Lecţii pe care le puteţi învăţa din divorţul dintre Angelina Jolie şi Brad Pitt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce poate să facă un cuplu în pragul divorţului? Să ţine seama de sfaturi care pot face ca mariajul eşuat să nu fie resimţit la fel de rău.

„Huffington Post“ a pus cap la cap sfaturi adunate de la diverşi experţi în ceea ce priveşte acţiunile pe care orice cuplu ar trebui să le aibă în vedete atunci când se desparte, totul pornind de la intens mediatizatul caz al divorţului dintre Angelina Jolie şi Brad Pitt.

Fiecare relaţie e vulnerabilă, chiar şi cele care par perfecte

La suprafaţă, Angelina Jolie şi Brad Pitt aveau relaţia perfectă. În calitate de cuplu, călătoreau în jurul lumii în scopuri umanitare, jucau împreună în filme, aveau şase copii adorabili, deţineau foarte multe proprietăţi, iar în timpul liber au produs un soi de vin declarat „cel mai bun rose din lume“, în 2013. Dar, se pare că şi cuplurile perfecte au problemele lor. „Tratează relaţia ca şi cum ar fi delicată tot timpul, pentru că, într-adevăr, aşa este. Chiar dacă lucrurile par să fie bune la suprafaţă, ceea ce simţi în interior e ceea ce contează. Nu face presupuneri cu privire la sănătatea relaţiei tale“, spune Aaron Anderson, terapeut pentru cupluri. Anderson spune că o relaţie va merge bine dacă „vei avea grijă de ea şi îi vei acorda atenţia necesară“.

Divorţul în cazul cuplurilor cu un mariaj la activ

Cuplurile care se află la a doua sau a treia căsătorie riscă să divorţeze mai uşor, iar în cazul cuplului „Brangelina“ niciunul dintre parteneri nu se afla la prima relaţie de acest tip. Jolie a mai fost căsătorită cu Jonny Lee Miller în 1996 şi cu Billy Bob Thornton în 2000, acelaşi an în care Pitt s-a căsătorit cu Jennifer Aniston. Patru ani mai târziu, Pitt şi Aniston au stârnit un scandal mediatic după ce actorul o întâlnise pe Jolie pe platourile de filmare ale peliculei „Domnul şi doamna Smith“. „Atunci când porneşti cu stângul e uşor să idealizeze calităţile partenerului în timp ce ignori adevăratele probleme. Acele probleme de care ai încercat să scapi în primul mariaj se vor manifesta în relaţiile viitoare“, arată Virginia Gilbert, alt terapeut pentru cupluri.

Dacă mariajul se termină ţine detaliile pentru tine

În cazul divorţului din Angelina Jolie şi Brad Pitt, au curs informaţii legate de abuzuri pe care actorul le practica asupra copiilor, despre o posibilă idilă cu Marion Cotillard şi despre abuzul de droguri pe care îl practica Pitt. În acest caz, unul mediatizat, ambele părţi ar trebui să lanseze declaraţii atent scrise. „Niciun divorţ din lume nu va căpăta amploarea luată de cel dintre Angelina Jolie şi Brad Pitt, dar tot vor exista oameni doritori să afle ce s-a întâmplat. Dacă vă despărţiţi, atunci scrie o scurtă declaraţie pe care să o dai celor cunoscuţi şi păstrează detaliile pentru voi“, este de părere avocatul Karen Covy.

Angajează cel mai bun avocat

Atunci când a trebuit să se ocupe de actele de divorţ, Jolie a angajat cel mai bun avocat, pe Laura Wasser. Aceasta a mai reprezentat nume precum Johnny Depp, Britney Spears, Kim Kardashian şi Heidi Klum. Acelaşi lucru ar trebui să îl facă oricine, să angajeze cel mai bun avocat. „Avocaţii celor două vedete vor încerca să nu ducă divorţul în tribunal. Ei ştiu că există beneficii dintr-o înţelegere, atât în cazuri mari, cât şi în cazuri mici. Avocaţii cu experienţă pot conlucra pentru a ajunge la un numitor comun “, arată Randall Kessler, avocat.

Protejează copiii de un conflict parental

În cererea de divorţ, Angelina Jolie a scris „diferenţe ireconciliabile“, cerând custodia copiiilor. Indiferent la cine ajung copiii, orice cuplu ar trebui să îi protejeze de un conflict. „Trebuie să ai sensibilitate şi obiectivitate cu privire la nevoile copiiilor tăi. Trebuie să le spui despre schimbările în viaţa de familie, dar fără să culpabilizezi celălalt părinte. Aminteşte-le că îi iubeşti indiferent de ce se întâmplă. Nu le fura copilăria prin a le da informaţii pe care doar adulţii le înţeleg“, spune Rosalind Sadacca, îndrumător în cazul divorţurilor.

Părinte înainte de orice

Atât Pitt, cât şi Jolie au declarat mereu că familia vine înainte de orice, iar asta ajută atunci când copiii vor merge în vizite. „A comunica şi a ajunge la un compromis după ce dai inelul jos de pe deget nu înseamnă nimic. Totul devine şi mai important pentru că fundaţia prieteniei maritale se împarte. Recomand oricărui cuplu care divorţează să apeleze la terapie privind relaţia de după divorţ şi cum vor evolua rolurile de părinţi“, spune Laura Heck, consultantă. 

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite