Test Drive Ford Puma 1.0 EcoBoost – Made in România
0Ziua în care Ford a decis reluarea producţiei la Craiova ne-a găsit la volanul unui Puma 1.0 EcoBoost. Atunci, de ce nu, Ford Puma să fie primul model testat odată cu relaxarea măsurilor de izolare.
Uşor confuză abordarea celor de la Ford de a folosi numele Puma pentru un crossover/SUV, deşi în trecut l-au folosit pentru a identifica un coupe construit pe platforma generaţiei a patra de Fiesta. Cu toate acestea, noul Ford Puma conservă mult din parfumul de coupe sportiv al originalului. Chiar m-am întrebat pe alocuri pe unde o fi ascuns acel crossover/ SUV pentru că predomină într-o bună măsură aerul sportiv. Ceea ce nu mă deranjează.
Accesul în maşină este bun, portierele sunt generos dimensionate, chiar şi pe locurile din spate se ajunge uşor, în ciuda aerului de coupe. Surprins plăcut şi de opţiunea hayonului acţionat electric în acest segment, dar evident o opţiune pentru Puma, nu echipare de serie.
Un interior intim atât din punct de vedere al spaţiului cât şi al luminii naturale care pătrunde înăuntru. Versiunea testată a câştigat puncte la capitolul iluminare graţie plafonului de sticlă. Urcat la volan, este evident faptul că poziţia este mult mai înaltă decât într-o Fiesta.
Un alt moment de experienţă pozitivă a fost reprezentat de contactul cu display-ul tabloului de bord de 12.3 inch. Un display free-foam, cu tehnologie ”true colour” pe 24 biţi care surprinde prin rezoluţie şi contrast, prin claritatea pictogramelor şi a fonturilor afişate. Făcând abstracţie de animaţiile de la pornire/ oprire, şi când selectezi modul de rulare, temele propun un design simplu, aerisit, cu informaţii uşor de identificat şi urmărit. Nu vei fi agasat de grafică inutilă. La pornire, sistemul SYNC 3 are nevoie de o idee ceva mai mult timp pentru a încărca toate informaţiile, aici includ şi harta dar şi interfaţa Apple CarPlay sau Android Auto.
Dacă urci în maşină, îţi conectezi telefonul şi porneşti, aici introducând în ecuaţie şi factorul grabă... după aproximativ 15 secunde poţi iniţia un apel telefonic. Singura carenţă ergonomică o notez la nivelul panoului cu 5 butoane amplasat pe tunelul median. Aici sunt amplasate comenzile pentru selectarea modului de rulare, renunţarea la controlul tracţiunii, oprirea sistemului start/stop, activarea/dezactivarea senzorilor de parcare şi activarea parcării automate. Cei drept, patru funcţii le accesezi de regulă la viteze reduse, dar şi atunci este nevoie de a privi cu atenţie pe ce buton apeşi.
Scaunele sunt plăcute, îmbracă bine chiar şi o persoană de aproape 1.90 m înălţime şi 96 kg. Volanul sport este şi el extrem de agreabil atât ca formă cât şi ca priză. Cutia manuală cu 6 trepte este precisă, ne-am fi dorit o timonerie cu o cursă ceva mai compactă, selectarea marşarierului te va împrieteni cu piciorul persoanei din dreapta. Am avut nevoie de o mică perioadă de acomodare cu dozarea pedalei de frână, la primele drumuri am experimentat ceva frânări mai puternice decât îmi doream. Pe lista momentelor pozitive mai bifez şi demultiplicarea direcţiei, priza oferită de volan, modul natural în care comunici cu direcţia maşinii de la primul contact. Sunt şanse ca unii dintre dumneavoastră să consideraţi direcţia o idee cam grea, personal nu am resimţit niciun disconfort.
Locurile spate sunt agreabile pentru doi adulţi, linia înaltă a geamurilor laterale îţi răpesc puţin din lumina naturală. Dacă vreţi să oferiţi spaţiu la nivelul capului pentru pasagerii spate ar fi bine să nu bifaţi pe lista de opţionale plafonul panoramic, mai răpeşte şi acesta puţin spaţiu. Portbagajul oferă un volum maxim de 456 litri, dar mizaţi pe vreo 400 litri. Oricum, un volum suficient pentru viaţa de zi cu zi. Interesantă ideea MegaBox, o cutie ascunsă sub podeaua cu volum de 80 litri. O cutie destul de primitoare, care are şi un capac ce permite spălarea ei şi evacuarea apei direct pe carosabil. Este o idee simpatică, se hrăneşte cu spaţiul destinat roţii de rezervă, rămâne de văzut, în viaţa de zi cu zi cât de folosită va fi. Depozitarea unor obiecte mici în ea va fi iritantă, fără o ancorare, acestea urmând să se tot lovească de pereţi... generând sunete agasante. Dar, la fel de bine, vei fi fericit dacă ai de transportat carne proaspătă, caş zemos, cizme murdare de noroi... găsiţi orice marfă zemoasă care vă poate compromite curăţenia şi parfumul din portbagaj. Sistemul audio semnat de Bang & Olufsen merită bifat, în condiţiile în care astăzi poţi asculta muzică la o calitate foarte bună via aplicaţiile dedicate.
Dacă versiunea electrificată de 155 CP am găsit-o uşor nervoasă, să vedem cu se manifestă 125 CP. Motorul este deja o mică vedetă, nu doar pentru faptul că încape pe o coală A4 sau că este produs la Craiova, ci pentru premiile Engine of the Year pe care le-a adunat până acum. Maşina îşi pierde parfumul de warm hatch găsit la versiunea de 155 CP, dar câştigă linişte. Nu vei mai avea pulsul ridicat cu 10 bpm, vei fi mai liniştit, mai calm. Acceleraţiile sunt progresive, lineare. Extraurban, cu un stil liniştit, ne-am oprit la valoarea de 4 litri pentru consumul mediu. Urban, am descoperit că suntem cam pe la aceeaşi valoare cu versiunea electrificată sau chiar mai mare – undeva între 7,8 şi 8,2 litri.
Motorul este puţin cam guraliv, şi asta la turaţii joase. Chiar dacă echiparea Titanium X nu vine cu setarea ceva mai rigidă a suspensiei, această păstrează totuşi o notă de fermitate.
Dacă vrei să faci economie la capitolul ritm cardiac, dacă eşti o persoană liniştită... versiunea cu propulsor EcoBoost de 125 CP poate fi o opţiune.
Text – Constantin Ciobanu
Foto – Mihai Dăscălescu
Fişă tehnică – Ford Puma Titanium X 1.0 EcoBoost 125
Motor –turbo, benzină, L3, 998 cmc, 125 CP@6000 rpm, 200 Nm@1750 rpm / Transmisie – cutie manuală cu 6 trepte, tracţiune faţă / Performanţe – 191 km/h v. max, 0-100 km/h în 10 secunde / Portbagaj – 456 litri / Rezervor – 42 litri/ Dimensiuni – L/l/h (mm) 4.186/1.805/1.536, ampatament (mm) – 2.588 / Consum mediu declarat – 5,8 l/100 km / Preţ model testat (euro cu TVA) –22.300