Investiţiile au transformat Soci în capitală olimpică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile ruse plănuiesc în următorii opt ani să investească peste 12 miliarde de euro pentru dezvoltarea staţiunii de la Marea Neagră Artificii, urale şi o atmosferă de carnaval.

Autorităţile ruse plănuiesc în următorii opt ani să investească peste 12 miliarde de euro pentru dezvoltarea staţiunii de la Marea Neagră

Artificii, urale şi o atmosferă de carnaval. Aşa s-au bucurat cei peste 10.000 de ruşi care au s-au adunat în centrul orăşelului Soci, la aflarea veştii că micul resort de lângă Marea Neagră a fost ales capitala Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2014. În timp ce învinşii cred că totul este o decizie politică, ruşii spun că reprezintă recunoaşterea internaţională a renaşterii economice a ţării lor.

După o întâlnire cu preşedintele american George W. Bush, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, s-a îndreptat către Guatemala, la întâlnirea Comitetului de Organizare a Jocurilor Olimpice pentru a face lobby pentru alegerea staţiunii Soci ca locaţie a ediţiei din 2014 a Jocurilor Olimpice de Iarnă. Iar discursul său - spus în trei limbi, engleză, franceză şi spaniolă - se pare că a impresionat auditoriul.

Putin aduce Rusiei prestigiul internaţional

La aflarea veştii că Soci va fi pentru prima dată în istorie capitală a Jocurilor Olimpice de Iarnă, contracandidaţii, coreenii de la Pyeongchang şi austriecii de la Salzburg, au afirmat că totul este o decizie politică. "Nu ştiu ce s-a întâmplat. Îmi pare atât de rău încât nu am nimic de spus", a afirmat guvernatorul provinciei Gangwon, zonă în care se află Pyeongchang, citat de AFP.

Cu toate acestea, ruşii nu se lasă influenţaţi de gurile rele şi cred că decizia arată că ţara lor a ajuns în sfârşit la nivelul Europei şi pot fi mândri de Rusia. În plus, victoria staţiunii Soci va ridica prestigiul Rusiei pe scena internaţională.

"Victoria Soci este un simbol la fel de important ca şi în cazul acceptării Rusiei în Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC)", a spus preşedintele Camerei de Comerţ Americane din Rusia, Andrew B. Somers, citat de Bloomberg.

Putin doreşte ca ţara sa, ultima mare economie neacceptată încă în OMC, să se alăture organizaţiei de la Geneva înainte de sfârşitul mandatului său, în mai 2008. Dar pentru a ajunge la acest rezultat, preşedintele Vladimir Putin a prezentat chiar şi un program guvernamental de investiţii în zonă în următorii opt ani, în valoare de 12 miliarde de dolari.

150 milioane de dolari pentru protecţia mediului

În februarie, el a fost prezent la Soci pentu a prezenta acest program presei şi a făcut un apel la miliardarii ruşi pentru a-i convinge să ajute la dezvoltarea zonei. Prin urmare, şeful grupului industrial-financiar Interros, Vladimir Potanin, gigantul energetic rus Gazprom, al doilea cel mai bogat om din Rusia, Oleg Deripaska, şi miliardarul Viktor Vekselberg au cu toţii proiecte de dezvoltare a micii staţiuni de la Marea Neagră.

Compania Gazprom construieşte în zonă un resort de schi cu trei hoteluri, 42 de cabane şi o parcare pentru 1.000 de maşini. Investiţia grupului energetic se ridică la 375 milioane de dolari. Miliardarul Oleg Deripaska este cel care va investi cel mai mult aici, peste 1,5 miliarde de dolari.

El s-a angajat să construiască la Soci un aeroport internaţional. "Acest lucru reprezintă recunoaşterea internaţională a Rusiei. Este o zi minunată pentru Rusia şi suntem fericiţi", a afirmat premierul rus Alexander Zhukov. Cât despre acuzaţiile că mediul înconjurător din Soci ar putea fi afectat de construcţiile masive, Zhukov a declarat că guvernul a alocat peste 150 milioane de dolari pentru protecţia naturii.

În ciuda criticilor, Rusia a cheltuit cel mai mult - 80 milioane de dolari - pentru ca Soci să fie ales locaţie a Jocurilor Olimpice de Iarnă, coreenii au investit 55 milioane de dolari, iar austriecii, doar 13 milioane de dolari.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite