Fiul unui deputat rus, arestat în SUA pentru piraterie informatică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hakerul rus riscă ani grei de închisoare în SUA
Hakerul rus riscă ani grei de închisoare în SUA

Poliţia americană l-a arestat pe cetăţeanul rus Roman Selezniov, acuzat de fraude pe calculator. Potrivit Serviciului Secret din cadrul Departamentului Trezoreriei, Selezniov este acuzat că în perioada 2009-2011 a sustras şi ulterior a vândut informaţii legate de carduri de credit ale consumatorilor americani.

Potrivit anchetatorilor, Roman Selezniov, fiul unui parlamntar rus,  este acuzat că a furat, împreună cu mai mulţi complici, datele de pe 200 de mii de carduri de credit şi a obţinut din vânzarea acestora un venit de peste două milioane de dolari. În vârstă de 30 de ani, Selezniov  este urmărit penal pe cinci capete de acuzare. El va compărea în faţa justiţiei americane în data de 22 iulie şi riscă până la 67 de ani de închisoare pentru cinci capete de acuzare, cumulat.

Ministerul rus de Externe a denunţat marţi detenţia în Statele Unite a cetăţeanului Roman Seleznev - fiul unui deputat rus, arestat pentru piratarea unor sisteme informatice, catalogând arestarea acestuia drept un "nou gest inamical" şi o "răpire".

"Noi considerăm ceea ce s-a întâmplat drept un nou gest inamical din partea Washingtonului. Nu este pentru prima dată când partea americană (...) procedează de fapt la răpirea unui cetăţean rus", a apreciat diplomaţia rusă într-un comunicat.

Plasat în arest pe Insula Guam

Departamentul american al Justiţiei a anunţat luni că rusul Roman Seleznev a fost arestat sâmbătă, într-un loc care nu a fost divulgat, şi transportat pe Insula americană Guam, unde a fost prezentat în faţa justiţiei pentru piratarea sistemelor informatice ale unor hipermarketuri americane.

Potrivit Secret Service, care a efectuat arestarea, Seleznev, cunoscut în lumea hackerilor sub pseudonimul "Track2", este "unul dintre cei mai prolifici traficanţi din lume cu informaţii financiare furate".

Diplomaţia rusă a precizat marţi că Seleznev a fost arestat pe aeroportul internaţional din Malé, capitala Republicii Maldive, în timp ce se pregătea să plece către Moscova.Potrivit aceleiaşi surse, el a fost obligat de către agenţi din cadrul serviciilor secrete americane să urce la bordul unui avion cu destinaţia Guam. Tânărul este fiul unui deputat rus, din cadrul partidului ultranaţionalist liberal-democrat (LDPR), Valeri Seleznev.

Moscova face presiuni

"În prezent, port negocieri cu Ministerul rus de Externe. Răpirea unui om este o crimă. Un stat trebuie să-şi apere cetăţenii, iar Roman trebuie să fie trimis în Rusia", a declarat Valeri Seleznev pentru agenţia oficială Itar-Tass.

"În acest moment puţin îmi pasă dacă Roman Seleznev este vinovat sau nu. Dar dacă autorităţile americane au dovezi reale cu privire la implicarea sa în infracţiune ar fi trebuit să-l inculpe printr-un tribunal din Maldive", a subliniat deputatul.

"Mi-e teamă să nu fie exercitate presiuni asupra lui până într-acolo încât să recunoască că l-a asasinat pe Kennedy şi că a fost Monica Lewinsky. Ştim noi ce înseamnă justiţia americană", a declarat tatăl deţinutului.

Ministerul rus a comparat imediat cazul cu cele ale lui Viktor But, condamnat la 25 de ani de închisoare de către justiţia americană pentru trafic de armament, şi pilotului Konstantin Iaroşenko, condamnat la 20 de ani de închisoare, în Statele Unite, pentru trafic de droguri.

Ambii au fost "luaţi cu forţa în Statele Unite, dintr-o terţă ţară, şi condamnaţi în baza unor acuzaţii îndoielnice", a apreciat ministerul rus.
 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite