Inexactităţile lui Trump din discursul privind Starea Naţiunii
0Presa americană a constatat şi în acest an că liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a făcut diverse afirmaţii false, înşelătoare sau exagerate în discursul privind Starea Naţiunii. Agenţia de presă EFE menţionează câteva exemple în acest sens.
Trump a declarat în faţa membrilor Congresului şi a invitaţilor prezenţi la tradiţionalul discurs privind Starea Naţiunii că a contribuit la crearea a 5,3 milioane de locuri de muncă în cei doi ani de mandat la Casa Albă, dintre care 600.000 în sectorul industrial. New York Times îl contrazice, scriind, cu date oficiale, despre crearea a 4,9 milioane de locuri de muncă din ianuarie 2017 încoace, dintre care 454.000 în sectorul industrial.
Preşedintele republican american a mai declarat că economia Statelor Unite este „cea mai prosperă din lume“, dar, remarcă EFE, China, India, Lituania, Polonia şi chiar Grecia înregistrează creşteri de două ori mai rapide.
Evocând chestiunea avortului, el a invocat o afirmaţie a guvernatorului democrat al statului Virginia, Ralph Northam, care „a spus că ar executa un nou-născut“. Este adevărat că Northam a declarat că susţine avortul într-un stadiu avansat de sarcină, dar nu a afirmat că ar executa un nou-născut, relevă EFE, preluată de Agerpres în pagina electronică.
Alte afirmaţii exagerate fac referire la „caravanele mari de imigranţi care se îndreaptă spre Statele Unite“ sau la faptul că Statele Unite s-ar afla într-un „mare război cu Coreea de Nord“.