Un gând pentru Turcia: Nu privaţi lumea de o ţară atât de frumoasă!

Atentatul de la Istanbul a ferecat porţile soarelui. Aeroportul Atatürk îşi va relua activitatea, dar Turcia, brusc, nu ne mai fascinează ca turişti. De ani buni, în această ţară libertatea presei şi dreptul la opinie sunt permanent oprimate, iar arestările jurnaliştilor şi a opozanţilor politici sunt tot mai numeroase. Infernul acestei realităţi poartă amprenta unui om: Erdogan şi politica ambiguităţilor.

Scriu aceste rânduri cu o imensă tristeţe pentru Turcia, pentru Europa, pentru lumea în care am dat viaţă copiilor noştri. Scriu aceste cuvinte copleşită fiind de chipul îndurerat al turcilor care plângeau asupra sicrielor unde cei dragi odihnesc pentru totdeauna. Scriu aceste gânduri ca să pot elibera o parte din amestecul de tristeţe şi furie, de consternare şi amărăciune care mă cuprinde după fiecare atentat. Cred că am ajuns în momentul în care poate nu exploziile în sine reflectă gravitatea situaţiei, ci faptul că nicio ţară nu ajunge (nu-şi doreşte?) să combată terorismul şi să pună capăt acestui coşmar numit Statul Islamic. Privind realitatea în faţă, aş fi tentată să spun jumătăţii care l-a votat pe Erdogan că, asemeni nouă, românilor, are preşedintele pe care îl merită. Dar eu nu trăiesc şi nici nu am mai fost de ani buni în Turcia ca să îmi dau cu părerea despre cine e mai bun sau potrivit pentru ei. Privind către viitor însă, sunt convinsă că cealaltă jumătate are nevoie şi trebuie susţinută de Europa în lupta pentru libertate, democraţie şi menţinerea unui stat laic. Din nefericire, şi teribilul atentat de la Aeroportul Internaţional Atatürk, asemeni celorlalte atentate care au însângerat şi vor mai însângera Europa, este rezultatul politicilor iresponsabile şi a atitudinii duplicitare a celor care ne conduc.  

Pod între Europa şi Asia, stat laic recunoscut şi admirat de marile puteri occidentale, sub mâna de fier islamist-conservatoare a regimului Erdogan, în ultimii ani Turcia a regresat cu paşi repezi devenind scena a numeroase acte nedemocratice şi acţiuni violente împotriva tuturor celor care se opun sau critică regimul politic actual, o societate dirijată în mod autoritar în cadrul căreia libertatea de expresie şi drepturile omului sunt permanent încălcate, o societate în care se impun tot mai multe restricţii pentru „a proteja” noile generaţii de obiceiurile neislamice. Parcă am mai auzit refrenul acesta undeva... seamănă atât de bine cu discursul promovat de organizaţiile teroriste care condamnă feroce stilul de viaţă occidental considerat extrem de decadent, corupt şi murdar.

Real factor de stabilitate în zonă, din cauza politicii autoritare a preşedintelui Erdogan şi al jocului său perfid de alianţe, Turcia se confruntă în acest moment cu o situaţie complexă atât pe plan intern, cât şi extern, atitudinea sultanului de la Istanbul ajungând să-i irite nu numai pe partenerii occidentali, pe Vladimir Putin, ci şi pe strategii Statului Islamic. Căci, deşi nu au revendicat în mod public atentatul de la aeroport, modul sângeros de execuţie confirmă faptul că oribilele crime au fost executate de soldaţii furioşi al acestei grupări macabre. Mai mult, la Istanbul chiar s-au întrecut pe sine, deschizând focul şi aruncându-se în aer în acelaşi timp, pentru a fi siguri că nimeni nu le va putea înnăbuşi apocalipsa şi masacrul inocenţilor.

Pe parcursul ultimului an, în Turcia au avut loc 14 atentate, dintre care doar cinci au fost revendicate de rebelii kurzi, restul fiind opera macabră a soldaţilor ISIS. În doar o lună de zile, în Turcia au murit nu mai puţin de 300 de persoane, victime ale acestor atentate oribile. Şi, totuşi, pentru Erdogan principala problemă sunt kurzii.

Programat cu mult înainte de atentatul de la Aeroportul Atatürk, documentarul „La Turquie face à la terreur”, difuzat zilele acestea de canalul Arte, încearcă să explice de ce Turcia a devenit una dintre ţintele preferate ale teroriştilor, dar şi motivele pentru care tot mulţi tineri turci aleg să devină jihadişti. La ora actuală însă, în Turcia, sau cel puţin în viziunea lui Erdogan, inamicul numărul unu nu este Statul Islamic, ci kurzii. Erdogan nu a anticipat jocul şarpelui pe care l-a crescut la sân, încă de la începutul conflictului sirian Turcia devenind cu acordul său un spaţiu de tranzit privilegiat de teroriştii ISIS care şi-au procurat armament şi mii de recruţi din lumea întreagă fără nicio piedică din partea autorităţilor locale.  

Printre numeroasele lor talente malefice, teroriştii fabrică pe bandă rulantă şi demenţi care îşi joacă ultimul rol pe lumea aceasta explodând nu numai marile capitale europene, ci atacându-şi chiar şi aliaţii de conjunctură. Pe parcursul ultimului an, în Turcia au avut loc 14 atentate, dintre care doar cinci au fost revendicate de rebelii kurzi, restul fiind opera macabră a soldaţilor ISIS. În doar o lună de zile, în Turcia au murit nu mai puţin de 300 de persoane, victime ale acestor atentate oribile. Şi, totuşi, pentru Erdogan principala problemă sunt kurzii, pentru un motiv simplu: profitând de haosul politic din regiune aceştia îşi urmează visul grandios şi anume, acela de a constitui un stat kurd, de a avea în sfârşit o ţară. Iar în toată nebunia destructivă care a cuprins Orientul Mijlociu, nimeni nu-i poate condamna pentru visele lor... Măcar ei încearcă să construiască ceva, nu să transforme lumea într-un cimitir.

Brusc Erdogan îşi consolidează parteneriatul strategic cu Israelul şi îi cere scuze lui Putin pentru doborârea avionului militar rus. Dar oare nu este prea târziu?!

În documentarul difuzat de canalul Arte este menţionat şi un sondaj care reflectă o situaţie alarmantă: 8% din populaţia turcă ar fi favorabilă jihadiştilor, pe teritoriul ţării existând un număr impresionant de celule aşa-zis secrete ale Statului Islamic, dar cunoscute de autorităţi. De ce oare autorităţile turce închid ochii, de ce nu iau măsuri împotriva acestor grupări jihadiste care le recrutează tinerii şi le provoacă atâtea pagube? În numeroase localităţi din Anatolia, Antiohia şi mai ales la graniţa cu Siria, aceste celule jihadiste au comis numeroase atentate despre care, însă, nu s-a vorbit în presă. În oraşul Gaziantep, de exemplu, gruparea teroristă este atât de vizibilă şi de activă încât oamenii se tem să mai iasă pe stradă. Deşi câţiva membri ai partidelor de opoziţie au informat autorităţile de la Istanbul despre gravitatea situaţiei, cererile lor pentru anchetarea indivizilor suspecţi de implicare în acte de terorism au fost refuzate. După ultimele atacuri care au însângerat Turcia, după ce a tolerat prezenţa şi traficul teroriştilor, guvernul turc parcă se trezeşte din somnul dulce al coşmarului pe nume ISIS. Brusc Erdogan îşi consolidează parteneriatul strategic cu Israelul şi îi cere scuze lui Putin pentru doborârea avionului militar rus. Dar oare nu este prea târziu?! În ultimele luni, Turcia a pierdut un număr record de turişti, 92% dintre aceştia fiind ruşi care vizitau frumosul litoral turcesc, dar şi anticele situri arheologice creştine. 

Atingând coarda sensibilă a credincioşilor musulmani, imediat după oribilul atentat Erdogan tuna şi fulgera că teroriştii care au zguduit Turcia vor sfârşi în infern. De unde ştie domnia sa unde sfârşesc criminalii? Dar dictatorii ştie unde vor sfârşi? Poate Dumnezeu în mărinimia sa are un califat special pentru toate aceste suflete pierdute... Mai bine s-ar întreba unde s-au dus camioanele cu petrolul Statului Islamic care tranzitau Turcia precum furnicile? Unde s-au dus miile de furioşi convertiţi la jihadul armat care au trecut cu atâta nonşalanţă graniţa cu Siria? Pe unde trec şi unde se duc armele fabricate în Occident care le permit teroriştilor să ţină piept ditamai coaliţii internaţionale? Cam genul acesta de întrebări ar trebui să-l preocupe pe preşedintele turc şi nu destinul post-mortem al unor demenţi.

Încă de la începutul războiului din Siria, politica externă a guvernului de la Istanbul a fost plină de ambiguităţi. Toleranţa faţă de Statul Islamic a fost doar un pretext pentru a-i combate pe kurzii sirieni, dar sub presiunea ruso-americană, în acest moment Turcia începe să-şi clarifice poziţia faţă de această organizaţie criminală, dar şi faţă de rebelii moderaţi care, fie vorba între noi, nu sunt decât alţi terorişti care se umflă în explozibili şi se întrec în atrocităţi cu soldaţii ISIS. În acest context, cine poate contesta faptul că sângerosul atac de la Istanbul nu este de fapt decât o sancţiune faţă de lipsa de coerenţă a politicii preşedintelui turc?

Şi uite aşa, între ororile Statului Islamic, drama kurdă şi politica iresponsabilă a lui Erdogan, îngenuncheată pe malurile Bosforului, această ţară atât de frumoasă şi de ospitalieră vede că lumina soarelui parcă îşi pune pe umeri veşminte de doliu. Din nefericire, atentatul de la aeroport îi va descuraja pe miile, poate sutele de mii de turişti care visau să-şi petreacă vacanţa în superbele staţiuni turistice de pe litoralul turc. Şi nimeni nu poate contesta că în acest moment Turcia nu ne mai inspiră visele de vacanţă. În loc să se preocupe de destinul post-mortem al teroriştilor, Erdogan mai bine s-ar întreba cum să readucă soarele înapoi peste ţara sa. Cu un aeroport clasat pe locul al zecelea în topul mondial, o poartă uriaşă care deschide calea spre comorile Orientului şi ale Asiei, de ani buni Turcia se află pe primele locuri în topul destinaţiilor de vacanţă, mai precis pe locul 6. Dar toate aceste atentate groaznice reduc entuziasmul vizitatorilor, conform Ministerului turc de Turism numai în luna mai numărul turiştilor străini s-a diminuat cu 35%, coborând la cel mai mic nivel din ultimele două decenii.

Recent, guvernul turc a anunţat un plan de susţinere financiară destinat tuturor operatorilor de turism afectaţi de lipsa turiştilor, dar încrederea oamenilor nu se cumpără cu bani, ci se câştigă oferindu-le cele mai sigure condiţii de securitate. Numai viitorul ne va arăta dacă Turcia va şti să facă faţă acestor provocări uriaşe, păstrând soarele peste tărâmul său de vis, încărcat de istorie şi binecuvântat cu atâtea frumuseţi naturale. Chiar dacă terorismul se străduie să ne închidă în casă şi să ne rupă de plăcerile vieţii, în acest război asimetric şi absurd, cea mai bună armă a fiecăruia dintre noi este să ne depăşim angoasele continuând să ne bucurăm de viaţă, pentru că frica nu face decât să ne arunce în braţele unei disperări profunde. Iar pe mine cel mai mult mă disperă atitudinea duplicitară a politicienilor. Atâta timp cât cu o mână vor vinde arme, iar cu cealaltă îi vor decora pe dictatori, nimic nu se va schimba în viaţa noastră. Dimpotrivă. Infernul va stăpâni tot pământul...