Raport alarmant: peste 40 de milioane de sclavi în lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul de licitaţie de persoane de la Tripoli (Libia) nu este unic, peste 40 de milioane de oameni fiind reduşi la sclavie în întreaga lume, arată AFP, care citează un raport din 2016.

Conform raportului citat de AFP şi preluat de Agerpres în pagina electronică, peste 25 de milioane de persoane sunt supuse muncii forţate, iar alte 15 de milioane căsătoriilor forţate. Femeile şi fetele reprezintă 71% dintre sclavi, iar majoritatea lor sunt în Asia şi Pacific (62%). Aceste cifre sunt însă departe de realitate, subliniază autorii raportului - Organizaţia Mondială a Muncii (OIM), Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) şi grupul de apărare a drepturilor omului Walk Free Foundation.

Sclavii sunt reţinuţi din cauza datoriilor, dar şi pentru că sunt drogaţi, maltrataţi fizic sau se află prea departe de casă.

Circa cinci milioane de persoane sunt obligate să se prostitueze, în proporţie de 99% fiind femei, mai arată raportul.

Refugiaţii reprezintă o categorie vulnerabilă la sclavie.

Cu această ocazie, Papa Francisc a îndemnat statele membre ONU să încheie un acord global în privinţa protejării lor.

„Aceia care, poate din motive politice, stimulează frica faţă de migranţi în loc să construiască pacea seamănă de fapt violenţă, discriminare rasială şi xenofobie, care sunt probleme de mare îngrijorare pentru toţi aceia care sunt preocupaţi de securitatea fiecărei fiinţe umane“, a declarat liderul Bisericii Catolice, citat de DPA.

Suveranul Pontif a făcut apel ca ONU „să redacteze şi să aprobe două pacte globale, unul pentru siguranţă, ordine şi migraţie reglementată şi altul pentru refugiaţi“.

CNN a dezvăluit într-un reportaj o piaţă înfloritoare de sclavi în Libia, iar autorităţile de la Tripoli au deschis o anchetă pe marginea acestui caz.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite