Maşini tunate şi automobile eco la Show Auto Moto, cel mai important eveniment de profil din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ediţia de toamnă a evenimentului Show Auto Moto are loc, în premieră, weekendul acesta în Piaţa Constituţiei. În zilele de 12 şi 13 septembrie, pasionaţii vor putea admira maşini tunate spectaculoase, dar şi automobile eco, cu propulsie alternativă, disponibile şi în România.

Ediţia de toamnă a evenimentului Show Auto Moto se desfăşoară astăzi şi mâine în Piaţa Constituţiei, având porţile deschise pentru vizitatorii din întreaga ţară. Bazat pe spectacole, concursuri, jocuri şi expoziţii, Show Auto Moto este cel mai mare eveniment de profil din România. 

Micii şi berea sunt din partea casei pentru cei care achiziţionează un bilet, contra sumei de 20 de lei, în timp ce persoanele care fac dovada donării de sânge în cursul anului 2015 au acces gratuit la toate activităţile desfăşurate în cadrul spectacolului. Cu această ocazie, circulaţia este restricţionată pe Bulevardul Unirii şi Libertăţii. 

La eveniment vor fi prezenţi cei mai buni piloţi din ţară, dar şi din străinătate, printre care Stefan Petrov, Nedko Byukliev, Georgi Teodorov, Sorin Ene, Călin Ciortan şi Cătălin Olteanu. Toate cluburile de maşini tunate ăşi vor aduce, spre bucuria celor prezenţi, maşinile spectaculoase special pregătite pentru Show Auto Moto. Vor fi prezentate proiecte 4U Car, Ford, Kekers, Overspeed, NSL, iar astăzi, începând cu ora 13.00, Slowriders va organiza cea mai mare paradă auto, potrivit site-ului sam.ro.

Mai mult decât atât, o premieră în cadrul acestui eveniment de anvergură este zona auto eco, oferită în parteneriat cu AutoExpert/FloteAuto, unde pot fi admirate maşini cu propulsie alternativă disponibile în acest moment în România, precum BMW i3, LEXUS IS 300H, TOYOTA AURIS HIBRID şi multe altele.

În plus, vizitatorii vor putea analiza ultimele reduceri din acest sezon la o gamă completă de produse auto-moto, service, precum şi produse aflate la prima apriţie pe piaţă. 

Bărbaţii se pot întrece în concursuri de skandenberg, dar şi în câştigarea premiului pentru „Cel mai bărbos motociclist”. În plus, oricine se poate bucura de peretele de escaladă, tatuaje cu sclipici, stunt auto, vizualizarea drifturilor celor mai buni piloţi din ţară, taxi drifturi, din oră în oră, pentru vizitatori şi chiar şi demonstraţii live ale şcolilor de şoferi auto şi moto.

Auto

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite