"Universitate străină caut studenţi români"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de două zile, tinerii interesaţi să înveţe în ţările europene au căutat ofertele cele mai bune la târgul educaţional RIUF 2008 Târgul universităţilor, RIUF 2008,

Timp de două zile, tinerii interesaţi să înveţe în ţările europene au căutat ofertele cele mai bune la târgul educaţional RIUF 2008

Târgul universităţilor, RIUF 2008, desfăşurat în acest weekend în Capitală, a strâns peste 7.000 de tineri români interesaţi de sistemele de învăţământ din ţările europene. Timp de două zile, vizitatorii au studiat ofertele de burse şi studii finanţate de guvernele din Marea Britanie, Franţa, Germania, Olanda şi Grecia.

Mulţi dintre tinerii români prezenţi ieri la Teatrul Naţional au aflat pe loc dacă pot studia în străinătate. Asta pentru că trei dintre universităţi au organizat miniinterviuri prin care voiau să afle cât de potriviţi sunt candidaţii pentru locurile oferite de ele.

Unul dintre cei care şi-au încercat norocul a fost şi Andrei Moisescu, elev în ultimul an la Liceul "Tudor Vianu". El ar vrea să-şi continue studiile în Marea Britanie. "Am văzut că la Universitatea din Coventry au cursuri de informatică. Dar, ca să studiez acolo trebuie să iau o notă mai mare de 8 la bacalaureat şi să dau un test de engleză", ne-a spus Andrei.

Studenţii preferă cursurile practice

Principala motivaţie a studenţilor care îşi doresc să înveţe în străinătate este că, spre deosebire de programa şcolară din ţara noastră, cea din afară este mult mai practică. Mădălina Stănescu este studentă în anul III la Comunicare în Bucureşti şi spune că vrea să îşi continue studiile în Franţa.

"În România, masteratul îţi oferă aceleaşi materii pe care le faci şi în facultate. Nu are rost să pierzi vremea", ne-a mărturisit Mădălina. Bogdan Costache, un absolvent de Politehnică, vrea să studieze în străinătate, unde "este o altă calitate a învăţământului". "Am lucrat în mai multe firme multinaţionale, alături de oameni care şi-au terminat studiile în străinătate, şi am văzut că au alte viziuni", spune Bogdan.

Birou de recrutat studenţi pentru străinătate

Profesorii prezenţi la târg au spus că au venit în România pentru că aici există o piaţă educaţională în plină dezvoltare, dar şi mulţi tineri interesaţi de studiile tehnice. "În Anglia nu găsim tineri care să vrea să studieze ştiinţele exacte. Aşa că ne orientăm spre alte pieţe.

Avem două burse special create pentru studenţii români", a spus Stephanie Green, reprezentanta Universităţii din Kent. O altă universitate englezească, University of Central Lanchashire, îşi va deschide în vară un birou de recrutare la Bucureşti.

"Până acum nu am avut studenţi români, şi de aceea folosim orice oportunitate pentru a furniza informaţii despre universitatea noastră", a spus Dan Brumă, reprezentantul universităţii. Pentru cele mai multe dintre universităţile prezente la RIUF, termenul-limită de înscriere este sfârşitul lunii iunie.

Opinii de la vizitatori

Am fost plecată cu o bursă la Paris şi vreau să mă reîntorc. E altceva acolo decât la noi, intri în contact cu un sistem complet diferit faţă de cel existent la noi. Acum îmi pregătesc dosarul şi sper ca la toamnă să plec în Franţa.
Silvia Sorescu, studentă ASE

În România nu am găsit niciun masterat de Comunicare care să-mi ofere alte materii decât cele pe care le-am făcut în facultate. Nu vreau să-mi pierd vremea cu aceleaşi cursuri lejere din facultate. Un master în Anglia sau Olanda mă va ajuta mult mai mult.
Mădălina Stănescu, studentă Comunicare

Colegii mei care au studiat în străinătate mi-au spus că acolo este o altă calitate a învăţământului. De aceea sunt hotărât să urmez cursuri de inginerie în Anglia, unde am auzit că există laboratoare foarte bine dotate.
Bogdan Costache, absolvent Politehnică

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite