De bunăvoie şi nesilit decât de faptul că doamna e gravidă

Ţi-a fost lene să cobori până la farmacie, vorba reclamei? Dacă n-o iei de nevastă, va invoca legitima apărare şi-ţi va crăpa capul? Soacra mică are o privire care umileşte laserul? Îţi dorim casă de piatră!

”Familia are la bază căsătoria liber consimţită între soţi. Bărbatul şi femeia au drepturi egale. Relaţiile din familie se bazează pe prietenie şi afecţiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-şi acorde unul altuia sprijin moral şi material. În urma consimţământului dumneavoastră liber exprimat, vă declar căsătoriţi. Felicitări!”.

Am extras ideile principale din discursurile de cherestea de la Starea Civilă. Am fost de curând la o cununie şi, după ce am ascultat cu mult respect sfaturile mămoase ale ofiţeresei, am ieşit la o ţigară cu un jurist din anturajul ad-hoc - în sensul că el fuma, iar eu plesneam de nerăbdare să bârfesc. Mi-a spus că, dacă am trăi într-o ţară cu adevărat democratică, aşa cum ne place să ne grozăvim, ar putea ataca în instanţă oricare dintre aceste bla-bla-uri şi ar câştiga la masa verde.

Patru kile în patru luni

”Legătura liber consimţită” dintre cei doi soţi are rezidenţă permanentă în uterul doamnei – care, dacă este cumva locuit de către rodul iubirii şi al lipsei circumstanţiale de prezervative, are un impuls totalitar. Ştiu cel puţin trei duzini de femei care s-au măritat mai mult sau mai puţin gravide, asta însemnând că fie erau în luna a patra (când fermoarul din spate pocnea doar la sensul giratoriu şi la curbele periculoase), fie erau în luna a noua (când, de câte ori un beţiv de la nuntă scăpa pe jos nişte şpriţ din pahar, noi toţi credeam că i s-a rupt apa miresei).

”Bărbatul şi femeia au drepturi egale” – n-am mai râs aşa de când l-am văzut pe Toma Caragiu chemându-l pe bursucul cu părul rar de la serviciul financiar. Iar Mircea Diaconu nu găsea altă rimă.

Într-un oraş – nu-i dau numele, ca să nu-l jignesc, nu de alta, dar nu cred că e singurul şi n-ar fi drept -, la Starea Civilă există un fel de casetofon conectat la o sursă de curent, cu alte cuvinte o chestie care cântă marşul nupţial compus de Jakob Mendelssonhn, pe vremea când încă mai credea că fericirea e garantată prin lege. Doar că angajaţii primăriei au devenit foarte creativi şi au făcut un potpuriu, în sensul că după marş a intrat brusc un ”mulţi ani trăiască” (mixat cu un ”happy birthday” care nu avea ce căuta în acel context). După care, fără niciun preaviz, au pus o placă nemuritoare cu Ovidiu Komornyik: ”Eşti mireasa vieţii meleeeee!”. Cineva mi-a spus că, pe acest fundal deosebit de romantic, ofiţerimea stării civile s-a canalizat pe nişte felicitări spontane: ”Oh, şi sunteţi şi însărcinată, să vă trăiască!”. A fost un moment absolut delicios, din două motive distincte: cea căreia i s-au adresat nu era mireasa, ci naşa, iar ea nu era gravidă, ci grasă.   

E mult mai simplu să bagi o butelie într-o husă de umbrelă decât să bagi o mireasă gravidă într-o rochie de mireasă negravidă. Ne-am chinuit odată cu una vreo două ore, nu puteam să-i închidem nasturii, era deja în luna a cincea şi soacra mare nu ştia, o credea fecioară neprihănită. Am întrebat-o, cu sfială şi politeţe, cum crede ea că-i va explica mamei soacre miracolul medical prin care va da naştere, după patru luni de la noaptea nunţii, unui prunc prematur şi sfrijit, de numai patru kile jumate, cu numai nota zece pe Apgar (un fel de Richter al procreerii, pentru cine a deschis Google-ul mai târziu).

În fine, noi, domnişoarele de onoare de treizeci şi ceva de ani pe care nu le lua nimeni de neveste, am isprăvit de încheiat toţi bumbii miresei, avertizând-o că i-am tăiat circulaţia sangvină şi că e o chestiune de timp până cade lată undeva. Ei nu-i păsa, important era să nu afle lumea că mirele a necinstit-o înainte de nuntă. Norocul ei, dacă pot să-l numesc aşa, a fost că jumătate din adunarea de la petrecere pusese pariu cu cealaltă jumătate cum că mirele e gay, deoarece îi cam plăcea să tragă la măsea balet şi modă.

Balul troian şi alte complicaţii

De ce ţine lumea buchetele cu cozile-n sus şi cu florile-n jos? Vă întreb pe voi, cei care citiţi aceste rânduri, pentru că pe cei patruzeci de invitaţi de la o cununie civilă n-am avut curaj să-i întreb. E ca şi cum te-ai spăla pe dinţi cu coada periuţei, cred.  

Cu aceeaşi ocazie, am asistat la o scenă de un naturalism care l-ar fi pus şi pe Emile Zola cu botul pe labe: în timp ce mirii şopăcăiau ”da”-urile de rigoare, pe fundal, figuranţii îşi urmau rolul. Bunăoară, o mămucă schimba pempărsul bebeluşului pe masa pe care, trei minute mai târziu, aveau să stea fursecurile festive. Dar se pare că eu sunt o femeie acră, plină de hachiţe şi de fobii, întrucât nimeni altcineva n-a mai fost perturbat de această scenă care vă jur că ar fi fost fantezia secretă a Sanepid-ului zelos.           

Mircea s-a însurat cu o grecoaică gravidă (întâmplător, gravidă chiar cu el). Felicitările, masa, dansul şi circul s-au desfăşurat în Bucureşti. Neamurile lui vorbeau un pic greceşte, că mai răsfoiseră şi ei câte-un borcan de măsline verzi, la viaţa lor. În orice caz, Penelopa asta avea o burtă fără echivoc, fapt care a impulsionat-o pe o mătuşă de-a mirelui s-o felicite din toată inima, în limba greacă: ”Ţaţichi!”. 

Acest schimb de amabilităţi a lăsat grecoteii cu gura şi sî-urile căscate, întrucât nu aveau tzatziki în meniul de la faţa locului, ci doar nişte pricomigdale şi nişte uzo care a făcut victime şi a necesitat intervenţia unor echipaje, nu mai ştiu care (pentru că, nu-i aşa, mă adăpasem şi eu cu uzo). Ginerică Mircea adusese doi translatori, prin intermediul unei agenţii de turism care oricum trăia eminamente pe spinarea românilor sătui de ţepele de la Eforie şi mari amatori de Crete, Salonici şi Patakina... Panatina... Panitika... mă rog, ăia cu fotbalul din Atena, ştiţi voi.     

O altă mătuşă de-a lui Mircică a întrebat de ce mireasa are burta atât de mare. Un invitat român, ceva mai cult, i-a explicat blajin că, atunci când un bărbat şi o femeie se iubesc, relaţia lor se transformă în ceva minunat, o poveste de iubire în care cromozomii se sărută pe gură, iar de aici, după numai nouă luni, se naşte o barză care ţine în cioc un bebiţă. Dar, desigur, până ajunge la destinaţie, barza e obligată să predea boracul la check-in, întrucât este considerat bagaj de cală, nu de mână, deci e depozitat temporar într-o burtică de mireasă foarte, foarte cuminte.  

Vă declar nebun şi soţie

Ţin minte şi acum că, prin anii ’80, ziarul Viaţa Buzăului a prins o coloană liberă între tovarăşul Nicolae Ceauşescu, tovarăşa Elena Ceauşescu şi tovarăşul Emil Bobu şi a publicat o ştire zguduitoare: tovarăşa ţesătoare fruntaşă Narcisa Bobocea a rostit cuvântul ”Nu” la Starea Civilă, pentru că tovarăşul prelucător prin aşchiere care era cât p-aci să-i devină soţ a făcut-o vacă înainte de ceremonie, deoarece ea se împiedicase puţin pe scări şi îl făcuse de râs în faţa unchilor lui beţi mangă. Ce mai vaiet, ce mai zbucium, tot Buzăul o felicita pe tovarăşa Narcisa, prin mesaje de îmbărbătare şi de înfemeiere. Lucru care era cu atât mai dificil, cu cât pe vremea aia, oricât vi s-ar părea de ciudat, ca să trimiţi un mesaj cuiva trebuia să lingi timbre şi să le lipeşti pe un fel de plic. 

Vestea despre duduia care a rămas Bobocea, când putea atât de simplu să devină Paraschiv, a făcut înconjurul cvartalului. Lecţia ei de demnitate a făcut prozeliţi. Astfel încât, la două luni după asta, când am fost la o cununie foarte civilă, am asistat la o scenă cinematografică. Mirele a fugit de la locul faptei, iac-aşa, chestiune care n-ar fi deranjat pe nimeni, dacă n-ar fi făcut asta înainte de ceremonie. Eu, una, eram acolo în calitate de om care nimerise la altă nuntă, fiindcă în aceeaşi zi se însura un văr de-al meu, iar eu uitasem să dau ceasul cu o oră în urmă, pentru ora oficială de iarnă, cum ne povăţuiseră la Telejurnal.

Motivul pentru care ginerele clacase a fost emoţionant. De bunăvoie şi neinvitată de nimeni, venise acolo şi fosta lui iubită, care îl părăsise pentru un fel de Stelică plin de bani, cheltuise deja marea iubire a ăluia, iar acum îşi regrupa simţămintele. Mirele nostalgic, văzând-o pe cea care i-a rupt inima şi alte mici accesorii pe vremea când debuta în erotism, a luat-o de mână, de fund, de ceva, şi a convins-o să fugă împreună. Având în vedere dimensiunile judeţului Buzău, nu urma să fie o cursă prea solicitantă, dar ştiţi cum e, gestul contează. Pe de altă parte, fata asta care urma să se mărite cu fugarul nu avea puterea să plece acasă, bocea în bucheţoiul de garoafe şi ţinea toate nunţile pe loc, în nădejdea că mirele risipitor avea să-şi revizuiască atitudinea şi să-şi mute fizicul la cununie, până nu-l ia mama dracului.   

Făptaşul nu s-a mai arătat, a fost dat în urmărire, blestem şi ocărâre generală, aşa se făcu de a avut şi vărul meu baftă să se însoare în ziua cuvenită, căci ofiţerii şi-au pierdut răbdarea şi au dat drumul la nunţi. Dar neamul meu a fost cam amărât, pentru că tot centrul de interes (inclusiv al rudelor noastre) căzuse pe povestea fetei părăsite la altarul civil.    

Cea mai interesantă cununie civilă la care am plonjat a fost una unde soacra mare, fericită şi totodată stupefiată de fertilitatea noră-sii, ne-a spus, la o vişinată, că fiul ei n-ar fi luat-o niciodată de nevastă pe domnişoara Cutărika, dacă ea n-ar fi avut grijă de rămână gravidă la ţanc. Noi, împăciuitoare ca nişte pui de cucuvea, i-am spus că fata n-a fost însămânţată de Sfântul Duh, ci se pare că bărbatul a exercitat anumite acţiuni asupra ei, fapt care a condus la o fuziune biologică ireversibilă.

Soacra a ţâţâit din buze, sceptică, şi ne-a tăiat macaroana: ”Bărbaţii aşa e ei, nu ştie când şi cum e calendarul femeii, dar femeile ştie când nu trebuie să-i lase pe bărbaţi să-şi bată joc de ele (sic!) şi de-aia e vina ei, că l-a primit în pat când nu trebuia”. Singura problemă a soacrei era că, fiind tare de o ureche (ba chiar de două, spun gurile rele), a cam răcnit când a expus aceste gânduri intime. Fapt care, prin intermediul undelor, a ajuns în pavilionul urechii tinerei şi gestantei mirese. Pe cale de consecinţă, ea s-a adresat tânărului ei soţ: ”Mă-ta sau eu?”. El i-a promis, tremurând din multiple ligamente, că va reuşi să împace nevasta Israel cu soacra Palestina şi că probabil va obţine Premiul Nobel pentru Pace şi Nunţi.