Pedeapsa capitală nu poate fi încă aplicată în Rusia, a decis Curtea Constituţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a Rusiei a decis joi că pedeapsa capitală nu poate fi aplicată în ţară nici după încheierea moratoriului în vigoare, în ianuarie anul viitor, transmite Russia Today. Moratoriul ce interzice pedepsa cu moartea a fost prelungit până la ratificarea de către Federaţia Rusă a Protocolului nr.6 al Convenţiei internaţionale pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Judecătorii au avut în vedere tendinţele de modificare a pedepsei capitale şi rezoluţiie corespunzătoare ale Adunării Generale a ONU.

Introducerea curţilor cu juri pe tot teritoriul Federaţiei Ruse nu deschide posibilitatea aplicării pedepsei cu moartea, se spune în verdictul Curţii Constituţionale ruse.

Verdictul vine la 10 zile după ce instanţa a examinat, la cererea Curţii Supreme, posibilitatea suspendării moratoriului în vigoare asupra pedepsei capitale începând cu data de 1 ianuarie 2010, odată cu introducerea Curţii cu juri şi în Cecenia, singura regiune a Rusiei unde aceasta nu a existat până acum şi unde moratoriul a fost formal respectat.

În cadrul şedinţei din 9 noiembrie a Curţii Constituţionale pentru menţinerea moratoriului s-au pronunţat reprezentanţi ai preşedintelui rus Dmitri Medvedev şi ai celor două camere ale parlamentului federal rus, Duma şi Consiliul Federaţiei.

Un moratoriu asupra pedepsei cu moartea a fost introdus în Rusia la 2 februarie 1999, dar nu a abolit niciodată această măsură capitală, în pofida angajamentului luat în 1996, la aderarea sa la Consiliul Europei.

Rusia a semnat atunci Protocolul nr.6 al Convenţiei internaţionale pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului privind abolirea pedepsei cu moartea, dar acest protocol nu a fost ratificat nici până astăzi de parlamentul rus. Pentru a se conforma obligaţiilor internaţionale, preşedintele rus de la acea vreme Boris Elţin a impus un moratoriu asupra execuţiilor.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite