Revista presei spaniole

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"În Castellon, 200 de firme româneşti din sectorul construcţiilor s-au desfiinţat într-un an", titrează cotidianul "Las provincias". Criza economică îi afectează în special pe

"În Castellon, 200 de firme româneşti din sectorul construcţiilor s-au desfiinţat într-un an", titrează cotidianul "Las provincias". Criza economică îi afectează în special pe imigranţi. Dintre cele 300 de firme din domeniul construcţiilor existente vara trecută, în 2008 au rămas înregistrate în jur de 100. Cele care au fost închise primele sunt firmele mici şi mijlocii, afaceri de familie sau pe cont propriu.

Ziarul "Panorama-Actual" informează despre "Întâlnirea patronilor din Alicante cu importatorii străini de încalţăminte", care are loc timp de două zile, în perioada 7-8 iulie, preconizându-se că vor avea loc mai mult de 150 de întâlniri individuale. Institutul Valencian de Export (IVEX), în colaborare cu Federaţia Industriei de Încălţăminte Spaniolă, a mediat întâlniri cu patru firme din România, două din Japonia şi a câte una din Cehia, Polonia şi Chile. Scopul acestor întâlniri de afaceri este deschiderea accesului producătorilor spanioli din Alicante către companii din întreaga lume, importatoare de încălţăminte.

"Şase din zece imigranţi din Ţara Bascilor trimit bani în ţara de origine în fiecare lună", anunţă "El Diario Vasco". Media lunară a sumelor trimise din Spania este de 300 de euro, latinoamericanii fiind cei care realizează cele mai multe transferuri. Europenii trimit cele mai mari sume de bani, media lunară fiind de 549 de euro. Pe naţionalităţi, în capul listei se situează portughezii, cu o medie de 766 de euro, în timp ce românii îşi permit să transfere în ţara natală doar 231 de euro lunar. Cel mai des, imigranţii preferă să apeleze la serviciile firmelor de transfer internaţional, iar suma trimisă reprezintă aproximativ 25% din veniturile lor.

"Heroina: agonia unui drog care încă ucide", este titlul unui articol din ziarul "Publico", din care aflăm că o mare parte dintre consumatorii de droguri din Spania sunt imigranţi ruşi, români şi georgieni, care, astfel, sunt supuşi unei duble excluderi sociale: ca imigranţi şi ca dependenţi de droguri. ONG-urile care lucrează cu toxicomanii afirmă că heroina, deşi a fost devansată de cocaină din punct de vedere al consumului, continuă să ucidă. În Spania, se estimează că există 84.000 de dependenţi de heroină.

"Nadal cucereşte Wimbledonul, într-o finală istorică împotriva lui Roger Federer", titrează pe prima pagină cotidianul "El Mundo". După 42 de ani de la ultimul trofeu câştigat de Manuel Santana în finala de tenis masculin de la Wimbledon, Rafael Nadal aduce gloria în Spania. În cea mai lungă finală din istoria turneului, 4 ore şi 46 de minute, Nadal a rezistat stresului şi a cucerit titlul. Ultima dată, Spania a câştigat turneul de la Wimbledon în urmă cu 14 ani, în finala feminină, prin jucătoarea Conchita Martinez.

"O barcă în care erau 40 de imigranţi ilegali a fost interceptată în apropiere de Tenerife", informează cotidianul "La Vanguardia". O ambarcaţiune a autorităţilor spaniole a interceptat, duminică seara, o barcă din Africa, la bordul căreia se aflau 40 de imigranţi care încercau să pătrundă ilegal pe teritoriul Spaniei, destinaţia fiind insula Tenerife, din Arhipelagul Canare. Barca imigranţilor a fost detectată de un avion al Serviciilor Aeriene de Salvare, care a anunţat autorităţile despre prezenţa ambarcaţiunii în apropierea insulei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite