Mosoru - satul cu un singur locuitor

De aproape zece ani, Andrei Simion - nea Nica - este singurul locuitor din Mosoru, Hunedoara. In catunul de munte, unde altadata vietuiau 13 familii, un singur cos mai fumega acum. Printre

De aproape zece ani, Andrei Simion - nea Nica - este singurul locuitor din Mosoru, Hunedoara. In catunul de munte, unde altadata vietuiau 13 familii, un singur cos mai fumega acum. Printre gospodariile-fantoma, cu garduri putrede, ziduri garbovite si geamuri sparte, doar casa fostului miner poarta numar nemancat de rugina - numarul 5 - si e pazita de caini. "M-am invatat aici", rade el, cu ochi verzui, ca ai fetrului de la palaria veche, vanatoreasca. Are 58 de ani, dar nu-i dai atat. E scump la vorba, fara sa fie ursuz. In noptile lungi de iarna, asculta radioul pe baterii - in Mosoru nu e curent - si citeste ziare. Mistretii si lupii ii dau tarcoale uneori, vara il mai calca ursii furnicar, de statura mica si negriciosi. O data pe saptamana, vinerea, coboara in Toplita dupa paine. Abia atunci, la un paharel cu alti padureni, isi dezleaga limba. Daca intrebi unde e Mosoru, localnicii fac un gest vag, aratand spre culmile Muntilor Poiana Rusca: "ahaa... pe coclauri...". Din Toplita - comuna la sosea, la vreo 20 de km de Hunedoara - pana-n satul lui Nica, sunt aproape doua ore de urcus bun. Cei de la poale nu se duc pe-acolo cu anii - unii nu s-au incumetat niciodata. Doar batranii suie cu vitele. Mosoru, ca si Manu, Curpen, Goles sunt vechi vetre de sat, raspandite pe spinari de munte, si abandonate treptat dupa colectivizare. Mosoru a avut scoala primara, Curpen - biserica. De pe urma scolii unde a facut nea Nica 4 clase, nu se mai cunoaste acum nici macar temelia. Turlele bisericii parasite din Curpen se vad insa clar in zare. In Goles, au inceput sa se intoarca oamenii, de nevoie: sunt someri sau iesiti pe ordonanta. In Mosoru nu se intoarce nimeni. "Aici se tineau nedei de Sfantu Petru", arata nea Nica spre poiana din fata casei. La deal era cimitirul. Crucile de lemn uscat ale parintilor lui sunt singurele care mai stau in picioare. Pe morminte, a plantat brazi. Dupa ce a facut armata, Andrei Simion s-a intos in satul natal. In '68, s-a angajat la mina de fier, la Teliuc, de unde a iesit la pensie in '91. In tot acest timp, s-a incapatanat sa traiasca in Mosoru. Ca sa ajunga la schimbul de dimineata, se trezea la 4. La intoarcere, dupa o zi de munca, il astepta poteca pieptisa spre casa, pe care trebuia s-o urce noaptea, prin padure. A tinut vite cat i-a avut pe ai batrani in viata. Acum, trebaluieste toata ziua de lunga in gradina, printre aracii de fasole si straturile de varza, sau aduna prunele din care se face vinarsul. Ne pofteste in casa. Floric si Murasal latra ca la urs. "E deranj", se scuza gazda. Incaperea tradeaza mana de burlac tipicar: lavite de lemn asternute frumos, un bufet cu rafturi doldora de cutii, cutiute si obiecte trebuincioase, aranjate metodic, linoleum verde pe jos, perdele la feresti, o oglinda... Din tavan, atarna lampa cu gaz, pe pereti sunt icoane, fotografii cu frati, nepoti si portrete de cand era militar. Nevasta, copii? Nica rade, fara sa spuna mult timp nimic. A fost insurat o singura data in viata. Casnicia a durat 6 luni. "Era fata de oras, nu vroia sa vina sus, sa-si strice mainile la coasa. Du-te atunci la muma-ta, i-am zis". Vara, ii mai tine de urat un consatean, care urca cu vacile. Nea Tica - Constantin Radulin - s-a nascut si el in satul abandonat, si l-a parasit odata cu ceilalti. "Lumea a plecat din cauza copiilor. Nu mai era scoala, nu era dispensar, nu era curent, nimica. Colectiva le-a stricat la toti rostul, le-a luat animalele. S-au dus sa lucreze jos, la mina". Mosoru, isi aminteste nea Tica, tinea pe vremuri de comuna Berthelot, tocmai din Hateg. "Faceai 4-5 ore peste deal sa ajungi la Hateg. Dar n-aveai incotro: trebuia sa platesti cota de bucate - porumb, cartofi, secara -, altfel iti puneau sechestru pe casa". Nica se cauta de-o tigara. Ii oferim un pachet de Carpati, insista sa il plateasca. "Nu-i gasiti pe la oras o vaduva?", glumeste nea Tica. "Ar vrea ele...", comenteaza ca pentru sine burlacul. O pala de vant aduce in nari miros de cimbrisor, si pune in miscare elicele "Tarom"-ului. Taromul e mini-avionul pe care Nica l-a mesterit in lemn, si pe care l-a fixat in varful unui par, in chip de girueta. "Am facut armata la aviatie, la Ploiesti", explica el, cu ochii pe aparat. Si adauga: "Aici e aer curat, face bine la plamani, la silicoza...".