Moş Nicolae, importat de italieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Italianca Sonia Gueci  se bucură de cadourile Moşului în fiecare an
Italianca Sonia Gueci se bucură de cadourile Moşului în fiecare an

Compatrioţii i-au învăţat pe peninsulari să ofere daruri în ghetuţe, ca în România. Familiile de români care au amici printre italieni le-au transmis şi acestora dorinţa de a-l aştepta pe Moşu’ care aduce cadouri şi multă veselie.

„Sărbătoresc Moş Nicolae de trei ani. Am aflat prima oară povestea acestei sărbători de la logodnica mea care este româncă şi mi-a plăcut nespus de tare", ne-a spus Giuseppe Gueci, un italian în vârstă de 42 de ani.

Cea mai mare bucurie, cu ocazia Sfântului Nicolae, a trăit-o fiica italianului pe care Moş Nicolae a reuşit să o surprindă în fiecare an şi a cărui poveste o cunoaşte de la români.

Nu au primit nuiele

„Se spune că Moş Nicolae aduce daruri frumoase doar la copiii cuminţi, iar celor neascultători le dăruieşte o nuieluşă. Mie mi-a adus mereu ceea ce mi-am dorit. Îmi place Sfântul Nicolae pentru că era bun şi nu se lăuda cu binele făcut oamenilor şi de aceea lasă darurile pe ascuns, în ghete ", povesteşte Sonia Gueci, o adolescentă în vârstă de 15 ani.

„Sigur că îl sărbătorim pe Moş Nicolae şi îl aşteptăm în fiecare an chiar şi aici, la aproape 2.000 de kilometri distanţă de casă. Moşul nu uită de noi şi ne aduce daruri frumoase pentru că noi muncim mult aici şi ne chinuim, deci suntem cuminţi. Pentru că Moşul ştie că sunt pretenţioasă, mi-a pus în ghete o sută de euro să-mi cumpăr ce-mi doresc", a declarat, zâmbind, Ecaterina Nica (46 de ani) din Torino.

Cheltuială dublă pentru unii români

Cei care şi-au serbat ziua onomastică de Sf. Nicolae au fost nevoiţi să le facă cinste prietenilor pentru ca ghinionul să nu-i urmărească tot anul, după cum zice tradiţia.

"Am primit şi cadouri. Generos Moşul, n-am ce să zic din punctul acesta de vedere, dar şi eu trebuie să cinstesc prietenii pe măsura darurilor primite. M-a băgat la cheltuieli Moş Nicolae acesta şi o să mă bage şi Moş Crăciun pentru că eu sunt născut în ziua de Crăciun", ne-a povestit râzând, Ion Nicolae (42 de ani).

 Românul  locuieşte în Brescia de 14 ani, însă a ţinut să precizeze că anul acesta se numără printre puţinii în care a rămas să facă sărbătorile în Italia din cauza serviciului. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite