VIDEO Poveştile frânte de tragedia aviatică din Columbia. Copilotul era la primul zbor comercial, jucătorii şi membrii echipajului au fost intervievaţi în avion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chapecoense FOTO

Prăbuşirea zborului LaMia 2933 a zguduit întreaga lume a fotbalului şi a întristat America Latină, iar detaliile care ies la iveală odată cu investigaţia accidentului arată latura cea mai tragică a acestuia: dincolo de pierderea imensă de vieţi omeneşti şi de dispariţia unei întregi echipe de fotbal, poveştile multora dintre decedaţi au fost spulberate atunci când păreau că de-abia au început.

Este deja binecunoscută drama echipei de fotbal Chapecoense, o echipă fără mare tradiţie din Brazilia care trecea prin cea mai bună perioadă din istorie: mai multe sezoane la rând în prima ligă şi prima calificare într-o finală continentală.

Însă alături de o echipă care avea în vizor gloria fotbalistică a sfârşit tragic şi o altă carieră: cea a co-piloatei Sisy Arias, o tânără aviatoare columbiană în vârstă de 29 de ani care se afla la primul ei zbor pe o linie comercială. Arias era binecunoscută în Columbia pentru cariera ei în modelling.

Cu câteva ore înaintea decolării, Arias a oferit un interviu unei televiziuni locale despre ceea ce avea să fie primul şi ultimul ei zbor cu compania aeriană.

În cadrul aceluiaşi reportaj, un alt membru al echipajului, decedat şi el în tragedie, şi-a exprimat admiraţia faţă de echipa braziliană, notând totodată că era a doua oara când compania îi transporta – prima ocazie fiind sferturile de finală ale aceleiaşi competiţii.

image

Sisy Arias era la primul ei zbor comercial în calitate de copilot FOTO Gigavision 

„O echipă mare care a reuşit să urce de jos şi să ajungă în finală. Ei merg acolo cu multă speranţă şi cred că se vor întoarce cu un rezultat bun” a declarat Ovar Goytia, înainte de a fi întrerupt de unul dintre golgheterii echipei braziliene, Everton, care a adăugat că „faptul că mergem cu LaMia ne face să ne simţim în siguranţă”.

Antrenorul echipei, Caio Junior, a lăudat şi el serviciile companiei boliviene, notând că „au fost trataţi foarte bine” atunci când au apelat prima dată la serviciile lor. 

„Suntem mândri să reprezentăm Brazilia şi să ajungem în această finală, mai ales fiindcă reprezentăm echipele mici din Brazilia” a declarat antrenorul în vârstă de 51 de ani, care înainte de a prelua conducerea micuţei echipe a antrenat „grei” ai fotbalului din Ţara Cafelei precum Gremio Porto Alegre, Botafogo sau Palmeiras, dar şi echipe din Japonia şi Orientul Mijlociu.

„Faptul că trecem prin Bolivia ne va purta noroc” a încheiat antrenorul brazilian.

Performanţa echipei Chapecoense de a ajunge într-o finală continentală a fost cu atât mai semnificativă cu cât echipa nu avea în componenţă nume mari. Majoritatea jucătorilor echipei braziliene nu erau foarte cunoscuţi la nivelul fotbalului mondial, mulţi petrecându-şi carierele în Brazilia. Pentru unii dintre ei, ar fi fost una din ultimele şanse la o performanţă fotbalistică semnificativă; însă opt dintre jucătorii decedaţi aveau majoritatea carierelor în faţă, având vârste sub 25 de ani.

Unii dintre ei, precum fundaşul Filipe Machado, în vârstă de 32 de ani, au avut tentative de a se afirma în fotbalul european – în cazul lui Machado, chiar în zona României, el jucând două sezoane pentru echipa bulgară CSKA Sofia, unde a fost coleg cu fostul internaţional român Florentin Petre.

image

Cleber Santana jucând pentru Atletico Madrid FOTO Marca

O excepţie era căpitanul Cleber Santana, care a apucat să joace chiar şi în cea mai renumită competiţie fotbalistică de pe planetă, Liga Campionilor, cu Atletico Madrid. Mijlocaşul a jucat peste 60 de partide în prima ligă spaniolă pentru madrileni şi Malaga şi are în palmares o finală de Cupa Regelui pierdută şi un titlu de Cupa UEFA Intertoto, cucerit cu Atletico în faţa Glorie Bistriţa în 2007. La 35 de ani, experimentatul mijlocaş a fost unul dintre cele mai importante piese ale echipei în parcursul ei surprinzător către finală.

În total, 71 de persoane au murit în urma tragediei de marţi, după ce avionul s-a izbit de un versant din Munţii Anzi, iar informaţiile apărute în presa columbiană în ultimele zile indică rămânerea fără combustibil a aeronavei ca potenţială cauză a accidentului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite