Un copil palestinian a ars de viu în Cisiordania într-un incendiu provocat de israelieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În apropierea casei a fost inscripţionat cuvântul „răzbunare” în ebraică FOTO BBC
În apropierea casei a fost inscripţionat cuvântul „răzbunare” în ebraică FOTO BBC

Un copil palestinian, în vârstă de 18 luni, a murit ars de viu într-un incendiu provocat în mod intenţionat de către presupuşi colonişti israelieni, în Cisiordania.

Casa în care copilul, în vârstă de 18 luni, şi familia sa dormeau a fost incendiată, în satul Kfar Douma, lângă Nablus, potrivit unor oficiali locali, anunţă BBC.

Părinţii şi fratele mai mare al victimei au reuşit să scape în viaţă, însă au fost răniţi grav.

Potrivit martorilor, casa ar fi fost atacată cu bombe. În urma incendiului, o altă casă a fost afectată.

Din primele informaţii se pate că atacatorii au inscripţionat în apropierea casei cuvântul „răzbunare” în ebraică.

Martori oculari spun că locuinţa a fost atacată cu bombe incendiare.

Tatăl victimei a putut să-şi salveze fiul mai în vârstă şi doţia, însă nu şi copilul mai mic.

Altă casă a fost, de asemenea, avariată de incendiu.

„Acesta este un presupus atac motivat naţionalist“, a declarat Luba Samri, o purtătoare de cuvânt a poliţiei israeliene.

„Ancheta preliminară sugerează că suspecţii au intrat în sat la primele ore ale dimineţii (de vineri), au incendiat case şi au inscripţionat pe case mesaje, cu sprayul, în ebraică“, anunţă Forţele armate israeliene (IDF) într-un comunicat.

„Forţele IDF operează în prezent pentru a localiza suspecţii acestui atac“, mai anunţă armata.

copil ars incendiu cisiordania foto bbc
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite