Intervenţionismul rus poate schimba strategia Turciei privind Siria

Erdogan (stanga) a fost unul dintre susţinătorii lui Bashar al Assad (dreapta), pentru ca mai apoi să devină una dintre cele mai vehemente voci care au cerut schimbarea sa FOTO Khana Press

Intervenţia armată a Rusiei în Siria poate conduce către schimbarea dinamicilor regionale, implicit în ceea ce priveşte politica Turciei faţă de regimul lui Bashar Al Assad.

Rusia în schimb, poate reveni ca actor relevant în Orientul Mijlociu, acolo unde, de mai bine de două decenii, se angajează pentru prima dată din punct de vedere militar în afara fostului spaţiu sovietic. Mai mult, cel puţin pentru moment criza ucraineană trece pe plan secund în atenţia mass-mediei occidentale, în timp ce Moscova, privită până acum ca un agresor se poate erija într-un furnizor de securitate pentru Europa în condiţiile în care luptă împotriva mult ameninţătorului Stat Islamic. 

Spre deosebire de invazia Afganistanului din 1979, atunci când într-o proporţie covârşitoare majoritatea actorilor regionali erau împotriva Rusiei, Moscova găseşte acum aliaţi în rândul Teheranului, Damascului sau Bagdadului. Însăşi premierul irakian, Haider al Abadi, a afirmat că nu exclude o intervenţie a Rusiei în propria-i ţară pentru a elibera câmpurile petroliere de sub controlul jihadiştilor. Mai apoi, şi Egiptul a declarat că sprijină intervenţia militară, regimul de la Cairo fiind îngrijorat de ascensiunea mişcărilor islamiste din Sinai. Dar, din punct de vedere geopolitic, acţiunea Rusiei vine în sprijinul axei şiite în detrimentul celei sunnite, mult mai puţin omogene de altfel, ca urmare a intereselor diferite ale Arabiei Saudite şi Turciei în Siria şi nu numai.

După ce a sprijinit iniţial regimul Assad, Turcia lui Erdogan a devenit imediat un aspru critic al acestuia, fiind cea mai vehementă voce ce a cerut schimbarea sa. Inevitabil, intervenţia Rusiei este contrară intereselor Turciei. Drept urmare, în cadrul unui interviu acordat pentru Al Jazeera, în data de 2 octombrie, Erdogan nu a ezitat să critice politica Moscovei. „Noi, spre deosebire de ruşi, împărţim 911 km de graniţă cu Siria şi găzduim peste 2 milioane de refugiaţi ai acestei ţări”, concluziona ironic liderul de la Ankara. Dar, cu o politică regională eşuată, Turcia poate fi tentată de propunerea Rusiei de mediere, care invită SUA, Iranul, Arabia Saudită, Egiptul şi Turcia la masa negocierilor în dorinţa de a găsi o soluţie viabilă pentru stabilizarea Levantului.

În condiţiile în care scenariul devine real, am putea vorbi de  singura şansă pe care Turcia o mai poate avea pentru a juca un rol relevant în ceea ce priveşte dosarul sirian. Aşadar, după ce în ultimii patru ani a militat constant pentru înlocuirea lui Assad, criticând dur în acest sens UE sau Statele Unite, Erdogan se poate vedea nevoit a-şi schimba strategia. În condiţiile în care Bashar nu va părăsi guvernarea, Turcia poate deveni tentată să fie cel puţin parte activă a negocierilor, chiar dacă nu mediatorul principal, menţinându-şi totuşi interesele de securitate.

Acum poate fi cea mai mare şansă ca cererea Ankarei privind construcţia unei zone de securitate în nordul Siriei să fie luată în calcul, cerere  ce până în acest moment a fost ignorată chiar şi după ce turcii au permis americanilor să folosească baza aeriană de la Incirlik. Un asemenea context ar permite Turciei să controleze regiunea kurdă din Siria stopând ascensiunea alianţei PYD-PKK care ar putea conduce către consolidarea poziţiilor kurde în Siria şi eventual către autonomia sau chiar indepenţa acestora.