de televiziune redegist, construit între 1965 şi1969 de fosta administraţie a Republicii Democrate Germane, care se dorea a fi un simbol al Berlinului de Est. Are 368 de metri înălţime – a patra structură ca înălţime din Europa – , şi tronează în centrul oraşului, acolo unde duc toate drumurile, la Alexanderplatz, în cartierul istoric Mitte. Din buricul târgului, locul de întâlnire al berlinezilor, poţi merge spre parcul public Marx-Engels Forum din apropiere, unde sunt două statui imense cu cei doi titani ai filosofiei comuniste. Turiştii îşi fac tradiţionalele poze; unii se mai întrec cu gluma şi le arată semne obscene autorilor „Manifestului Partidului Comunist“.
DDR, muzeul în care eşti invitat să atingi exponatele
Tot în zona istorică a oraşului, chiar vizavi de Catedrala din Berlin, este unul dintre hotspot-urile oraşului: Muzeul DDR (foto: DDR Muzeum). În 2008, expoziţia permanentă care ilustrează viaţa şi cultura RDG (fosta Republică Democrată Germană) a fost nominalizată pentru Muzeul European al Anului. E vizitată de sute de mii de turişti anual. E un loc care atrage prin faptul că este interactiv şi pentru că – şoc! – poţi să atingi exponatele. Tragi de sertare, deschizi uşi, ridici clape, îmbraci hainele din dulapuri şi eşti chiar invitat să învârţi cheia de contact a unui Trabant. Poţi participa la experimente care te fac să înţelegi cum se luau deciziile în regim, cum bunele intenţii de a inova erau descurajate prin rigiditatea gândirii şi a rigorilor politice. Muzeul nu diabolizează comunismul instaurat în ’45 şi nici nu-l elogiază. Îl prezintă aşa cum şi-l poate aminti un om de rând. Treci printre paravane cu secţiuni în care ţi-e prezentată istoria STASI, produsele din RDG, cumpărăturile, vacanţa, tineretul, locul de muncă, închisorile – unde poţi asista la anchetă – informaţii despre economie şi mass-media. Toată această istorie încape într-o încăpere cât o sală mai mare de conferinţe şi plăteşti 7-8 euro ca să treci prin ea. Pleci cu un sentiment straniu, acela că te poţi detaşa de unele întâmplări grave ale istoriei şi poţi râde de obiceiurile frivole ale berlinezilor, care obişnuiau să facă plajă nud. Îmi vin în minte imaginile oraşului distrus aproape în totalitate de bombardamente, iar faptul că în muzeul ăsta se aud permanent râsete, e cumva liniştitor, înseamnă că trăim normal şi că am depăşit, măcar aparent, conflictele mari.
O oprire în gara Berlin Warschauer strasse
Poarta care despărţea estul de vestul oraşului
De la muzeu, poţi să ajungi uşor spre cel mai cunoscut bulevard berlinez, Unter den Linden, adică „pe sub tei“, şi asta pentru că toată artera e umbrită de-o parte şi de alta de tei bătrâni şi stufoşi. Bulevardul Unter den Linden ţâşneşte din Karl-Liebknech Strasse, care se deschide din Alexanderplatz şi se întinde până la Poarta Brandenburg. Pană în 1989, aici se termina Berlinul de Est şi începea Berlinul de Vest, poarta fiind graniţa între cele două părţi ale oraşului. Între coloanele deasupra cărora se află cvadriga cu patru cai a zeiţei Victoria, te întâlneşti cu turişti care răsucesc hărţi în mâini la fel ca tine, se fotografiază, îşi fac selfie-uri, zâmbind larg, cu dinţii la vedere.
Berlinul pare un oraş haotic şi creativ, dar care are, la bază, acea disciplină nemţească. Nu e un mit. De exemplu, traficul nu asfixiază auzul şi plămânii oamenilor. Parcă că nu există pripă isterică, fălci încleştate sau biciclişti duşmăniţi de şoferi. Ba din contră! Bicicliştii sunt parte importantă din trafic – după unele estimări, Berlinul are 710 biciclete la 1.000 de locuitori. Vezi bărbaţi în costume croite impecabil şi femei pe tocuri care traversează oraşul pedalând zeci de kilometri de la est la vest. Tineri cu mâna pe un corn şi cu alta ţinând o bere în mână – nu e recomandabil –, care vuiesc mai ceva ca maşinile pe străzile delurite şi pe care, ca o necunoscătoare a mersului pe bicicletă, nu poţi decât să-i invidiezi. La aproape orice colţ de stradă găseşti câte-un automat de biciclete de unde poţi să închiriezi una cu maximum 12-13 euro şi te plimbi toată ziua.
Tempelhof, locul preferat al bicicliştilor
Libertate deplină pe pista de aterizare FOTO Maria Pepine-Ercuş
Iar dacă bicicliştii totuşi vor să scape de regulile de circulaţie, merg la Tempelhof, aeroportul închis nu cu mult timp în urmă, pe care autorităţile germane l-au transformat în cel mai mare parc. Berlin-Tempelhof e un crâmpei din istoria Berlinului şi a prieteniei germano-americane. Povestea aeroportului e aşa: în ’48-’49, când URSS a blocat Berlinul de Vest, americanii au adus aici timp de aproape un an cam tot ce le trebuia berlinezilor: homari, crenvurşti, ciocolată şi alte utilităţi. Aeroportul a fost închis pentru că era în mijlocul oraşului, iar oamenii care locuiau în zonă se plângeau de gălăgie. Acum poţi să mergi să te dai cu rolele şi cu bicicleta pe pistele de aterizare, să stai pe iarbă la şuete, să faci grătare cu prietenii, fără să-ţi dai seama cum trece timpul.
Odată ce-ai ieşit de pe Poarta Brandenburg şi laşi în urmă Reichstag, clădirea parlamentului german, te nimereşti în faţa unui labirint de stânci groase, cenuşii, unele mai mici, altele mai înalte, care simbolizează Memorialul Holocaustului, ridicat în memoria celor şase milioane de evrei asasinaţi în timpul regimului nazist. Un cunoscut scriitor german, Martin Walser, l-a numit „primul monument ridicat de o naţie în memoria crimelor ei“. Monumentul a fost inaugurat în 2010, în apropierea locului în care buncărul lui Hitler este îngropat. E construit din 2.711 lespezi din piatră gri care nu au niciun fel de însemne şi care simţi că te sufocă odată rătăcit printre ele.
Locul de întâlnire al tinerilor care stau pe jos, discută politică şi beau bere
În orice direcţie te-ai uita, chiar şi în centru, Berlinul îţi dă senzaţia că e un oraş în construcţie. Peste tot sunt macarale care-şi mişcă lent braţele deasupra oraşului, sunt mormane de nisip şi cărămizi, iar lucrările pare că mai au mult până a fi finalizate. Numeri zeci doar stând pe podul Oberbaum şi privind în zare. Considerat unul dintre cele mai importante atracţii turistice ale Berlinului, podul face legătura între cartierele Friedrichshain şi Kreuzberg, depărţite, până în ’90, de Zidul Berlinului. De acolo, atmosfera oraşului începe să se schimbe, devine mai colorată şi mai mişcătoare.
Podul Admiralbrücke, hotspot-ul hipsterilor din Kreuzberg FOTO The Needle
Kreuzberg este cartierul hip al Berlinului, situat undeva la limita între Est şi Vest. În anii ’80 şi ’90, locul era o ruină, arăta ieftin şi mizerabil. Acum a devenit patria hipsterilor, a artiştilor şi a imigranţilor, unde se vorbesc toate limbile posibile. Desenele grafitti acoperă clădirile, afişele umplu de sus până jos pereţii barurilor şi ai cafenelelor. Din loc în loc tresar zeci de magazine cu haine vintage, mâncare bio, dar şi fast-food-uri care te îmbie cu mirosuri amestecate de cârnaţi, burgeri şi prăjeli chinezeşti.
Burgerii delicioşi de la o fostă toaletă publică
Am putea spune că berlinezii mănâncă ieftin, dar săţios. Chiar şi aşa, merită o oprire la faimosul Burgermeister, un punct-cheie din cartierul Kreuzberg, care e deschis până la 3.00 dimineaţa. Un fast-food amenajat într-o fostă toaletă publică, sub şosea, vopsit în verde-închis, care seamănă cu un vagon-restaurant de epocă. Ce poate fi mai excentric de atât? Afară, nu sunt mai mult de trei-patru mese, semn că nu poţi staţiona prea mult, aşa că mănânci rapid, uşor incomod, dar absolut delicios.
Trântiţi pe trotuare sau rezemaţi de un stâlp, tinerii îşi beau berile cumpărate din supermarket cu maximum 1 euro. Poţi bea liniştit în spaţiile publice oriunde şi în orice condiţii. Nu vine niciun poliţist să te ia la rost că ai încălcat legea – te vede şi merge mai departe. Se bea bere în pieţe, pe stradă, poţi vedea, în S-Bahn, oameni în costume care, întorşi de la job, îşi deschid o bere în drumul spre casă sau dau noroc cu prietenii. Se bea bere mai ales pe podul Admiralbrücke din cartier, unde tinerii se adună, stau pe jos – nu sunt terase – şi-şi povestesc viaţa, discută politică şi ce mai e nou la galeriile de artă. Grijile, dacă există, plutesc în aer. Aşa sunt berlinezii, au o atitudine relaxantă şi, fără să-ţi dai seama, te trezeşti făcând la fel ca ei, de parcă eşti de-al locului de-o viaţă şi nu doar de două zile.
Artă în aer liber pe 1,3 km
Nu în ultimul rând – poate să fie, de fapt, primul lucru pe care îl faci odată ajuns în Berlin – este plimbarea clasică de-a lungul zidului care împărţea cândva oraşul în două. Important e să-ţi rezervi timpul necesar ca să mergi şi să te opreşti în dreptul graftti-urilor care dau un aer vesel şi vibrant zidului care a despărţit destine şi pe care s-au stins vieţi. Bariera a fost construită pe 13 august 1961, fiind ideea liderului comunist est-german Walter Ulbricht şi a fost construită de muncitorii şi soldaţii din Germania de Est. Lungă de 155 de kilometri şi au o înălţime de 4 metri, coloana a avut şi un coridor suplimentar, de 100 de metri, cunoscută ca Fâşia Morţii. Era supravegheată permanent, ceea ce făcea aproape imposibilă trecerea neautorizată în RFG.
De-a lungul celor 1.3 kilometri pe cât se întinde o rămăşiţă a zidului – East Side Gallery –, artişti din întreaga lume au pictat, începând cu 1990, desene abstracte, transformând-o în cea mai lungă galerie de artă urbană în aer liber din lume. Adesea, desenele sunt restaurate pentru că sunt vandalizate de turişti care scriu mesaje de genul „Ion şi Maria au fost aici“. O vreme, celebrul „Sărut ucigaş“ dintre fostul secretar general al PC al URSS, Leonid Brejnev, şi liderul Republicii Democrate Germane, Erich Honecker, a dispărut de pe perete pentru refacere.
La Buerlinica, inspirată după opera lui Picasso, „La Guernica“ Fotografii: Dragoş Apetri
Din locul ăsta, cel mai frumos e că poţi să pleci nu doar cu imaginea împrospătată de culori şi amintiri noi, opuse griului din 1945 sau 1989, dar şi cu o bucată de istorie în cel mai tradiţional sens al cuvântului. Bucăţi din zidul dărâmat după căderea regimului comunist, originale!, se vând la magazinele de suvenire cu doar 2 euro.
Nu mi-am cumpărat unul. Pentru simplul şi romanţiosul motiv că poate o voi face data viitoare sau a treia oară sau a patra oară (etc.) când voi reveni în Berlin.
Se încarcă comentariile...
