VIDEO Obama a găzduit un ultim dineu al corespondenţilor de la Casa Albă, presărat cu umor şi critici acide la adresa republicanilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barack Obama îşi încheie discursul, executând un „mic drop” (lasă microfonul să cadă) FOTO AP
Barack Obama îşi încheie discursul, executând un „mic drop” (lasă microfonul să cadă) FOTO AP

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a găzduit sâmbătă seara ultimul său dineu pentru corespondenţii de la Casa Albă şi nu a ratat ocazia pentru a se amuza pe seama miliardarului Donald Trump. Sute de jurnalişti, actori, politicieni şi atleţi au participat la dineul oferit de Casa Albă, iar Obama şi-a îndeplinit rolul de gazdă aşa cum ştie mai bine, integrând un mic show de comedie în ultimul său discurs, potrivit ABC şi The Guardian.

„Elita republicană încă nu crede că Donald Trump va fi cel mai probabil nominalizatul lor. Cei mai mulţi spun că lui Trump îi lipseşte experienţa în ceea ce priveşte politica externă pentru a deveni preşedinte. Însă, dacă am fi oneşti, el a petrecut mai mulţi ani discutând cu liderii lumii: Miss Suedia, Miss Argentina, Miss Azerbaidjan”, a precizat cu zâmbetul pe buze Obama, referindu-se la faptul că brand-ul şi concursul Miss Universe au fost deţinute timp de ani de zile de către controversatul om de afaceri, ajuns peste noapte în cursa pentru prezidenţiale.

Preşedintele SUA a continuat să se amuze de haosul din interiorul Partidului Republican. Astfel, elita politică republicană este nemulţumită de atitudinea lipsită de tact şi de politiciile anti-imigraţioniste ale lui Trump şi Cruz, care atrag însă susţinerea populară, dar reprezintă un risc pentru imaginea partidului.

”Oaspeţii au fost rugaţi să bifeze la intrare dacă vor să mănânce peşte sau cotlet, însă cei mai mulţi au scris Paul Ryan. Nu este o opţiune, oameni buni. Poate nu vă place cotletul sau peştele, însă astea sunt alegerile voastre”, a glumit liderul, făcând referire la încercările repetate ale congresmanilor republicani de a-l convinge pe preşedintele Camerei Reprezentanţilor, moderatul Paul Ryan, să candideze la prezidenţiale, însă fără succes.

WATCH: Pres. Obama drops the mic at end of #WHCD remarks: "Obama out" https://t.co/cpmMPwSnpo — ABC News (@ABC) May 1, 2016

Atunci când a făcut un apel pentru o schimbare a tonului politicii americane, Barack Obama susţine că trebuia să fie mai specific, pentru a nu se ajunge la situaţia din prezent, unde orice corectitudine politică a fost abandonată, iar pe masa discuţiilor sunt aruncate legi ce încalcă drepturile fundamentale ale cetăţenilor americani şi îi sperie pe aliaţii SUA.

Un alt moment remarcabil de la dineu a fost modul în care liderul SUA şi-a finalizat discursul, ridicând microfonul în aer şi aruncându-l dramatic pe podea. ”Obama. Terminat”, au fost ultimele cuvinte din discursul preşedintelui american, în faţa dineului corespondenţilor.

De asemenea, Obama a făcut glume şi pe seama socialistului Bernie Sanders, candidat pentru nominalizarea Partidului Democrat, care a refuzat să se prezinte la dineu într-un tuxedo, preferând un sacou larg bleumarin şi o cravată.

”Bernie, arăţi de un milion de dolari sau, ca să mă exprim în termeni pe care îi înţelegi, arăţi ca 37.000 de donaţii a câte 27 de dolari fiecare”, a spus râzând preşedintele american, făcând referire la modul în care îşi finanţează senatorul socialist campania prezidenţială, în special din donaţii mici de la oameni de rând.

La dineu a fost invitat şi comediantul Larry Wilmore, care nu a ratat niciun moment să se amuze pe seama celor prezenţi în sală, totul în numele unei ultime cine găzduite de Barack Obama la Casa Albă.

”Tocmai am primit un mesaj de la preşedinte. Vă transmite că e ultima şansă să luaţi o băutură de la bar, care se va închide. Desigur, asta a spus şi despre Guantanamo Bay, deci aveţi timp încă vreo opt ani”, a glumit Wilmore.

Barack Obama despre: 

- Ameninţarea câştigării alegerilor prezidenţiale de către Donald Trump: "Este o onoare să fiu aici la ultimul meu dineu pentru corespondenţii de la Casa Albă şi, poate, ultimul dineu pentru corespondenţi. Cu toţii arătaţi minunat. Sfârşitul republicii n-a arătat niciodată mai bine".

- Bătrâneţe: "Acum 8 ani eram un om tânăr, idealist. Şi uitaţi-vă la mine acum. Sunt grizonat. Hillary Clinton s-a întrebat cândva dacă aş fi pregătit să primesc telefoane la 3 dimineaţa. Acum sunt treaz oricum la ora aia pentru că trebuie să merg la toaletă. În schimb, Michelle (n.r. - soţia preşedintelui american) n-a îmbătrânit cu o zi. Uitaţi-vă la fotografiile astea (pe un ecran rulează imagini cu Barack şi Michelle Obama din 2008 şi 2011. A treia fotografie - datată 2016 - o arată pe prima doamnă a Americii la braţ cu un schelet îmbrăcat în frac)"

george

- Ultimele sale luni ca preşedinte al Americii: "Toată lumea îmi anticipează plecarea. Săptămâna trecută, prinţul George a apărut la întâlnirea noastră în halat de baie. A fost ca o palmă peste faţă". 

- Jurnalism: "Chiar şi ziariştii m-au părăsit. Savannah Guthrie a părăsit biroul de presă al Casei Albe pentru a prezenta The Today Show. Norah O'Donnell a lăsat biroul de comunicare pentru a prezenta CBS This Morning. Jake Tapper a părăsit jurnalismul pentru a merge la CNN. Vreau să mai remarc prezenţa în sală a unor reporteri care au câştigat premii anul ăsta: Rachel McAdams, Mark Ruffalo, Liev Schreiber (n.r. - actori în filmul Spotlight). Vă mulţumesc tuturor pentru tot ceea ce aţi făcut. Glumesc. După cum ştiţi Spotlight este un film despre jurnalişti de investigaţii care au la dispoziţie resurse şi libertate pentru a urmări adevărul. E cel mai bun film de ficţiune de la Star Wars încoace".

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite