Al treilea avion al companiei Qantas a aterizat de urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avion Boeing 747 al companiei aeriene australiene Qantas a fost nevoit să aterizeze de urgenţă pe aeroportul din Sidney, din cauza unor probleme electrice survenite în timpul zborului spre Argentina, în urma cărora cabina piloţilor s-a umplut de fum.

Avionul a aterizat fără probleme, toţi cei 199 de pasageri aflaţi la bord aflându-se în siguranţă, potrivit CNN. "Nu suntem foarte siguri de natura problemei pentru moment. Este vorba despre un incident tehnic minor", a declarat un purtător de cuvânt al Qantas.

Acesta este cel de-al treilea incident într-un interval de nici două săptămâni, după ce pe 4 noiembrie unul dintre motoarele unui Airbus A380 a explodat în timpul zborului, iar la 24 de ore un alt avion al companiei australiene a fost nevoit să se întoarcă din drum din cauza problemelor tehnice.

VIDEO Un avion al companiei Qantas a aterizat de urgenţă la Singapore

Compania ale cărei avioane nu au fost implicate niciodată într-un accident aviatic soldat cu victime, ar putea să înlocuiască până la 14 motoare Rolls-Royce Trent 900 înainte de a-şi repune în funcţiune flota de avioane Airbus A380.

Încă un avion al companiei Qantas a aterizat de urgenţă

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite