Serghei Lavrov avertizează: Afganistanul, un nou Irak

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţia din Irak după retragerea trupelor americane este mai rea decât înainte de invazia lor în această ţară şi aceeaşi soartă o va avea, fără îndoială, şi Afganistanul, a estimat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, într-un interviu acordat cotidianului Rossiiskaia Gazeta, citatează Agerpres.

„Irakul a fost abandonat într-o stare mult mai gravă decât era înainte de invazie. Acelaşi lucru se va întâmpla şi în Afganistan“, a declarat şeful diplomaţiei ruse. Irakul este măcinat de atacuri teroriste motivate etnico-religios, soldate cu mii de morţi lunar. Anul curent a fost considerat cel mai sângeros din 2008 până în prezent.

Unul din motivele de îngrijorare, potrivit oficialului rus, este producţia de stupefiante în Afganistan, care a crescut de până la 15 ori în raport cu perioada de dinaintea războiului iniţiat de SUA.

Preşedintele american, Barack Obama, declara la jumătatea lunii octombrie 2011 că Washingtonul îşi va retrage toţi militarii din Irak către sfârşitul lui 2011. Această decizie a fost adoptată ca urmare a incapacităţii Administraţiei SUA de a se înţelege cu guvernul irakian în legătură cu prelungirea prezenţei trupelor în ţară. Ultima coloană de militari americani a părăsit Irakul pe 18 decembrie 2011.

În Afganistan mai sunt în prezent aproape 100.000 de militari ai Forţei internaţionale de asistenţă pentru securitate (ISAF). Retragerea esenţialului trupelor coaliţiei internaţioanle este prevăzută pentru sfârşitul lui 2014. Atentatele s-au intensificat în ultimele luni, iar lupta pentru alegerile prezidenţiale prefigurează o o posibilă eşuare a tranziţiei după 2014. 

Mai multe pe această temă

Situaţia Irakului este mai sumbră acum decât era în 2006, spune fostul şef al CIA

Situaţia din Irak era sumbră la sfârşitul anului 2006, când preşedintele George W. Bush m-a ales pentru a conduce ofensiva. Într-adevăr, atunci când m-am întors la Bagdad, în februarie 2007, am găsit condiţiile mai grave decât mă aşteptam”, povesteşte generalul de patru stele.

„În multe privinţe, Irakul de astăzi seamănă tragic de mult cu Irakul anului 2006, cu o creştere a graznicelor atacuri din partea al-Qaeda, a afiliaţilor şi a altor reţele de extremişti. Adăugaţi războiului civil interconfesional din Siria - care este, în multe privinţe, un conflict regional care se poartă acolo -, iar situaţia din Irak pare chiar mai complicată decât era în 2006 şi, astfel, mult mai îngrijorătoare - în special în contextul lipsei trupelor americane”, arată Petraeus. 

Manifestaţie în Afganistan împotriva menţinerii forţelor americane

O mie de studenţi au manifestat marţi, la Jalalabad, un oraş important din estul Afganistanului, împotriva menţinerii forţelor americane în ţară după retragerea NATO la sfârşitul lui 2014, subiect care urmează să facă obiectul unei dezbateri naţionale, la Kabul, începând de joi, relatează AFP.

Menţinerea unui contingent american după încheierea misiunii de luptă a NATO este prevăzută într-un tratat bilateral de securitate (BSA) pe care Kabulul şi aliatul său american îl negociază de mai multe luni.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite