Bărbaţii îşi doresc neveste supuse, dar fiice cât mai independente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbaţii au păreri foarte diferite despre modul în care ar trebui să se poarte nevestele, respectiv fiicele lor. Dacă în primul caz, majoritatea bărbaţilor vor ca soţiile lor să fie cât mai supuse, obediente, când vine vorba de copiii lor atitudinea se schimbă radical.

Conform unui studiu, la care au participat 818 bărbaţi, cei mai mulţi vor ca fiicele lor să fie cât mai independente în gândire şi ca mod de viaţă, scrie Yourtango.

Astfel, 66% dintre cei chestionaţi au declarat că speră ca fetele lor să poată trăi pe cont propriu, fără să depindă de vreun bărbat.

Când  a venit însă vorba despre independenţa nevestelor, numai 34% dintre bărbaţi au susţinut că apreciază asta. Prin urmare, ei ar dori ca mamele să fie supuse şi dependente de bărbatul lor, dar fiicele să fie pe propriile lor picioare.

De asemenea, studiul a demonstrat că bărbaţii apreciază în special la fiicele lor inteligenţa, puterea şi faptul că acestea au principii. Iar la soţiile lor cei mai mulţi apreciază mai ales atractivitatea, instinctul matern şi drăgălăşenia.

Aceste standarde foarte diferite pot fi explicate prin modul în care s-a transformat societatea în ultimii ani. Astfel, pe vremea când bărbaţii de azi erau copii, cele mai multe mame erau casnice şi doar taţii munceau, iar acum femeile şi bărbaţii muncesc la fel de mult.

De aceea, este posibil ca unii bărbaţi să îşi simtă ameninţat statutul de „cap al familiei” şi de „bărbat al casei”, care îşi poate impune propriile idei şi care este capabil să întreţină singur familia.

Găseşte-ţi jumătatea pe Prima Love!

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite