SUA. Camera Reprezentanţilor votează pentru retragerea statuilor confederate din Capitoliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Camera Reprezentanţilor Statelor Unite a votat miercuri pentru retragerea statuilor forţelor confederate din Capitoliul de la Washington, o măsură care necesită acum aprobarea Senatului şi a preşedintelui Donald Trump pentru a intra în vigoare.

Textul, adoptat de camera inferioară a Congresului cu 305 voturi pentru şi 113 împotrivă, prevede „îndepărtarea din Capitoliul Statelor Unite (sediul Congresului, n. red.) a tuturor statuilor acelor persoane care au ales să servească Statele Confederate ale Americii”.

În timpul Războiului de Secesiune (1861-1865), Sudul Confederat şi-a declarat independenţa faţă de Statele Unite şi a luptat pentru menţinerea sclaviei, abolită în restul ţării de către preşedintele Abraham Lincoln.

Steagurile şi monumentele forţelor confederate sunt considerate simboluri ale rasismului de către unii şi o simplă moştenire a ţării de către alţii. De la moartea afro-americanului George Floyd sub genunchiul unui poliţist alb, la sfârşitul lui mai, Statele Unite sunt angajate într-o analiză a trecutului lor sclavagist, care se manifestă cu o presiune crescândă asupra eliminării monumentelor confederate.

Textul adoptat de Camera Reprezentanţilor, dominată de democraţi, este sortit eşecului în Senat, dominat de republicani. Chiar şi în cazul trecerii de Senat, actul va trebui semnat de preşedintele republican Donald Trump, care s-a opus categoric retragerii monumentelor confederate, notează AFP.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite