Româncele, în topul mămicilor din Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Româncele, în topul mămicilor din Spania
Româncele, în topul mămicilor din Spania

În comunitatea Catalunya, s-a înregistrat, în cursul anului trecut, cea mai mare rată a natalităţii din ultimii 38 de ani. S-au născut 89.024 de copii, cu 6,3% mai mulţi decât în anul anterior.

Numărul nou-născuţilor din Catalunya a crescut direct proporţional cu cel al imigranţilor, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Astfel, unul din trei nou-născuţi are cel puţin un părinte de origine străină. La nivel naţional, anul trecut, doar unul din cinci bebeluşi a fost născut de o mamă imigrantă.

Adriana Dumitru (26 de ani), originară din oraşul Târgovişte, a născut o fetiţă şi îşi doreşte încă un copil. Românca spune că multe dintre colegele sale de spital erau românce.

„Chiar în rezerva mea mai erau încă două românce, una foarte tânără, aflată la prima naştere, şi o doamnă originară de prin Moldova, care mai avea doi copii acasă. În plus, pe holul spitalului, am auzit de multe ori vorbindu-se româneşte“, afirmă românca. Adriana îşi aminteşte că erau foarte multe femei din Maroc, majoritatea fiind vizitate de soţi care veneau cu încă doi-trei copii de mână.

Din datele oficiale, rezultă că spanioloaicele au, în medie, 1,38 copii, în timp ce străinele, inclusiv româncele, 2,03. De asemenea, media de vârstă a mamelor spaniole este mai ridicată, de 30,8 ani, în timp ce a imigrantelor este de 28,6 ani. Anul trecut, 8.205 marocane au născut în Catalunya, în timp ce numărul româncelor care au devenit mame a fost de 1.500. În comunitatea Catalunya trăiesc 96.448 de compatrioţi, iar dintre aceştia peste 45.000 sunt femei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite