Trump îl acuză pe Obama că l-a spionat înainte de alegeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barack Obama şi Donald Trump, la învestirea republicanului în funcţia de preşedinte al Statelor Unite FOTO AFP
Barack Obama şi Donald Trump, la învestirea republicanului în funcţia de preşedinte al Statelor Unite FOTO AFP

Donald Trump acuză administraţia Obama că a interceptat comunicaţii în birourile sale de din Trump Tower, la New York, înainte de alegerile de anul trecut.

Preşedintele Statelor Unite a scris pe Twitter, la ora locală 5.35 (12.35, ora României): „Teribil! Tocmai am descoperit că Obama m-a «interceptat» în Trump Tower chiar înainte de victorie. Nu s-a găsit nimic. Asta este mccarthism!“.

Mesajul a fost postat sâmbătă dimineaţa, foarte devreme, într-o serie de anunţuri pe pagina de Twitter a preşedintelui.

El a depus, de asemenea, eforturi pentru a-l apăra pe Jeff Sessions, în contextul în care secretarul său al Justiţiei este criticat extrem de dur din cauza unor întâlniri cu ambasadorul rus la Washington Serghei Kisliak în timpul campaniei în vederea alegerilor prezidenţiale de la 8 noiembrie 2016.

„Prima întâlnire pe care Jeff Sessions a avut-o cu ambasadorul rus a fost stabilită de adminsitraţia Obama în cadrul unui program educativ pentru 100 de ambasadori“, a scris Trump. „Proaspăt lansat: acelaşi ambasador rus care s-a întâlnit cu Sessions l-a vizitat pe Obama la Casa Albă de 22 de ori, iar de patru ori numai anul trecut“, a adăugat el.

Trump nu oferă nicio altă informaţie pentru a-şi susţine acuzaţia potrivit căreia Obama a „interceptat“ Trump Tower şi era neclar pe ce informaţii îşi bazează noul preşedinte american acuzaţiile, transmite news.ro.

El îi reproşează fostului preşedinte al Statelor Unite că este o „persoană răufăcătoare (sau bolnavă)“.

Donald Trump a făcut, de asemenea, o paralelă cu scandalul Watergate - spionajul politic care a condus în 1974 la demisia lui Richard Nixon din funcţia de preşedinte al Statelor Unite.

De asemenea, şeful statului american afirmă că un tribunal a refuzat să elibereze un mandat în vederea unor interceptări, fără să precizeze despre ce tribunal este vorba.

Presa americană scrie în ultimele săptămâni că FBI a cerut vara trecută un mandat de la Tribunalul pentru supravegherea serviciilor de informaţii străine pe teritoriul Statelor Unite (FISA), pentru a monitoriza membri ai echipei lui Trump suspectaţi de contacte cu oficiali ruşi.

Mandatul a fost mai întâi refuzat, dar a fost acordat în octombrie, potrivit presei.

Însă acest lucru nu a fost confirmat vreodată în mod oficial şi este neclar dacă s-a ajuns la o anchetă completă.

Trump a catalogat presupusa interceptare „o nouă josnicie“ şi a apreciat că „acesta este Nixon/Watergate“, referindu-se la cel mai notoriu scandal din 1972, care a condus la înlăturarea lui Nixon, după expunerea publică a unei reţele de spionaj politic, sabotaj şi mituire.

Trump este afectat de acuzaţii cu privire la legături între echipa sa de campanie şi Moscova, în urma unui raport al serviciilor de informaţii americane potrivit căruia ruşii au fost implicaţi în atacuri cibernetice vizând să-l ajute să obţină victoria în alegeri.

Într-o ultimă întorsătură a acestui scandal, secretarul Justiţiei Jeff Sessions a fost nevoit să se retragă dintr-o anchetă cu privire la presupusa interferenţă rusă.

Sessions a luat această decizie ce presa a dezvăluit că s-a întâlnit cu ambasadorul rus în timpul campaniei, lucru pe care l-a dezminţit în audierile în vederea confirmării sale în funcţia de secretar al Justiţiei şi procuror general.

Consilierul lui Trump pe probleme de securitate naţională Michael Flynn a fost nevoit să demisioneze la patru luni după ce a intrat în funcţie, deoarece a indus în eroare Casa Albă cu privire la contactele sale cu Kisliak în timpul campaniei electorale. Ei ar fi discutat despre sancţiunile americane impuse ruşilor.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite