Elevii care mănâncă micul dejun obţin rezultate mult mai bune la învăţătură
0
Un studiu recent arată că elevii care mănâncă micul dejun înainte de a pleca la şcoală obţin note mult mai bune la teste şi la examene, comparativ cu micuţii care sar peste această masă.
Cercetarea a fost realizată de Universitatea Cardiff şi a inclus 5.000 de elevi cu vârsta între 9 şi 11 ani, scrie The Independent. Experţii susţin că există o legătură clară între consumarea micului dejun şi performanţa la învăţătură.
Nutriţioniştii au declarat de mult timp că nutrienţii din alimentele consumate la micul dejun îi ajută pe copii să se concentreze mai bine şi asigură un stil de viaţă sănătos. Este însă prima dată când o cercetare arată clar că performanţele academice ale copiilor pot fi chiar şi de două ori mai bune în cazul în care ei mănâncă dimineaţa.
Există însă o regulă: aceste rezultate pozitive apar doar în cazul unei diete sănătoase. Copii care mănâncă dulciuri sau chips-uri la micul dejun nu vor obţine note mai bune. Din păcate, un copil din cinci are un meniu dezechilibrat la micul dejun.
Studiul a cuprins 100 de şcoli primare din Ţara Galilor, desfăşurându-se pe mai multe luni. Cercetătorii au mai observat că un efect benefic asupra notelor îl are şi consumarea pe parcusul întregii zile a dulciurilor, fructelor sau diferitelor gustări pe care elevii la mănâncă la şcoală şi care le dau acestora energia necesară.