Peskov: limba ucraineană rămâne limba de stat în regiunile „eliberate” ale Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: kremlin.ru
Foto: kremlin.ru

Aceste zone nu fac în prezent parte din Federaţia Rusă , a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Limba ucraineană va rămâne limba de stat în teritoriile eliberate ale Ucrainei, deoarece aceste zone nu fac parte în prezent din Rusia. Secretarul de presă al preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitri Peskov, a spus acest lucru jurnaliştilor, răspunzând joi la o întrebare venită din partea unui reporter TASS.

"Putem spune fără echivoc că, desigur, da. Da. Răspunsul este da", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, întrebat dacă limba ucraineană va rămâne limba de stat în teritoriile „eliberate” ale Ucrainei.

Peskov a atras atenţia asupra faptului că Rusia are o singură limbă de stat. "În ceea ce priveşte anumite regiuni [ale Ucrainei], în prezent nu fac parte din ţara noastră. Totul va depinde doar de alegerea oamenilor", a spus el.

Este de remarcat şi faptul că pentru regiunile din Ucraina aflate sub controlul Rusiei, ucrainienii folosesc sintagma „regiuni ocupate temporar de Rusia”, în vreme ce ruşii spun „regiuni eliberate”.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite