Fotogalerie - Cu gâtul întins după porumbei

Fotogalerie - Cu gâtul întins după porumbei

Inteligenţa porumbeilor fascinează peste 10.000 de români. Majoritatea cresc cel puţin 30-40 de exemplare de rasă şi participă la competiţii cu patimă.Columbofilii ar renunţa oricând la o reparaţie în casă pentru a cumpăra un pui născut dintr-un campion. Îşi petrec tot timpul liber observând înaripatele şi-şi urează între ei „gât întins“. FOTOGALERIE

Mai citeşte şi:

• Alba Iulia: Iosif Aldea a investit 20.000 de euro în porumbei
• Turnu Severin: Vili Robert Voichiţoiu, un tânăr pasionat de porumbei
• Timişoara: Porumbeii sunt priviţi de autorităţi ca nişte paraziţi distrugători

Cosmin Olteanu (40 de ani) din Urlaţi este unul dintre cei mai apreciaţi columbofili din ţară. Crescătoria sa de porumbei, în care are aproximativ 450 de exemplare rare, pare mai degrabă o casă lunguiaţă de vacanţă, cu flori pe lângă ziduri.

Doi-trei îngrijitori păstrează permanent curăţenia. Printre „apartamentele de lux“ ale porumbeilor, se află şi un birou de lucru. Aici, pe un perete întreg stau înghesuite trofeele aduse de porumbei. „Am 150 de cupe câştigate în ţară şi câteva premii de pe afară“, ne spune mândru columbofilul. El adaugă că, din ’99, de când s-a decis să-şi înscrie porumbeii în competiţii, a câştigat cam tot ce se putea.

Printre marile sale realizări, Cosmin aminteşte de un loc II obţinut la Grand Prix-ul din Ungaria, în 2002, cu un porumbel - pui pe atunci, din rasa Janssen.

„Este singurul porumbel din ţară premiat la Olimpiadă“, se făleşte prahoveanul.„Nebunia a început în ’79 când am primit o pereche de porumbei de la un profesor de biologie“, îşi aminteşte Cosmin. Avea zece ani şi de nevoie s-a apucat să le construiască un coteţ de un metru înălţime pe doi lăţime, un soi de cutie de carton cu o plasă de rapiţă în faţă, aşezată undeva lângă toaleta din curte.

Sacrificii şi recompense

La scurt timp, acelaşi profesor i-a făcut cadou şi cărţi de specialitate, iar douăzeci de ani mai târziu, Cosmin s-a prezentat la primul concurs în ţară. A devenit apoi o prezenţă constantă. Firmele pe care le administrează i-au permis să facă investiţii consistente în pasiunea sa de-o viaţă. Şi-ar dori să petreacă cât mai mult timp alături de păsările lui inteligente, dar jobul îl „fură“ de dimineaţa până seara. Chiar şi aşa, îşi face rost măcar o oră pe zi pentru a verifica dacă totul e în regulă cu prietenii lui fără glas.

Cosmin Olteanu recunoaşte un campion „la mână“  

Stan Aurel (66 de ani), un agricultor din Boldeşti-Scăieni, iubeşte porumbeii de mai bine de 50 de ani. Era în clasa a VI-a când un văr i-a dăruit o pereche de voiajori. „Îi ţineam în podul casei şi fugeam adesea de la treburi la ei. Iar mama îi răspundea lui tata când mă căuta «unde să fie? dă ţâţă la porumbei!»“, îşi aminteşte columbofilul. De-a lungul vremii, „nea’ Aurel“ cum îi zic prietenii, a câştigat mai multe premii printre care locul III pe ţară la categoria „crescători“.

Asta pentru că cinci etape consecutive a avut rezultate constante şi puţine penalizări. Meseria nu-i lasă prea mult timp pentru a-şi îngriji „odraslele“: în agricultură se lucrează zi-lumină, dar tot îşi face nea’ Aurel timp o oră, seara, pentru a-şi privi porumbeii. „Când ajung aici, îi analizez în linişte - sunt păsări foarte sensibile - şi la scurt timp simt că mi-am încărcat bateriile“, mărturiseşte columbofilul.

Strategia campionilor

Aurel Stan intră doar în „uniformă“  în căsuţa porumbeilor

Un crescător profesionist îşi organizează voliera pe minimum trei compartimente.Într-unul ţine porumbeii care se află la reproducţie, într-altul îşi ţine puii, iar în cel de-al treilea spaţiu stau porumbeii care zboară în competiţii. Aceasta pentru că ultimii beneficiează de un alt program, de antrenamente şi de vitamine sau de suplimente alimentare.

Nu am calculat niciodată câţi bani am băgat în porumbei. Ceva de ordinul sutelor de mii de euro.

Cosmin Olteanu
patron

Columbofilia e un sport nobil, dar care cere timp, bani şi răbdare. Campionii se mai nasc şi din inspiraţie.

Aurel Stan
pensionar

Tot mai mulţi bărbaţi, ahtiaţi după porumbeii lor

Pasiunea pentru creşterea porumbeilor şi transformarea acestora în campioni se transmite uimitor de repede. Florin Bilan, preşedintele Federaţiei Române Columbofile, precizează că la începutul lui 2009, numai în federaţia condusă de el erau înscrişi 7.000 de membri. Însă pe lângă Federaţia Română Columbofilă, care este şi cea oficială, afiliată la Federaţia Columbofilă Internaţională, mai există alte două organizaţii paralele care numără şi ele câteva mii de membri.

La nivelul întregii ţări sunt numai trei femei columbofile, restul membrilor sunt soţii unor femei îngăduitoare. În judeţul Prahova, columbofilia atrage tot mai mulţi adepţi - circa 1.200 de membri la toate cele trei federaţii. În plus, numărul porumbeilor înscrişi în competiţii a crescut semnificativ în ultimii ani. Florin Bilan a precizat că duminică a fost lansat un număr record  de  porumbei - 27.000 .

Un specialist cu „şuşă“

Florin Bilan veghează la îmbarcarea porumbeilor juniori

De altfel, Bilan (55 de ani), lăcătuş de meserie, a prins drag de porumbei de pe la opt-nouă ani, când a găsit un porumbel cu penele tăiate într-o grădină. „Provin dintr-o familie modestă şi numai când am avut eu banii mei am putut să-mi cumpăr exemplare cu care să fac performanţă“, spune Bilan.

Printre reuşitele sale se numără şi peste 500 de locuri întâi pe ţară. Columbofilul povesteşte că şi-a cumpărat primii porumbei de valoare de la un profesor din Botoşani, după care a achiziţio­nat şi din rasele cu renume din Belgia şi Olanda.

 „Regret că nu m-am axat doar pe primii porumbei pentru a crea o familie, o şuşă. În 80% din cazuri m-am înşelat cu porumbeii aduşi din afară pentru că nu au dat randament, din cauza lipsei de aclimatizare“, mărturiseşte omul. Spune că în toţi aceşti ani, a pierdut nopţi la rând făcând strategii de împerechere pentru a „crea“ un campion.

„Aşii nu se nasc din orice. Trebuie să aibă un pedigree bun, să fi avut ori părinţi, ori bunici campioni. Altfel, rar găseşti un campion dintr-un porumbel fără origini de învingător“, mai crede Bilan. 

Chiar dacă în ultimii ani, sportul ăsta a avut o creştere uluitoare, suntem încă în urmă faţă de ce se întâmplă în Occident.

Florin Bilan
preşedintele Federaţiei Române Columbofile

Trucuri pentru un campion

Columbofilii cu experienţă cred că există trei factori elementari care trebuie îndepliniţi pentru ca un porumbel să devină şi un campion: rasă, masă şi casă. Dacă un porumbel nu are un pedigree, cel mai probabil va fi „remorcă“ la concursurile organizate. Aproape la fel de importantă pentru un porumbel este hrana.

Unii columbofili preferă mâncarea de import, însă tot mai mulţi se declară adepţii hranei cât mai naturale cu putinţă. Un sirop-minune pentru porumbei înainte de concurs se poate prepara din jumătate de litru  de oţet de mere, două căpăţâni de usturoi şi o ceapă roşie. Amestecul se lasă la macerat şi se dizolvă apoi în proporţie de 20 de mililitri la şase litri de apă. Voliera trebuie să fie uscată, aerisită, astfel încât fiecare porumbel să dispună de un metru cub de aer.

Aşteptare cu suspans

Valeriu Alexandru se mândreşte cu exemplarele rare

Inginerul Valeriu Alexandru (41 de ani) îşi aştepta, duminică dimineaţa, cei o sută de porumbei înscrişi în concursul de juniori de la Mediaş. Cu ochii aţintiţi în direcţia de sosire a înaripatelor, omul povesteşte, în curtea casei sale din comuna Lipăneşti, despre anii ’70, când a descoperit pasiunea pentru a creşte porumbei de rasă.

Îl fascinează sensibilitatea şi inteligenţa acestora, fiind convins că niciun columbofil nu poate cunoaşte totul despre ei. „Domnul Vali“, cum îi zic prietenii,  se numără printre cei mai pricepuţi crescători de porumbei de rasă din judeţ. Îşi aminteşte de fiecare campion al său: un Matthijs Desmet cu care a câştigat locul I pe judeţ în 2007, un Jan Aarden cu care a câştigat locul II pe ţară, la categoria de viteză în 2002.

„Cele mai bune rezultate le-am avut, culmea, cu porumbei primiţi cadou“, se amuză el. Însă imediat ce primul porumbel soseşte pe acoperişul volierei, omul devine agitat, îşi îndeamnă „odrasla“ să intre, pentru a fi înregistrată cu ajutorul unui sistem electronic care citeşte cipul ataşat fiecărui porumbel.

Sosesc şi alţii, însă sistemul se defectează. „Domnul Vali“ se foieşte de pe o scară pe alta, având grijă să nu sperie porumbeii. Doi dintre primii veniţi i-au mai făcut figura o dată, dar a refuzat să-i treacă pe amândoi la echipă, gândind că „nu pică bomba de două ori în acelaşi loc“. 

Pentru a avea o matcă valoroasă îţi trebuie şi ceva inspiraţie.

Valeriu Alexandru
inginer

Dicţionar de columbofilie

Profesioniştii în columbofilie aleg diverse metode pentru a deveni câştigătorii competiţiilor organizate în ţară şi în străinătate. Unii se axează pe o anumită categorie de concurs, în timp ce alţii îşi doresc să participe cu cât mai mulţi porumbei, la toate categoriile posibile. Astfel, pentru a intra în luptă, columbofilii îşi pregătesc concurenţii pentru patru probe.

Proba de viteză - porumbeii trebuie să parcurgă între 100 şi 400 de kilometri de la locul lansării până la volierele în care sunt îngrijiţi de stăpânii lor.

Proba de demifond - distanţa de zbor în linie dreaptă se situează între 400 şi 600 de kilometri. Cea mai bună rasă de porumbei, premiată mai ales pentru performanţele la această categorie ca şi la cea de viteză este Janssen, un porumbel ieşit dintr-o combinaţie reuşită de către un crescător belgian care poartă acelaşi nume.

Proba de fond - porumbeii sunt lansaţi la peste 500 de kilometri faţă de volierele în care au crescut şi la care se vor întoarce, folosindu-se de darul lor genetic, şi anume de abilitatea de a se ghida după undele magnetice pentru a ajunge la destinaţie.

Proba de maraton - porumbeii seniori, foarte bine antrenaţi şi îngrijiţi sunt lansaţi de la o distanţă de 800 de kilometri pe care trebuie să o parcurgă pentru a fi declaraţi campioni. Este cea mai grea dintre probe şi pentru că la o asemenea distanţă, porumbeii înnoptează pe traseu, fiind supuşi pericolelor naturii. Puţini crescători se pot lăuda cu astfel de campioni.

Şuşă - linie de porumbei din aceeaşi familie, care păstrează aceleaşi caracteristici genetice. Puţini crescători iau în calcul o linie, o familie pe care să o perpetueze cu stricteţe, cei mai mulţi fac combinaţii de rase pentru a găsi „formula unui nou campion“.

Brincon - sistem electronic prin care sunt înregistraţi mai rapid porumbeii care sosesc la volieră după concurs. Funcţionează după principiul caselor de marcat de la supermarket. Costul unui sistem de citire a cipurilor ataşate de porumbei este de 400-600 de euro, la care se adaugă circa 1,5 euro, preţul pentru fiecare cip ataşat unui porumbel înscris în concurs.