RAPORT Peste 3.000 de imigranţi au murit anul trecut, încercând să ajungă în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Refugiaţi din zonele de conflict se supun unor riscuri enorme încercând să ajungă la o viaţă mai bună în Europa. Mulţi scapă cu viaţă, însă, potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), 3.419 emigranţi au murit în Marea Mediterană anul trecut.

Unii dintre emigranţii care călătoresc în bărci supraîncărcate, reuşesc să ajungă în siguranţă în Europa. Însă, 3.419 dintre aceştia n-au reuşit, găsindu-şi sfârşitul în Marea Mediterană, se arată într-un raport al Agenţiei Refugiaţilor din cadrul ONU.

Unii refugiaţi s-au înecat, cum a fost cazul şi celor 500 ucişi în septembrie anul acesta, atunci când traficanţii de persoane furioşi au scufundat barca. Bărbaţii, femeile şi copiii au refuzat să fie transferaţi pe o barcă mai mică unde erau siguri că vor pieri. Ei au solicitat să fie duşi înapoi în portul din Egipt de unde plecaseră. În loc să facă asta, traficanţii au scufundat barca cu refugiaţii la bord, râzând în timp ce aceştia se înecau, susţin supravieţuitorii.

Pericolele fugii pe mare par totuşi mai puţine decât o existenţă precară în ţări măcinate de războaie, fapt ce-i face pe majoritatea refugiaţilor să caute azil în altă parte, notează CNN. 

Peste 207.000 de oameni au trecut anul acesta ilegal Marea Mediterană îndreptându-se spre Europa, de trei ori mai mult decât în 2011 (70.000), potrivit agenţiei. Cifra această reprezintă 60% din cei 348.000 de emigranţi la nivel mondial care au traversat mările.

Însă, numărul celor care traversează apele este inexact, deoarece multe bărci rămân nedetectate. „Europa, care se confruntă cu conflicte la sud, în Libia, la est, în Ucraina, şi la sud-est, în Siria şi Irak, are cel mai mare număr de imigranţi sosiţi pe apă“, se arată în raportul Agenţiei Refugiaţilor.

Aproape 50% din imigranţi provin din Siria şi Eritrea, unde un dictator conduce statul de peste 20 de ani şi unde, potrivit „Human Rights Watch“ (HRW), tinerii sunt recrutaţi forţat în armată şi folosiţi ca sclavi.

Guvernul italian a condus operaţiuni de căutare şi salvare în Mediterană, salvând zeci de mii de imigranţi. Totuşi, Italia a pus capăt acestor operaţiuni în octombrie, în ciuda solicitărilor agenţiilor de protecţie a drepturilor omului.

Cei care se refugiază pe apă provin din multe zone de conflict. Regiunea Cornul Africii are 82.680 de refugiaţi, în special din Etiopia şi Somalia, care încearcă să ajungă în Yemen sau în alte ţări din Orientul Mijlociu. În Asia, aproape 54.000 de oameni au ales să fugă pe calea apelor, majoritatea din Bangladesh şi Myanmar, trecând prin Golful Bengal.

Luna trecută, cel puţin 24 de oameni au murit după ce barca care transporta ilegal 43 de imigranţi s-a scufundat lângă Istanbul, Turcia. Nouă dintre pasageri aveau paşapoarte afgane, conchide CNN.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite