Statele Unite au reluat negocierile cu reprezentanţii talibanilor afgani, afirmă Hamid Karzai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele afgan Hamid Karzai
Preşedintele afgan Hamid Karzai

Statele Unite au reluat negocierile cu insurgenţii talibani afgani, discuţiile desfăşurându-se în Qatar, afirmă preşedintele Afganistanului, Hamid Karzai.

Talibanii suspendaseră negocierile în urmă cu un an, denunţând poziţiile "oscilante, vagi şi imprevizibile" ale Statelor Unite.

Administraţia americană a anunţat permanent că doreşte o soluţie politică în Afganistan, subliniind însă că este nevoie de concesii şi din partea Preşedinţiei afgane şi a insurgenţilor talibani.

"Lideri ai talibanilor şi reprezentanţi ai Statelor Unite discută zilnic în Qatar", a declarat Hamid Karzai, citat de Reuters.

Însă purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a negat că negocierile cu Statele Unite au fost reluate. "Talibanii resping cu vehemenţă declaraţiile lui Hamid Karzai", a spus el.

Statele Unite nu au comentat declaraţiile.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite