Omul care a prezis că sfârşitul lumii are loc la 21 mai a făcut atac cerebral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Harold Camping, pastorul american care a prezis că sfârşitul lumii va avea loc la 21 mai 2011, a suferit un atac cerebral, fiind dus de urgenţă la spital.

Conform presei internaţionale, bărbatul în vârstă de 89 de ani a fost luat de acasă, joia trecută, de o ambulanţă, de atunci fiind internat în spital. „A suferit un atac cerebral pe partea dreaptă. Vorbeşte un pic cam greu, în rest este totul în regulă", a spus unul dintre vecinii predicatorului.

Charles Menuet, un apropiat al lui Camping, a spus că cel mai bine ar fi să ne rugăm pentru pastorul american şi a precizat că nu ar fi bine să fie căutat şi contactat. „Vă rog, rugaţi-vă pentru el. Nu încercaţi să-i contactaţi pe membrii familiei lui Harold sau pe apropiaţii lui. Situaţia este sub control şi vom reveni cu amănunte despre starea pastorului", a spus acesta.

Bătrânul Harold Camping şi organizaţia religioasă pe care o conduce, Family Radio, au anunţat că sfârşitul lumii vine la 21 mai. În urma acestui anunţ, compania lui Camping a adunat donaţii de la credincioşii din întreaga lume, iar afacerea „Apocalipsa" i-a adus pastorului american peste 72 de milioane de dolari.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite