Fruntaşe în saloanele din Italia
0Conaţionalele din Peninsulă investesc anual între 600 şi 2.000 de euro în imaginea lor. De cele mai multe ori, româncele preferă să meargă la saloanele în care lucrează tot românce. Asta şi pentru că astfel pot explica mai bine ceea ce îşi doresc.
„Contrar crezului general că româncele din Italia nu se preocupă de înfăţişarea lor, vă pot spune că am multe cliente care vin cu regularitate pentru tuns, coafat, vopsit sau aplicarea unor tratamente pentru păr”, afirmă Narcisa Mihalache, 29 ani, coafeză la Roma.
Ada Ştefănescu (28 ani), studentă la Universitatea „La Sapienza”, mărturiseşte: „Ţin foarte mult la imaginea şi, mai ales, la sănătatea tenului şi a părului meu, de aceea, în mod constant îmi fac programare la cosmetică, iar la coafor vin la fiecare două-trei luni”.
Ada susţine că lunar cheltuieşte în jur de 80-100 de euro pe produse cosmetice de îngrijire şi întreţinere. Mihaela Rotaru, 31 ani, este secretară la o firmă din Torino. Tânăra este conştientă că în meseria sa trebuie să aibă un aspect impecabil. Mihaela frecventează cu regularitate o sală de fitness şi merge de patru ori pe lună la masaj. „Lunar plătesc în jur de 400 euro pentru abonamentul la sală, masaje şi tratamente de întreţinere”, ne spune aceasta.
Costuri de vedetă
În funcţie de statutul social, sumele cheltuite pentru un asemenea tratament cresc. De exemplu, Ramona Bădescu ne-a mărturisit că nu lipseşte de la întâlnirile săptămânale cu antrenorul personal de fitness şi se răsfaţă uneori cu câte o săptămână petrecută la un centru de înfrumuseţare de lux din afara Romei.
Aici beneficiază de tratamente de curăţare, purificare şi hidratare a organismului, urmând o dietă strictă. Vedeta plăteşte între 10.000 şi 15.000 de euro pentru o săptămână petrecută în centrul de înfrumuseţare şi relaxare de cinci stele.
Preţurile medii în Italia
cosmetică – un abonament anual – 300 euro
un machiaj de zi – 50 euro
un machiaj pentru ocazii speciale – 100-200 euro
un epilat complet – 20-80 euro
un tuns şi spălat – 40-60 euro
tuns şi vopsit – 80-120 euro
manichiură – 15-30 euro
Apreciate şi ca angajate
Româncele sunt foarte apreciate de patronii de saloane şi ca angajate. Între 800 şi 1.000 de euro câştigă o angajată a unui coafor, plus bacşişurile de la cliente