Cu acest gând am iniţiat un dialog cu un conaţional apreciat pentru limpezimea, echilibrul şi francheţea analizelor sale, bazate pe o experienţă dobândită acolo unde se iau în calcul iniţiative diplomatice autohtone, funcţie de imprevizibile acţiuni iniţiate în arena geopolitică internaţională.

Astfel, distinsul meu interlocutor, Cristian Diaconescu, este de părere că:

De la vizita preşedintelui Trump în Asia se aşteaptă două sau trei clarificări. Prima este cea legată de situaţia din Coreea de Nord. A doua vizează cooperarea Trans-Pacifică. În al treilea rând, orice deplasare a preşedintelui american, care are în vedere înţelegeri strategice, prezintă un interes pentru ceilalţi mari jucători, China şi Federaţia Rusă.

Soluţia la criza din peninsula Coreea nu poate fi decât diplomatică, susţine interlocutorul meu, deoarece, în caz de conflict militar, Coreea de Nord nu ar rezista, probabil, mai mult de 96 de ore, dar consecinţele privind imaginea şi statutul SUA ar fi cât se poate de complicate. Pe de altă parte, distinsul diplomat român a remarcat faptul că:

În privinţa Federaţiei Ruse, peste câteva luni, domnul Putin va avea alegeri. Succesele sale, pe diferite teatre de operaţiuni militare, precum cel din Siria, sau oarecum politico-militare, cum este acela din Coreea de Nord, sunt relative, greu de apreciat în acest moment. Are şi o relaţie încâlcită cu Turcia.

Apropo de discursul ţinut militarilor americani aflaţi la datorie, departe de ţară, Cristian Diaconescu observa:

„Preşedintele Trump învaţă gestica obligatorie în faţa militarilor aflaţi în teatre de operaţiuni. Din punctul de vedere al simbolisticii americane, este un gest obligatoriu pentru preşedinte, chiar şi pentru unul uşor anti-sistem, cum a dorit domnia sa să fie şi azi îşi nuanţează abordările. Vreau să fac o precizare, deoarece fiind martor direct ar fi nedrept şi imoral să o omit. Vreau să vă spun că în relaţia cu partea americană, oficială, politică, diplomatică, de la nivel de ministru în sus, indiferent din ce categorie departamentală vine respectivul ministru, ca să nu mai vorbesc de preşedinte, partenerul american începe orice fel de discuţie bilaterală mulţumind, cu mare respect, României, pentru contribuţia sa militară, fie în teatre de operaţiuni, fie la exerciţiile militare multinaţionale, fie în cooperările militare naţionale, între cele două ţări. Este un gest care pe de o parte te ia prin surprindere, pe de altă parte îţi umple ochii de lacrimi.“

În acelaşi timp, dinspre Federaţia Rusă vin o serie de ameninţări, complicate, îndeosebi după anul 2014, cel în care Ucraina a pierdut Crimeea şi o bună parte din zona Donbas, ca urmare a recurgerii, de către Moscova, la soluţia manu militari.

O asemenea situaţie impune ca statele membre ale NATO să fie solidare, consideră Cristian Diaconescu, în ceea ce priveşte mesajul, atitudinea, prezenţa militară aliată avansată, de la Marea Baltică la Marea Neagră.

Concomitent, statele aliate trebuie să îşi asume această situaţie, inclusiv din punct de vedere practic, pentru că ar fi incorect ca în parlamentele unor ţări cu economii avansate să se ia decizii privind investirea unor sume de bani şi trimiterea de trupe la graniţa de est a NATO, dar la această frontieră să mai fie şi situaţii în care unii oficiali locali vulnerabilizează propriile defensive naţionale.

Acesta a fost motivul pentru care interlocutorul meu a precizat, în premieră, ceea ce i-au spus unii parteneri de dialog, de peste Ocean:

„Faptul că preşedintele Iohannis s-a întâlnit cu preşedintele Trump şi, în prezenţa preşedintelui român, şeful statului american a spus că tratează cu foarte mare seriozitate articolul 5, din Tratatul Nord-Atlantic, reprezintă o mare realizare, nu numai pentru voi românii, ci şi pentru noi toţi, ceilalţi. Dar aveţi foarte mare grijă! Preşedintele Trump este un om care vine din lumea de business. Pentru el, o strângere de mână, o înţelegere ca între gentlemeni contează foarte mult. Deci, dacă aţi ieşit în întâmpinare cu acea promisiune de 2% aţi făcut foarte bine şi foarte inteligent, din punct de vedere politic. Dar nu cumva să daţi înapoi! Asta pentru că în momentul în care preşedintele Trump va constata că a dat mâna cu un partener şi acela nu îşi îndeplineşte obligaţia asumată este foarte posibil ca atitudinea sa să basculeze, nu neapărat să rămână într-o zonă gen “să mai aşteptăm, să mai vedem, poate se mai gândesc, poate în anul următor bugetar”. Nu este acest tip, ci unul mai intempestiv, mai imprevizibil. Deci vă asumaţi un risc foarte mare, cel puţin în relaţia cu SUA.“

Din punctul de vedere al relaţiei de securitate şi politico-militare, relaţia României cu Statele Unite ale Americii este esenţială, cel puţin pentru generaţia noastră, semnalează Cristian Diaconescu, care a mai afirmat:

Frate, când te-ai obligat, faţă de americani, în legătură cu aspectele militare, du obligaţia la bun sfârşit. Nu încălca promisiunile, din punct de vedere militar. O spun eu, care sunt diplomat. Din punct de vedere militar rămâi consecvent, pentru că în faţa armatei şi preşedintele Statelor Unite îşi dă haina jos.

Abordând situaţia din peninsula Coreea am întrebat pe fostul ministru de externe de ce România nu îşi permite să aibă un minister al reunificării, aşa cum are guvernul din Coreea de Sud, o interogaţie la care am primit un alt răspuns memorabil:

„Ideea unora, cu care am discutat, din Occident, din Franţa, ca să vă spun cât se poate de direct, legat de acest tip de minister, este că probabil eficienţa, azi, mâine, poimâine, a unui astfel de minister, nu ar fi foarte clară, dar doar ideea de semnal! După cum ştiţi, francezii nu au de gând să îşi reconstituie imperiul, să fim serioşi. Dar au instituţii diplomatice, instituţii politice, care au în titulatură, formal, oficial, relaţia cu tot ceea ce înseamnă relaţia cu entităţi statale de peste mări. În principiu, ideea ar fi cât se poate de necesară, nu numai bună. Este cazul să spunem direct că avem o preocupare specială, pentru că în momentul în care te duci în exterior asta spui. Am o relaţie specială cu Republica Moldova. E o formă eufemistică de a spune sunt tot români! Şi de ce să nu instituţionalizezi asta? De ce nu o faci în România? Sigur, vor fi mârâieli, nemulţumiri, o să citim în Sputnik tot felul de lucruri despre diverşii care vor fi în acel minister. Este în regulă. În 48 de ore trece. Să ştiţi că ideea a circulat, dar diversele guverne politice din România s-au temut. Nu au ştiut cum să îl afilieze şi nu au avut acea voinţă politică de a înţelege că acest minister trebuie făcut acum, pentru generaţiile viitoare.“

Revenind la situaţia din peninsula Coreea, relaţiile informale, uneori chiar subterane, la propriu şi la figurat, sunt mult mai intense, între cele două state coreene, decât s-ar putea bănui, după cum a constatat, la faţa locului, interlocutorul meu.

Coreea de Sud este determinată de a sprijini Coreea de Nord la nivelul cetăţeanului, având în vedere foametea care există în arealul controlat de regimul lui Kim Jong-un.

Aşa se doreşte ca efectele sancţiunilor economice să fie simţite cât mai puţin de cetăţeanul nord-coreean, a mai precizat partenerul meu de dialog.

Jumătate din cetăţenii din Coreea de Nord au rude în Coreea de Sud, sau în China, pentru că şi acolo s-au refugiat foarte mulţi.

Kim Jong-un nu va renunţa la arma nucleară, susţin oficiali sud-coreeni, pentru că este singurul argument care îl menţine la masa negocierii, altfel are temerea că ar avea soarta lui Saddam Hussein şi Muammar Gaddafi.

Controlul prin teroare, în Coreea de Nord, funcţionează, iar speranţa unei revolte este redusă.

În ce priveşte China, aceasta este unul dintre creditorii, extrem de serioşi, ai Statelor Unite ale Americii, dar, pe de altă parte China nu a arătat foarte mari disponibilităţi, în afară de cele economice, în relaţia cu Federaţia Rusă.

Deci nu a dorit să intre în diversele proiecte de cooperare, mai avansate, din punct de vedere al securităţii, cu Rusia. Şi între Moscova şi Beijing sunt rivalităţi şi o competiţie care practic nu pot permite o apropiere extraordinară, mai ales în zona sensibilă a securităţii, a reamintit Cristian Diaconescu.

În mod paradoxal, dacă nu se implică Beijingul în moderarea situaţiei din peninsula Coreea, China va avea Statele Unite la actuala frontieră cu Coreea de Nord, fiind astfel înconjurată de Rusia şi SUA, a observat distinsul diplomat, care a concluzionat:

Turneul lui Donald Trump în Asia a fost unul util, o formulă de deschidere a Statelor Unite, care poate vine chiar împotriva susceptibilităţii generate de politicianul Trump, în campanie, în legătură cu retragerea SUA, de pe diverse fronturi.

Pentru noi românii, îndeosebi pentru cei care sunt în diverse fotolii ale puterii de azi, rămâne un motiv de reflecţie avertismentul transmis de peste Ocean şi un reper viitor, necesar, acela al înfiinţării, din perspectiva Centenarului Reîntregirii Naţionale, a unui minister al reunificării, care ar confirma o bărbăţie politică neasumată în ultimul sfert de veac.