Un moment geopolitic straniu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii agenţiilor de informaţii din Marea Britanie şi Germania, precum şi oficialii de securitate din NATO şi UE, au identificat Moscova ca fiind prima sursă de ameninţări hibride, citând încercările de a manipula alegerile, de a fura date sensibile, de a declanşa o lovitură de stat în Muntenegru sau de a utiliza gaz neurotoxic împotriva adversarilor.

La 17 mai, când secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a întâlnit cu preşedintele Donald Trump[1] la Casa Albă, o parte din agenda lui cuprindea modalităţi de a izola NATO de vânturile politice care bat în relaţia transatlantică. Este însă prea devreme să aflăm dacă a reuşit. Acum, este posibil ca atunci când Statele Unite şi aliaţii săi se întâlnesc la summitul NATO de la Bruxelles din iulie, relaţiile transatlantice să fie la cel mai scăzut nivel de la războiul din Irak, din 2003, atunci când axa Paris-Berlin-Moscova s-a opus trimiterii de trupe împotriva lui Saddam. Va simţi alianţa NATO, dereglată de disputele care nu sunt direct legate de misiunea ei, răceala acestui îngheţ adânc în relaţiile politice transatlantice sau va fi protejată de acest fenomen?

În acest timp, în Europa, la discursul pe care l-a ţinut pe 10 mai la Aachen, Germania, în timpul ceremoniei în care i s-a acordat preşedintelui Emmanuel Macron Premiul Internaţional „Carol”, ce onorează personalităţile care promovează unitatea europeană, Cancelarul Angela Merkel s-a aventurat să evoce o Europă care să vorbească doar „cu o singură voce la nivel internaţional”, asta în condiţiile în care Europa politică traversează o criză fără precedent de la Tratatul de la Roma. Nu doar două ţări din Est – Ungaria şi Polonia – se îndepărtează de valorile UE. Italia, una dintre ţările fondatoare, va avea un guvern populist, în care unul din partide promovează, printre altele, o ieşire din zona euro. Bruxelles-ul, Berlinul şi Parisul îşi ţin respiraţia.

În acest timp, Rusia îşi urmăreşte cu consecvenţă strategia hibridă. Şefii serviciilor de informaţii europene[2] au avertizat că Rusia încearcă în mod activ să submineze democraţiile occidentale prin dezinformare, atacuri cibernetice şi prin mijloace tradiţionale precum spionajul. Opinia lor este că atacurile hibride vor creşte în intensitate odată cu expulzarea celor 150 de membri ai ambasadelor Federaţiei Ruse din ţările UE şi din SUA şi Canada. 

Totodată, aceste acţiuni se derulează în contextul în care Rusia şi-a modernizat sistemele militare, convenţionale şi nucleare (vorbim de triada nucleară unde Rusia a efectuat un test cu rachete balistice lansate dintr-un submarin atomic), precum şi cele de război cibernetic, război electronic, capabilităţile spaţiale şi navale, care reprezintă o ameninţare directă pentru Statele Unite şi aliaţii săi. „Modernizarea militară a Rusiei trebuie văzută în contextul mişcărilor sale politice din Georgia, Ucraina, Crimeea şi Siria“, declara generalul Joe Dunford, Preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore al SUA. „În opinia mea - a spus el - operaţiunile şi dezvoltarea capabilităţilor Rusiei, combinate cu abordări strategice doctrinare asimetrice, sunt concepute pentru a contracara capacităţile de proiecţie a forţelor navele americane şi pentru a submina credibilitatea Alianţei“

China este o altă ţară cu voinţa şi putere financiară pentru a construi o armată profesionistă. Despre China, generalul Joe Dunfort a spus:

„Cheltuielile din bugetul chinezesc sunt destul de opace, aşa cum mulţi dintre voi ştiţi, dar, după unele calcule, ei cheltuiesc până la 7% din PIB pentru dezvoltarea capacităţilor militare şi acest lucru se întâmplă de aproximativ 10 ani. Este clar că China a lansat programe semnificative de modernizare şi extindere a activităţii sale nucleare, de a-şi soluţiona capacitatea proprie de a proiecta forţele şi de a-şi moderniza capacităţile spaţiale, cyber, rachetele balistice şi apărarea anti aeriană. China, ca şi Rusia, încearcă să reducă capacitatea SUA de a proiecta forţele.“

Cele de mai sus ne fac să înţelegem de ce americanii pun atâta preţ pe alocarea de 2% din PIB în cazul aliaţilor. Coreea de Nord are un program nuclear care încearcă să reducă numărul armelor din panoplia militară şi să transfere puterea acestora pe seama rachetelor balistice intercontinentale. În acelaşi timp, Phenianul lucrează la capacităţile sale spaţiale şi la cele de război cibernetic. Dacă acest lucru continuă şi se combină cu impredictibilitatea unui lider şi a unui regim iresponsabil, suntem în pragul unui război în Asia.

Iranul încearcă să devină o naţiune dominantă în Orientul Mijlociu, o ţară care sprijină terorismul internaţional şi care, la rândul ei, îşi modernizează forţele navale pentru a bloca/controla circulaţia maritimă pe coridoarele de transport al petrolului în zona Golfului, îşi modernizează sistemele de război cibernetic şi rachetele de croazieră, cât şi pe cele cu rază medie de acţiune. De asemenea, îşi creează şi consolidează coridoarele terestre strategice către Mediterană, acele coridoare care trec prin Irak (zona şiită) şi prin Siria, unde şi-au instalat forţele expediţionare Quds, în bazele militare siriene alături de militarii ruşi. SUA, la fel ca europenii, continuă să se confrunte cu pericolul extremismului violent migrat din Siria, Libia şi din Afganistan.

De aceea, Wasihgtonul conduce coaliţia din Levant împotriva ISIS şi a celorlalte grupări teroriste din Irak şi Siria. În mai puţin de un an de la ofensiva împotriva ISIS, teritoriul acestei organizaţii a fost redus la mai puţin de 2% din cât deţineau, iar mişcările de forţe ale acestora au fost limitate, ceea ce a dus la subminarea aurei de invincibilitate a mişcării. De asemenea, aceleaşi operaţiuni s-au desfăşurat în Libia şi Afganistan. 

Cu toate eforturile financiare şi umane (SUA a cheltuit în Orientul Mijlociu în ultimii 15 ani 7 trilioane de dolari), încă este foarte mult de făcut. „Această luptă poate fi o bătălie dusă pe durata unei generaţii şi va necesita implicarea tuturor capabilităţilor guvernamentale“, a spus Dunford. Cât priveşte Israelul ca parte integrantă a Levantului, premierul Benjamin Netanyahu nu a avut în toată cariera sa, nici când a câştigat bătălii politice importante, o poziţie la fel de dominantă şi pozitivă ca aceasta de acum. 

Faptele au început cu faimoasa prezentare a arhivelor nucleare iraniene, furate de Mossad din inima Teheranului şi aduse la Tel Aviv, a continuat cu discursul preşedintelui Donald Trump care a marcat renunţarea SUA la Acordul nuclear cu Iranul, ceea ce a declanşat o adevărată sărbătoare în Israel, şi s-a finalizat cu o confruntare între armata israeliană şi forţele iraniene dislocate în Siria, confruntare soldată cu distrugerea unor instalaţii militare iraniene construite în ultimele luni în diferite zone ale acesteia. 

Pe 12 mai, o tânără solistă din Israel a câştigat trofeul Eurovision, iar pe 14 mai, de ziua Independenţei, aceasta, Netta Barzilai, a sărbătorit victoria în Piaţa Rabin din Tel Aviv împreună cu mii de israelieni. Premierul Netanyahu a atins cote de popularitate nebănuite, iar acuzaţiile de corupţie parcă au fost uitate, el părând în acest moment de neînvins. 

Şi parcă nu era de ajuns conflictul din Orientul Mijlociu, prim-ministrul turc Binali Yildirim a încercat din nou să pună la îndoială suveranitatea Greciei asupra unor părţi din Marea Egee. Un eveniment care a avut loc recent a redeschis dosarul Turcia-Grecia. Un pilot al Forţelor Aeriene din Grecia a murit când avionul său s-a prăbuşit întorcându-se înapoi la bază, după ce a interceptat două F-16 turceşti care au încălcat spaţiul aerian grec. 

Reacţia preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan a venit imediat, el declarând că doreşte să renegocieze Tratatul de la Lausanne, document care a definit frontierele Turciei după războiul de independenţă din 1923. Turcia este într-o situaţie economică dificilă de la începutul anului, lira turcească s-a depreciat cu peste 17% în raport cu dolarul şi cu 70% în ultimii zece ani. În 2008, o liră putea fi cumpărată cu 75 de cenţi. Acum, o liră costă 22 de cenţi. Ieri, lira s-a dus în jos cu 18%.


Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său chinez Xi Jinping

Xi Jinping Vladimir Putin FOTO Reuters

Nu toţi oameni sunt creaţi la fel!

Cine conduce împreună cu America într-o lume multipolară economic, căci militar nu avem decât o singură putere? Vorbim în condiţiile de mai sus de doi lideri care marchează relaţiile internaţionale în zilele noastre: preşedintele Vladimir Putin şi preşedintele Xi Jinping. Amândoi, fără îndoială, sunt oameni puternici şi amândoi conduc cu mână de fier ţările lor. 

Dar sunt diferenţe fundamentale între cei doi: preşedintele Xi avansează reformele, în timp ce preşedintele Putin se avansează pe el însuşi. În timp ce primul este instrumentul partidului, al doilea foloseşte partidul ca pe un instrument propriu. Preşedintele Putin nu atacă corupţia, îmbunătăţirea condiţiilor de mediu sau reformarea economiei ruse. Preşedintele Xi are deja rezultate notabile în primul mandat.

China şi-a schimbat orientarea industrială, renunţând treptat la industriile energofage, şi a trecut de la fabricarea şosetelor la producţia de echipamente biotehnologice şi telecomunicaţii. Supraproducţia de oţel scade rapid. Ameliorarea mediului se accelerează. Viziunea geopolitică a lui Xi se construieşte în jurul proiectului One Road One Belt. În acelaşi timp, Beijingul îşi extinde teritoriul prin ocuparea şi militarizarea insulelor din Marea Chinei de Sud. Din păcate, nu numai Beijingul face acest lucru[3].

Vietnamul şi Filipinele construiesc şi ele redute militare în insuliţele şi atoli din Marea Chinei de Sud. Competiţia militarizării unei zone de circulaţie maritimă intensă (în fiecare an trec mărfuri în valoare de 5 miliarde USD) este un pericol la adresa acesteia. În această competiţie a intrat în acţiune triada nucleară chineză. 

China a zburat/aterizat pe câteva dintre insulele sale artificiale din Marea Chinei de Sud, pentru prima dată, avioane strategice care pot transporta încărcătură nucleară. Un comunicat de presă al forţelor aeriene chineze, preluat de Reuters, a precizat că bombardierele strategice H-6K au aterizat pe mai multe insule şi recife în cadrul unui exerciţiu de pregătire pentru luptă în Marea Chinei de Sud. Este o avertizare fără precedent faţă de rivalii regionali - şi în special faţă de SUA - că nu este negociabil controlul asupra zonei.

Imagine indisponibilă

Capacităţile de război electronic ale Federaţiei Ruse

Capacitatea de luptă electronică joacă un rol din ce în ce mai important în eforturile Rusiei de a construi Capacitatea de comandă, Control, Comunicaţii, Computere, Informaţională de Supraveghere şi Recunoştere (C4ISR) proprie. Prin urmare, elemente de război electronic (EW) sunt desfăşurate în teatrele de operaţiuni militare ruseşti din Ucraina şi Siria, iar lecţiile culese sunt folosite pentru modernizarea tehnologică a tehnicii folosite. 

Rusia are ca obiectiv atacul sistemelor C2 ale SUA şi ale aliaţilor acesteia. Noul Program pentru dotarea cu armament al statelor majore ale armatei ruse în perioada 2018-2027 pune accentul pe echipamentele de război electronic şi pe sistemele de lovire de mare precizie. Pe primul loc se vor situa sistemele de război electronic care au fost desfăşurate în Ucraina şi Siria pentru a fi testate operaţional. Sistemele de EW ruseşti cu elemente pasive de monitorizarea au adunat/stocat date despre aviaţia alianţei NATO. 

Avioanele americane AC-130 şi EC-130H Compass Cell EW au experimentat bruiaj pe sistemele de comunicaţii şi pe cele de navigaţie GPS. Moscova a folosit operaţiunile din Siria pentru a testa astfel de sisteme şi ca o misiune de instruire pentru personalul său, inclusiv pentru trupele EW specializate. Ruşii au un centru de instruire şi combatere pentru război electronic (MTsPBP), considerat leagănul operaţiunilor electronice, centru care are un impact asupra pregătirii specialiştilor ruşi care utilizează echipamentele EW.  

În viziunea comandantului acestui centru, colonelul Yuriy Gubskov, echipamentele ruseşti au un impact important asupra sistemelor C4ISR ale Aliaţilor. El preciza că noile sisteme de nivel strategic, cunoscute sub numele de Divnomorye, vor înlocui sistemele Moskva, Krasukha-2 şi Krasukha-4 şi vor fi capabile să lucreze într-un mediu complex, folosind inteligenţa artificială, vor bruia radarele şi sateliţii inamici, dar şi sistemele de comunicaţii de la bordul aeronavelor, elicopterelor şi al UAV-urilor. Noul sistem va opera pe distanţe de sute de km şi va putea fi folosit şi ca centru de comandă. Sistemul este amplasat pe maşini, ceea ce-i conferă o mare mobilitate, putând fi montat în minute de la sosirea în raionul de dislocare. Elementele de EW au fost folosite în exerciţiul Zappad 2017. 

Ruşii şi-au bruiat trupele proprii şi au desfăşurat în astfel de condiţii operaţiunile militare de exerciţiu. De asemenea, au blocat sistemul 112 din Lituania pentru ore bune. Noile echipamente nu sunt folosite numai în situaţii de criză, ele au intrat nu numai în teatrele de operaţii, precum Ucraina şi Siria, ele se folosesc în mod curent în diferite zone, precum Marea Neagră sau Marea Baltică, pentru a bloca operaţiunile militare ale ţărilor NATO. Ţinta lor sunt sistemele C2 ale NATO. Superioritatea sistemelor ruseşti nu este copleşitoare, ea nu este capabilă să reducă la zero capacităţile forţelor americane din Siria...

De exemplu, povestea atât de iubită de jurnaliştii ruşi despre presupusa capacitate a aviaţiei ruse de a dezactiva USS Donald Cook nu este nimic mai mult decât propagandă. Operaţiunile EW ale ruşilor din Siria au mai multe faţete, una fiind aceea de a arăta că SUA nu este singurul jucător din regiune. Ne întoarcem la vremea URSS-ului, când Moscova făcea legea în Orientul Mijlociu subvenţionând diverse guverne totalitare cu bani şi armament. 


Xi Jinping FOTO EPA-EFE

Xi Jinping EPA EFE

China se îndreaptă hotărât spre Europa sau Marco Polo vine înapoi acasă!

China continuă să-şi adâncească cooperarea pentru tranzitul bunurilor produse în Asia spre Europa. Pe 12 aprilie, ministrul Economiei din Georgia, Dimitry Kumsishvili, împreună cu alţi trei oficiali georgieni de nivel înalt, au participat la o conferinţă, la Beijing, a Băncii Populare Chineze şi a Fondului Monetar Internaţional cu privire la Iniţiativa One Belt One Road. În timpul conferinţei, Kumsishvili şi ministrul chinez al Transporturilor, Li Xiaopeng, au vorbit despre Coridorul Internaţional de Transport Trans-caspic (TITR), după care Kumsishvili a anunţat că China a fost de acord să-i ajute pe georgieni să-şi dezvolte porţiunea din TITR, considerată „coridorul mijlociu“. 

Acordul TITR se bazează pe negocierile anterioare dintre China şi Georgia privind un Acord de Liber Schimb între cele două (ALS), începute în 2016. 

Recentul acord TITR este semnificativ din punct de vedere strategic pentru ambele ţări. Acesta va permite Georgiei să se poziţioneze în continuare ca un actor-cheie în evoluţia reţelei de transport eurasiatice, oferind în acelaşi timp Chinei oportunităţi sporite de a accesa pieţele europene prin intermediul unui vector de transport care nu a fost utilizat anterior. 

Georgia este prima ţară din regiune care a ajuns la un astfel de acord cu China. În plus, Georgia a semnat acorduri de liber schimb cu un număr de foste ţări sovietice precum Ucraina, Belarus, Moldova, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan, Azerbaidjan şi Armenia, dar şi acorduri de liber schimb cu Turcia şi de comerţ cu Uniunea Europeană (DCFTA/ Deep and Comprehensive Free Trade Area). Acest lucru oferă Chinei intrări semnificative pe piaţă în spaţiul post-sovietic şi dincolo de acesta[4]. Adăugarea Georgiei ca centru de tranzit feroviar pentru China vine în completarea căii ferate Baku-Tbilisi-Kars (BTK), care a devenit operaţională la 30 octombrie 2017. 

Calea ferată BTK formează o legătură importantă între Eurasia centrală şi Europa prin Turcia. Acordul TITR este încă un exemplu al utilizării de către China a stimulentelor economice pentru a-şi consolida prezenţa atât în ​​Europa, cât şi, mai semnificativ, în vecinătatea post-sovietică a Rusiei. Abordarea strategică modestă a Beijing este un element esenţial în politica sa regională larg răspândită. China colaborează cu orice ţară receptivă şi interesată de extinderea relaţiilor economice, menţinând în acelaşi timp o abordare neutră faţă de conflictele îngheţate care alternează Eurasia.

În ceea ce priveşte viitorul, în februarie, una dintre cele mai mari companii chineze, China Railway International Group, şi-a manifestat interesul pentru o investiţia în proiectul de la Anaklia, un port la ape adânci în Marea Neagră, în ciuda apropierii acestuia de Abhazia ocupată de ruşi. Poziţia strategică a Georgiei duce la transformarea sa într-un important centru de tranzit eurasiatic pentru conceptul One Belt One Road (Belt and Road Initiative/ BRI), condiţie în care China ar putea deveni un garant de facto a stabilităţii Georgiei. Distanţa geografică a Chinei faţă de Caucaz va împiedica în mare măsură să fie percepută de vecinii Georgiei drept o preocupare de securitate în viitorul apropiat. Pentru Tibilisi este un proiect diplomatic şi economic profitabil în care influenţa Moscovei este scăzută pentru viitorul ce poate fi prevazut. Georgia îşi consolidează astfel drumul spre NATO şi UE.

gazprom

Ameninţările hibride din zona noilor conducte ruseşti de transfer gaz  

Fără îndoială, operaţiunea planificată de Rusia de a construi noi conducte de gaze naturale, şi anume Nord Stream 2 şi Turk Stream, reprezintă un element important în lupta Moscovei pentru dominarea pieţei europene a gazelor naturale. Cu toate acestea, dezvoltarea şi lansarea acestor conducte duce, de asemenea, la ameninţări de tip „hibrid“ pentru mai multe state europene. În acest sens, o serie de aspecte merită o atenţie sporită. 

În primul rând, nu este dificil să se calculeze capacitatea celor două conducte menţionate mai sus. Ele vor transporta până la 86,5 miliarde de metri cubi de gaz - sau mai realist, până la 70,75 miliarde de metri cubi - în timp ce vor ocoli în mod special Ucraina. În ultimii patru ani, tranzitul mediu anual al gazelor naturale ruseşti către clienţii europeni prin intermediul sistemului ucrainean de transport al gazelor (UGTS) a fost de 77 miliarde de metri cubi, atingând de fapt 93,5 miliarde de metri cubi în 2017. Dacă vor fi implementate planurile pentru construcţia Nord Stream 2 şi Turk Stream, Gazprom va avea posibilitatea de a reduce în mod semnificativ volumul tranzitului de gaz prin Ucraina încă din 2020. Acum câteva săptămâni, directorul executiv al Gazprom, Alexei Miller, declara că, după construirea celor două conducte, doar circa 10-15 miliarde de metri cubi de gaz rusesc ar continua să fie pompate anual prin UGTS. Pentru Kiev este inacceptabil o scădere cu 2-3% a PIB-ului din cauza modificării debitului de tranzit. 

În al doilea rând, lansarea noilor coridoare Nord Stream 2 şi Turk Stream ar afecta ţările dincolo de Ucraina prin accentuarea şi lărgirea diviziunilor politice din Europa. În acest sens, trebuie remarcat faptul că în cadrul UE şi al NATO se remarcă deja un clivaj  între suporterii şi adversarii Nord Stream 2. După ce noua conductă va fi în funcţiune, astfel de contradicţii în Europa şi în spaţiul transatlantic se pot intensifica. Într-adevăr, şeful Naftogaz Kobolev a numit Nord Stream 2 un „cal troian“ care ar putea împărţi UE. În acelaşi timp, decizia de a lansa Turk Stream poate avea un impact puternic destabilizator asupra situaţiei din Balcani şi dincolo de aceasta, prin împărţirea guvernelor regionale între ele prin intermediul unor oferte concurente de contracte ieftine de gaz şi de tranzit. Rusia a urmărit, în mod esenţial, o strategie similară „divizării şi guvernării“, promovând în acelaşi timp proiectul precedent al lui Turk Stream în Sud-Estul Europei-South Stream. 

În al treilea rând, „războiul hibrid“ al Rusiei împotriva Ucrainei, include periodic şantajul de gaz sub formă de ultimatumuri pentru reducerea semnificativă sau chiar stoparea aprovizionării cu gaze dacă Kievul urmăreşte politici opuse Kremlinului. Potrivit unui raport recent prezentat de operatorul UGTS Ukrtransgas, presiunea exercitată asupra punctului de intrare al sistemului de transport de gaze, de la graniţa ruso-ucraineană, nu atinge niciodată nivelul contractual convenit şi semnat cu Gazprom. Pe de altă parte, analiza tuturor celorlalte rute de transport de gaz pentru gazele ruse din UE, inclusiv conducta Yamal (Rusia-Belarus-Polonia-Germania) şi Nord Stream 1, arată că acestea sunt utilizate la aproape 100% din capacităţile lor. Acest lucru implică faptul că Moscova utilizează în principal reţeaua ucraineană de tranzit de gaze nu ca o rută prioritară, ci pentru echilibrarea aprovizionării cu gaze către UE. Această abordare încalcă condiţiile contractului existent al Gazprom cu Ucraina. 

Lecţia este clară: Europa va deveni mai dependentă de Rusia după lansarea noilor conducte de gaze iar riscul de a fi ameninţat de posibile acţiuni hibride de către Moscova creşte exponenţial. La acestea se adaugă şi proxi ruşi din diferite ţări care au rezerve de gaze şi care barează legislaţia ce ar favoriza o apropiere a SUA de Europa de Est sau de utilizarea de către companiile americane a zăcămintelor de gaz găsite în zonă. Germania este clar cheia în controlul gazelor ruseşti care vin în Europa. Timpul va spune în ce măsură şi alte state membre ale UE sunt dispuse să-şi alinieze politicile intereselor germane de securitate energetică. În Europa de Sud-est, poziţia Turciei va fi importantă: va face Ankara o politică energetică mai diversificată sau va deveni tot mai strâns legată de Moscova? Decizia finală a guvernului turc privind Turk Stream va fi edificatoare în acest context. 


Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko FOTO EPA

Imagine indisponibilă

Ucraina în jocul gazoductelor

Ucrainei îi rămâne ca soluţie, pentru alimentarea cu gaze, atragerea investitorilor în perimetrele de la Marea Neagră care au rezerve de gaze naturale şi petrol (cele din jurul Odesei) ori să solicite acorduri cu tarile vecine odată ce este posibil ca cele 2 conducte să intre în funcţiune la finele lui 2019. În acest context, Ucraina trebuie să-şi construiască o nou flotă navală şi să accepte navele de coastă de tip Island donate de administraţia americană. 

De asemenea, politica Ucrainei faţă de minorităţi trebuie revizuită pentru că Ungaria se opune noii legi a învăţământului promulgată de Parlamentul de la Kiev. Şi de parcă nu toate ar fi cu susul în jos Kievul încurajează o ideologie naţionalistă care a afectat în mod semnificativ calitatea relaţiilor cu vecinii săi occidentali, în special cu Polonia şi Ungaria. Ideologia naţionalistă a Ucrainei, pe de o parte, o ajută să reziste în mod eficient agresiunii ruseşti dar, pe de altă parte, a ridicat tensiunile de-a lungul frontierei de vest a ţării. Relaţiile cu partenerii săi europeni de graniţă au atins un nivel scăzut în toamna anului 2017, când guvernul ucrainean a introdus o lege extrem de controversată privind limba în care copii învaţă în scoli. 

Budapesta a avut cea mai puternică reacţie şi a condamnat oficial legea, ameninţând că este gata să blocheze perspectivele Ucrainei de a se alătura în cele din urmă NATO şi la UE. Într-adevăr, în februarie, Ungaria a blocat reuniunea Comisiei Ucraina-NATO. Una dintre ultimele ciocniri din relaţia bilaterală cu Ungaria a fost declanşată de anunţul că Ucrainei restabileşte o bază militară veche în oraşul Beregovo (în limba maghiară, Beregszász), la doar zece kilometri de graniţa dintre Ungaria şi Ucraina, în Transcarpatia. La 28 martie, Consiliul Local Beregovo a votat pentru reînfiinţarea bazei. 

Chiar înainte de acest vot, ministrul de Externe, Peter Szijjarto, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la planurile de a disloca aproape 800 de soldaţi ucrainieni într-o regiune a Ucrainei, populată în cea mai mare proporţie cu etnici maghiari. Potrivit acestuia, explicaţia ucraineană privitoare la baza militară că aceasta va proteja securitatea ţării şi va apăra integritatea teritorială - este deosebit de îngrijorătoare. 

După cum a declarat ministrul Szijjarto, această justificare oficială implică faptul că guvernul ucrainean „consideră comunitatea maghiară [locală] o ameninţare pentru Kiev, iar acest fapt este dezgustător“. Răspunsul Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei (MAE), prin purtătorul de cuvânt al său, Marian Bets a fost: decizia de a redeschide o bază militară pe propriul teritoriu „este o chestiune personală a unui stat suveran şi a dreptului său“. Ucraina se pregăteşte să disloce la Beregovo militari din Brigăzda 128 de Vânători de Munte şi din Brigada 10 de asalt Vânători de Munte. 

Cu toate acestea, există încă multe chestiuni legate de redeschiderea bazei, care a fost închisă în 2003. Mai mult, de atunci, aproape toate instalaţiile s-au prăbuşit şi nu este clar cum va fi finanţată renovarea sau când va fi terminată. Dacă, la începutul crizei din Crimeea, elitele politice ucrainene păreau precaute şi dezonorante, după patru ani de război, societatea ucraineană s-a radicalizat. Este dificil să prevedem consecinţele geopolitice pe care le generează această schimbare.

Confruntarea bilaterală în curs de desfăşurare a încurajat grupurile naţionaliste ucrainene să întreprindă acţiuni mai agresive împotriva etnici lor maghiari locali. De exemplu, în septembrie, membrii grupurilor naţionaliste ucrainene „Karpatska Sich“ şi „Svoboda“ au organizat o procesiune anti-maghiară cu torţe în Beregovo. În mijlocul acestor tensiuni, trebuie luate în considerare mai multe considerente:

În primul rând, faptul că Kievul a anunţat că redeschiderea unei baze militare la zece kilometri de graniţa cu Ungaria, înseamnă că Ucraina nu consideră că frontiera sa de vest este într-adevăr sigură.

În al doilea rând, deşi regiunea transcarpată împărtăşeşte anumite asemănări cu Crimeea, în special în ceea ce priveşte problemele minorităţilor, în cazul unei crize comparabile care se poate produce acolo, Ucraina aproape sigur nu se va comporta la fel de pasiv ca la începutul lui 2014.

În al treilea rând, victoria electorală recentă (8 aprilie) a partidului populist „Fidesz“ al prim-ministrului Viktor Orban ar putea fi un factor cheie în deteriorarea viitoare a relaţiei bilaterale.

În al patrulea rând, activităţile grupurilor naţionaliste ucrainene ar putea declanşa conflicte interetnice în regiune.

În al cincilea rând, Rusia are un interes deosebit să submineze pacea şi stabilitatea în Transcarpatia şi în afara ei. De exemplu, Rusia a fost recent acuzată de organizarea mai multor atacuri de incendiere la un birou local al Partidului maghiarilor din Ucraina. 

În al şaselea rând, dacă decizia guvernului ucrainean de redeschidere a bazei militare Beregovo este condusă exclusiv de preocupările populiste, acest lucru ar putea avea în cele din urmă consecinţe nocive pentru reputaţia internaţională a ţării, în special în Europa.

Ceea ce este clar este că diplomaţia ucraineană are mult de făcut pentru a asigura şi a pacifica flancul de vest al ţării, astfel încât armata să îşi poată concentra toată energia în est. 

Orientul Mijlociu, Peninsula Coreeană, Ucraina sunt doar trei puncte fierbinţi de pe glob, puncte în care sunt implicate militar marile puteri. Ce urmează? Nu ştim. Combinaţiile între acestea sunt stranii şi explicaţiile complicate.


[1]SUA îşi tine promisiunea privind consolidarea flancului estic al NATO. Brigada 1 din Divizia 1 de Infanterie Motorizată din Texas a ajuns la Anver de unde se va deplasa în Polonia, România şi alte state Est europene în cadrul operaţiunii „Atlantic Resolve”. Peste 3000 de vehicule - tancuri M-1 Abrams, transportoare Bradley şi tunuri autopropulsate Paladin - şi peste 3000 de militari se constituie în convoaie care se deplasează spre estul continentului.

[2]Şeful Serviciului de Informaţii din Germania, cunoscut sub numele de BfV, Hans-Georg Maassen, a declarat că agenţia sa acuză autorităţile ruse de orchestrarea unui război cibernetic continuu care are drept scop furtul de date sensibile, astfel încât să poată fi folosite în viitoarele campanii de informare, cum ar fi ceea ce s-a întâmplat în cazul Comitetul Naţional Democrat (scurgeri de e-mailurile în timpul campaniei electorale prezidenţiale americane din 2016). Sir Julian King, comisarul UE pentru Securitate, a avertizat că mass-media socială a avut capacitatea de a răspândi dezinformarea pentru a ajuta la manipularea alegerilor şi a invocat recentele dezvăluiri despre colectarea de date personale de la utilizatorii Facebook de către Cambridge Analytica.King a avertizat că viitoarele ameninţări generate de videoclipuri false, care nu pot fi indiscernabil faţă de înregistrarea reală, este un exemplu de “armă mortală de dezinformare în masă“, în cazul cărora societăţile trebuie să găsească soluţii.

[4]Relaţiile bilaterale de transport au deja o bază pentru extindere: la 13 decembrie 2015, primul tren de containere din portul de coastă al Chinei, Lianyungang, a sosit la Tbilisi în drumul său spre Istanbul. Douăzeci şi unu de containere cu bunuri de consum/electronice din Coreea de Sud au fost trimise pe cale maritimă la Lianyungang, unde, pe 29 noiembrie, au fost încărcate pe un tren care călătorea spre vest spre Kazahstan; încărcătura a fost apoi transportată de-a lungul Caspicului către Azerbaidjan şi apoi a pornit din nou feroviar spre Georgia, de unde marfa a fost transportată spre Istanbul.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite