Hillary Clinton îşi anunţă candidatura la preşedinţia SUA duminică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hillary Clinton Îşi va anunţa candidatura la preşedinţia Statelor Unite ale Americii din partea democraţilor FOTO AFP
Hillary Clinton Îşi va anunţa candidatura la preşedinţia Statelor Unite ale Americii din partea democraţilor FOTO AFP

Fostul secretar de Stat american Hillary Clinton plănuieşte să-şi lanseze campania pentru alegerile prezidenţiale din Statele Unite duminică, pe Twitter, în timp ce se va afla în drum spre statul Iowa, a declarat o sursă apropiată campaniei pentru ziarul britanic The Guardian.

Clinton a programat să-şi anunţe cea de a doua candidatură la funcţia de şef al statului american pe Twitter, duminică la prânz, după ora Coastei de Est, a declarat sursa citată pentru The Guardian, după care anunţul va fi făcut public printr-un mesaj video şi e-mailuri, urmate de o serie de conferinţe telefonice care schiţează un adevărat turneu blitzkrieg ce urmează să înceapă în Iowa şi să continue în alte state în care vor avea loc primele alegeri primare democrate.

Programul de duminică al lui Clintoon ar începe cu decolarea de pe un aeroport din New York către Iowa, un stat asupra căruia - se speculează de mai multe săptămâni - fostul secretar de Stat şi-a concentrat atenţia în vederea lansării campaniei prezidenţiale în aprilie. O serie de convorbiri telefonice sunt programate, de asemenea, cu consilieri din alte state considerate că vor juca un rol-cheie în alegerile prezidenţiale.

Purtătorul de cuvânt al lui Clinton Nick Merrill nu a răspuns multiplelor solicitări de a comenta informaţiile despre programul lansării campaniei, precizează ziarul. Altă sursă apropiată campaniei lui Clinton a confirmat, însă, că aceasta va vizita Iowa în zilele următoare.

Hillary Clinton urmează să devină, astfel, prima candidată democrată în alegerile prezidenţiale americane din 2016. Ea este considerată favorita Partidului Democrat la preşedinţie.

Fostul senator Jim Webb a lansat o comisie exploratorie, la fel ca mai mulţi candidaţi republicani. Însă eventualul anunţ al celei de a doua candidaturi a lui Clinton pentru Casa Albă urmează să provoace o undă de şoc în întreaga lume, în contextul în care ea are şanse să devină prima preşedintă a Statelor Unite.

Însă statul Iowa, în care Clinton s-a clasat a treia după Barack Obama şi fostul senator John Edward în caucusul din 2008, este considerat un potenţial punct slab în cadrul campaniei sale. Un sondaj publicat joi de către Universitatea Quinnipiac arată că senatorul republican din Kentucky Rand Paul, care şi-a lansat campania marţi, o devansează pe Clinton cu un punct procentual. Paul şi Webb urmează să viziteze Iowa vineri, iar senatorul Ted Cruz, care şi-a anunţat candidatura săptămâna trecută, a vizitat statul joi.

Clinton a constuit în linişte o operaţiune de teren în Iowa, unde a angajat personal de campanie, inclusiv pe Matt Paul, un consilier vechi al secretarului pentru Agricultură Tom Vilsack, care urmează să conducă operaţiunile.

Cartierul general de campanie al lui Hillary Clinton ar urma să fie în Brooklyn, la New York, scria presa săptămâna trecută,. Potrivit acestor informaţii, s-a închiriat spaţiu de birouri în Brooklyn Heights. Legislaţia cu privire la organizarea alegerilor la nivel federal le acordă celor care nu şi-au anunţat candidatura o perioadă de timp limitată să plătească pentru birourile şi personalul de campanie.

După ce Clinton - care a avut o prezenţa activă în dezbaterea politică în ultima perioadă - îşi va anunţa candidatura pe Twitter, duminică, senatorul republican din Florida Marco Rubio ar urma să îşi anunţe, la rândul său, candidatura la Miami, un anunţ care va fi aproape sigur eclipsat de turneul lui Cinton în Iowa, comentează ziarul britanic.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite