Ambasadorul României, prezent la vizita Papei în Barcelona
0Maria Ligor, ambasadoarea României la Madrid, a participat duminică la ceremoniile prilejuite de vizita Suveranului Pontif, iar o zi mai târziu s-a întâlnit cu secretarul general al Uniunii pentru Mediterana.
Duminică, 7 noiembrie, la invitaţia Conferinţei Episcopale Spaniole, ambasadorul României în Spania a participat la ceremoniile organizate cu ocazia vizitei la Barcelona a Papei Benedict XVI.
Precedată de o vizita la Santiago de Compostela, etapa Barcelona a avut ca moment central consacrarea (dedicarea) pentru cult a templului Sagrada Familia şi conferirea acesteia a titlului de bazilică. La slujba de dedicare, oficiată de 1100 co-celebranţi, inclusiv înalţi prelaţi ai bisericii catolice, au asistat Regele Juan Carlos şi Regina Sofia, membrii ai guvernului central şi regional, ambasadori, reprezentanţi ai instituţiilor spaniole, informează Ambasada României, printr-un comunicat de presă.
Întâlnire cu secretarul general al Uniunii pentru Mediterana
Luni, 8 noiembrie, ambasadorul României s-a întâlnit cu secretarul general al Uniunii pentru Mediterana (UpM), Ahmad Mosa'deh, la sediul Secretariatului acestei structuri, găzduit de Palatul Pedralbes din Barcelona.
Discuţiile au vizat pregătirile pentru Summit-ul Uniunii pentru Mediterana (programat pentru 20-21 noiembrie a.c., la Barcelona, şi care reuneşte lideri ai celor 43 de state din nordul şi sudul Mediteranei), contextul din Orientul Mijlociu care influenţează întregul proces de cooperare al UE cu vecinătatea sa sudică, precum şi aspecte care ţin de organizarea, finanţarea şi funcţionarea Secretariatului UpM, se mai arată în comunicatul Ambasadei.