O adeptă a lui Charles Manson care a ameninţat cu arma un fost preşedinte american a fost eliberată
0Lynette Fromme, în vârstă de 61 de ani, fostă membră a "clanului" Manson care îl ameninţase cu arma pe preşedintele american Gerald Ford în 1975, a fost eliberată astăzi din închisoare, au anunţat autorităţile penitenciare americane, citate de AFP.
Ea a ieşit astăzi dimineaţă dintr-un centru medical al peniteciarului din Taxas unde îşi executa pedeapsa cu închisoarea pe viaţă, începută în urmă cu 34 de ani. Fromme, poreclită "Squeaky" (Piţigăiata) de clanul Manson, obţinuse dreptul de a fi eliberată condiţionat în 15 iulie 2008.
Fromme a fost printre primii adepţi ai psihopatului Charles Manson, dar nu a participat la masacrarea, în 9 şi 10 august 1969, a şapte persoane, printre care soţia însărcinată a regizorului Roman Polanski, Sharon Tate. Totuşi, potrivit presei americane, ea este printre puţinii care i-au rămas credincioşi lui Manson.
În 1975, când mentorul său era în spatele gratiilor, a profitat de o baie de mulţime a preşedintelui american la Sacramento (California), pentru a îndrepta spre el un Colt 45 încărcat. A fost imobilizată imediat de serviciile de securitate.
În mai multe interviuri date în închisoare, ea a explicat că voia să atragă atenţia lui Ford la problemele de mediu şi nu a avut intenţia de a-l ucide. În 1987, a încercat să evadeze, dar a renunţat după două zile. Potrivit presei, a decis să evadeze după ce a aflat că Charles Manson are cancer, pentru a avea grijă de el.
Crimele sălbatice ale lui Manson continuă să şocheze, după 40 de ani. Descris la proces drept un nebun singuratic cu o capacitate de convingere impresionantă, Manson le-a ordonat discipolilor săi să ucidă la întâmplare oameni din cartiere luxoase de albi ale Los Angelesului, în speranţa de a declanşa un război rasial apocaliptic.
"Clanul" Manson a comis cel puţin nouă crime, dar masacrul din 9-10 august a fost cel care a marcat cel mai mult opinia publică.